22 noiembrie 2024
OpiniiEditorialExtravaganţe prezidenţiale pe bani publici

Extravaganţe prezidenţiale pe bani publici

S-a ajuns cu nesimţirea şi lipsa de respect faţă de poporul român, faţă de România, prea departe. Preşedintele a depăşit orice limite de bun simţ şi responsabilitate, în raport cu funcţia pe care o ocupă, cea mai înaltă din satul român, ales de popor să-l reprezinte, să lucreze pentru el, să se sacrifice dacă este cazul, să facă tot ce spune Constituţia şi ceva mai mult.

De 10 ani însă a făcut doar ce i-a trăznit prin cap, în folosul lui şi în dispreţ faţă de gravele probleme prin care trece ţara, fiind mereu pe contrasens, încălcând orice norme şi principii ale unei bune guvernări. Şi poporul i-a trecut cu vederea, azi o nefăcută, mâine o măgărie, şi altele incalificabile pentru un preşedinte. A cheltuit şi cheltuieşte pentru un moft al soţiei, foloseşte în interes personal logistica şi bugetul instituţiei prezidenţiale, a făcut ocolul Pământului doar cu dna Carmen, închiriind avioane de lux.



A văzut Americile, Europa, o parte din Asia, acum a trecut la Africa, excursii şi vacanţe, extravaganţe de nabab, fără a aduce vreun beneficiu ţării. A terminat bugetul instituţiei în numai nouă luni, cerşind alte milioane de la Guvern, pentru alte distracţii. Cum să stai 10 zile în patru ţări africane, fără un program serios, strict şi eficient. Dovadă că unii şefi de state nici nu ştiau cine este şi de ce vine, trimiţându-şi şefii de cabinete să-l ia de la aeroport. În cele patru ţări a vizitat şcoli pentru persoane cu dizabilităţi şi a primit permisiunea să viziteze parcuri şi rezervaţii. Nu tu înţelegeri, nu tu contracte, precontracte, nimic!

Ba, în Senegal, preşedintele acestei ţări era plecat din ţară, habar nu avea că preşedintele unei ţări, oricare ar fi ea, vine în vizită şi l-a lăsat să aştepte două zile prin savană, prin rezervaţii. Umilinţă impardonabilă. Preşedintele României s-a făcut de râs, ne-a făcut de râs, peste tot a fost primit de persoane de rang inferior funcţiei lui, ca pe un neica nimeni.

Nu a avut un program ferm, cu criterii de performanţă, pe fiecare ţară, pe domenii şi sectoare. Cum să te plimbi 20.000 de kilometri, cu un avion de lux, başca a mai luat după el şi soţia, care nu are nicio reprezentare oficială în statul român, dar a dus-o de mână, inclusiv la primirea onorului, pe covorul roşu sau la aşa-zisele convorbiri oficiale. În ce calitate, are certificat ORNISS? Are vreo funcţie în statul român şi noi nu ştim!  Aceste 10 zile, puteau fi reduse la cinci, dacă tot a plecat hai-hui prin lume. Are totuşi o satisfacţie, a binevoit să comunice poporului că a pus ţara pe harta Africii.

E o realizare, nu? Şi toate acestea în timp ce lumea arde, războaiele tind să capete proporţii catastrofice, ţara fierbe, grevele şi demonstraţiile nu mai contenesc, deficitul bugetar îngroapă orice standard european, ministrul Finanţelor continuă să îndatoreze ţara, PNRR este în pericol, Shengen este tot mai departe, economia este în derivă, nu mai munceşte nimeni, suntem în pericol să intrăm în incapacitate de plată, FMI şi Banca Mondială stau la pândă, toate acestea, în timp   ce preşedintele îşi face vacanţele lungi şi costisitoare pe banii poporului.

Această vizită, care nu aduce României vreun beneficiu, doar pierderi, ar  trebui analizată de Parlament, de Curtea de Conturi, de DNA, habar nu am de cine, trebuie să fie o instanţă, dacă nu acum, mâine, iar costurile să fie imputate preşedintelui Iohannis. Într-o societate comercială, care lucrează cu şi pe bugete, programe şi proiecte, cine nu acoperă postul şi sarcinile este sancţionat şi chiar dat afară. Se întâmplă în ţări serioase, unde domină şi predomină criteriile de performanţă şi nu extravaganţele. După Senegal, urmează, ştire confirmată, o vizită în Dubai.

 

 

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014