Retorica, în politică, funcționează. Și încă bine de tot. Pe ei ei îi vei auzi mereu vorbind frumos, la timpul viitor, despre fantasmagorii menite doar să cucerească mințile leneșe ale credulilor. „Vom face și vom drege”. Asta auzim de trei decenii, ca o placă zgâriată care repetă tâmp un fragment de melodie. O înșelătorie, la nivel macro, aș zice.
Acum, tema zilei este, din nou, creșterea pensiilor. Semidocți ne tot desenează calcule pe table, apar idei contra idei, se învârte cu făcălețul promisiunii în „mălaiul” înmuiat în apa fierbinte a minciunii. Nimic din prostiile lor nu pare să le întărească convingerea seniorilor că, de la anul, vor trăi … un pic mai bine. Păi, din ce, frate, căci vistieria este goală? Mă gândesc, și dacă s-ar adeveri gogoașa pensiilor majorate, riscul de a ajunge în situația Greciei din urmă cu vreo zece ani, este iminent.
Doar că grecii au protestat violent, în stradă, ca războinicii, odinioară. În Grecia, toată lumea și-a scos la bulevard mânia, de la dentiști, controlori de trafic aerian, lucrători feroviari, la profesori, avocați, farmacişti, şoferi de taxi şi jurnalişti. La ei, dușmanii poporului n-au fost considerați doar politicienii care-i conduceau spre dezastru, ci și angajații FMI, și ai parlamnentului european, deopotrivă.
„Plutocraţia (bogaţii care deţin puterea) ar trebui să plătească pentru criză”, striga mulțimea. Era tot criza datoriei publice. La noi, n-are cine să se jeluie, nu e nimeni dispus să rabde frigul, protestând în stradă. Ce le pasă lor de seniorii noștri umiliți an de an, care se străduie să supraviețuiască așișderea boșimanilor în zonele aride ale Africii? Ai papa, mănânci, nu, rabzi, până vine un animăluț în ținta suliței.
Mai acu’ anii, Băsescu ne dorea „Să trăim bine!”, dar greu ne-a fost tot timpul, multora, mai ales după criza din 2011, când un sfert din salariile bugetarilor ori din pensiile bătrânilor s-au dus în gaura neagră a afacerilor cu licențe de calculator sau în „sponsorizări” de gale de box. Mai apoi, presidentul plimbăreț și-a câștigat fotoliul tot promițând, însă, o „Românie normală”… și educată. O mai fi ceva normal, în țara asta?