Rostul festivalului: să sensibilizeze şi să capaciteze instituţiile, organizaţiile neguvernamentale şi pe cele ale liber-profesioniştilor într-un proces de identificare şi promovare a unui produs cultural puţin apreciat în prezent – Mentorul. Rolul festivalului este să genereze o creştere a gradului de conştientizare în rândul publicului cu privire la importanţa mentoratului şi a mentorului, în toate domeniile şi în toate structurile vieţii sociale.
A fost ediţia a II-a a acestui inedit şi merituos festival, care s-a desfăşurat în Bacău, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, prima ediţie, inaugurală, s-a desfăşurat la Centrul de Cultură „Ionel Perlea” din Slobozia, judeţul Ialomiţa, judeţ în care s-a născut actorul, mai precis în comuna Stelnica, dramaturgul, poetul şi profesorul de teatru Ion Ghelu Destelnica, personalitate amplă şi complexă, profesor şi mentor, mulţi ani, la Şcoala Populară de Arte Bacău. Festivalul este organizat de Fundaţia Interetnică pentru Cultură şi Artă „Ion Ghelu Destelnica”, condusă de Radu Bogdan Ghelu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bacău prin Programul finanţărilor nerambursabile din bugetul propriu, pentru anul 2023, în parteneriat cu Instituţia Prefectului şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău.
„În România ultimilor ani, poate şi din cauza volatilităţii reperelor profesionale şi morale, nevoia de mentor/mentorat a devenit evidentă şi general acceptată. În diverse domenii, de la arte, la cercetare, până la educaţie sau medicină, se vorbeşte despre importanţa mentorului şi a relaţiei de mentorat şi, de asemenea, se identifică exemple de mentori. Dar, nu există încă la nivel naţional un cadru de evidenţiere şi de recunoaştere unitară a mentoratului şi a mentorilor. Este ceea ce încearcă să facă Fundaţia Interetnică pentru Cultură şi Artă „Ion Ghelu Destelnica”, am pornit în anul 2022, la Stelnica, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea omului de teatru, de cultură, a mentorului Ion Ghelu. Ne bucurăm de un frumos sprijin din partea autorităţilor locale, a unor importante instituţii de cultură şi educaţie şi, trebuie să apreciez, a unor generoşi şi responsabili sponsori”, a spus Radu Bogdan Ghelu, la deschiderea festivalului.
Publicul, prezent în număr mare în Sala 13, a Complexului Muzeal Iulian Antonescu”, a luat la cunoştinţă de Regulamentul festivalului, a modului de lucru şi a criteriilor de selecţie. În urma nominalizărilor, un juriu de selecţie a stabilit un număr de 11 laureaţi, pe domenii, iar juriul festivalului, al cărui preşedinte a fost conf.univ.dr. Ioan Dănilă, a desemnat câştigătoul Marelui Premiu.
Invitatat de onoare a fost Clementina Tudor, manager general al Centrului de Cultură „Ionel Perlea” din Slobozia, care, împreună cu Radu Bogdan Ghelu, şi-a asumat rolul de moderatori ai manifestării.
Laureaţii Festivalului
Categoria TEOLOGIE: Alois BULAI, preot şi profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, care, împreună cu părintele profresor Eduard Pătraşcu, a realizat o traducere modernă, integrală, a Sfintei Scripturi, în limba română.
EDUCAŢIE – Învăţământ Primar: Rodica LEONTE, Bacău, profesor pentru învăţământul primar, Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza”, fost inspector şcolar, profesor-metodist, fost preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor. Au mai fost nominalizate Gia Novacovici (judeţul Timiş) şi Monica Duţă – Bacău.
EDUCAŢIE – Şcoli şi Licee: Crisalinda Nona IRIMIA, Bacău. Într-o carieră de peste 35 de ani, a fost mentorul a numeroase generaţii de elevi, a fost metodist la ISJ Bacău, mentor de practică pedagogică la Univrsitatea „Vasile Alecsandri”, mentor al cadrelor didactice din Liceul Tehnologic „Anghel Saligny, formator la CCD. Au mai fost nominalizate Alina Ştefănescu, Bacău, Mihaela Savin, Bacău.
EDUCAŢIE – Cadre Didactice Universitare: Gogu GHEORGHIŢĂ, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, distins cu Premiul Academiei Române „Emanoil Teodorescu”, profesor universitar din 1996, conducător de doctorate la Universitatea Al.I. Cuza Iaşi, rector al Universităţii Bacău, în perioada 2004-2008. A mai fost nominalizat Ioan-Tiberiu Socaciu Lendvai, Cluj.
ARTĂ POPULARĂ ŞI TRADIŢII: Felicitas Farcaş-LOHAN, Bacău. Promotoare a păstrării şi valorificării tradiţiilor populare.
ARTE PLASTICE: Constantin TOFAN, Iaşi, artist plastic, profesor şi mentor al generaţii de artişti plastici, profesor enerit al Universităţii de Artă „George Enescu” Iaşi, cetăţean de onoare al municipiului Iaşi. Au mai fost nominalizaţi Gheorghe Parascacăun şi Cristina Ciobanu – Bacău.
MARKETING şi COMUNICARE: Răzvan MĂTĂŞEL, Bucureşti. Cadru didactic la SNSPA şi trainer la Leo Academy. A fost premiat în cadrul diferitelor evenimente de profil, din ţară şi străinătate, iar discipolii săi lucrează în agenţii de publicitate cu reputaţie. A mai fost nominalizat Lucian Popa, Bacău.
JURNALISM: Mihai BUZNEA, cu o experienţă de peste 60 de ani în presă, a fost corector, redactor, redactor şef, director al unor importante ziare din Bacău, cât şi corespondent al Televiziunii Române şi colaborator la revistele de cultură Plumb şi Ateneu. A fost profesor de jurnalism şi mentor a zeci de tineri care au aspirat şi au devenit ziarişti. Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, a primit Distincţia Credinţă şi Loialitate, cât şi Premiul pentru Presa Scrisă al aceleaşi instituţii. După cum a declarat la festivitatea de premiere a slujit în întreaga carieră adevărul, punând pe primul plan onestitatea, deontologia profesională, cinstea şi credinţa în Dumnezeu.
ŞTIINŢE: Silvica AMBĂRUŞ, Bacău. Cu peste 45 de ani de activitate în domeniul cercetării legumicole româneşti şi peste 25 de ani la conducerea Laboratorului de Ameliorare a Plantelor, din cadrul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău, în urma activităţii sale rămân brevete şi invenţii , soiuri de noi plante legumicole şi, cel mai important, o pleiadă de tineri cercetători pe care i-a îndrumat. A mai fost nominalizat Neculai Barabaş – Bacău.
PROFESII LIBERALE – Laurenţiu CHICIU, Bacău. S-a fosrmat ca avocat sub îndrumarea avocatului Gil Ioniţă, a mentorat şase avocaţi stagiari şi a îndrumat peste 200 de avocaţi, ca foramtor al Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor. „Un mentor trebuie să fie plin de empatie, un bun pdagog şi un bun practician”, a spus laureatul la această categorie.
ARTELE SPECTACOLULUI: Florin ZĂNCESCU, actor, la Şcoala Populară de Arte Bacău l-a avut ca profesor şi mentor pe Ion Ghelu Destelnica, iar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti pe Dem Rădulescu. Actor la Bacău şi Constanţa, profesor de actorie, a interpretat zeci de roluri pe scenele româneşti, fiind premiat pentru activitatea sa cu diplome şi medalii de merit, în prezent manager al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău.
La final s-a păstrat un moment de reculegere pentru cei plecaţi la ceruri şi s-a acordat o diplomă de Laureat Postmortem, avocatului şi cantautorului Gil Ioniţă, înmânate fiului acestuia Tibi Ioniţă.
Juriul Festivalului, condus de prof. Ioan Dănilă, a analizat CV-urile celor 11 laureaţi şi au acordat note de la 1 la 10, plus nota 12, iar laureatul care, prin însumarea celor patru note, a obţinut cel mai mare punctaj, a fost declarat câştigător.
Marele Premiu al Festivalului Naţional de MENTORAT, ediţia a II-a, Bacău 2023, a fost atribuit actorului Florin ZĂNCESCU, care constă dintr-o diplomă, un trofeu şi o sumă importantă de bani, acordată de sponsorul principal Evergent Investments Bacău. Ceilalţi laureaţi au fost premiaţi fiecare cu suma de 300 de lei, din partea Consiliului Județean Bacău, finanțatorul festivalului.