În goana cotidiană după lumină, am găsit o sclipire în apele literaturii contemporane: „Noctiluca”, un volum de poeme semnat de Ioana Nicolaie, lansat la Biblioteca Județeană ”Costache Sturdza” Bacău, în cadrul ediției 2023 a Festivalului Național ”George Bacovia”.
Introducerea în lumea scrisului Ioanei Nicolaie a fost făcută de către domnul Adrian Jicu, directorul Bibliotecii Județene ”Costache Sturdza” Bacău, și, îndeosebi, de către jurnalista Florina Pârjol, care a provocat vocea artistică prin întrebările sale.
Mergând pe firul narativ al discuției, Ioana Nicolaie ajunge să vorbească despre paralela eronat creată de numeroși oameni care delimitează operele în ”literatură feminină” și ”literatură masculină”. Acest mit pune în prim plan ca aspirație a artei diviziunea, scindarea eului în loc sa reflecte acel cititor universal, ideal și fără prejudecăți. În realitate, termenii sunt o scuză pentru a limita potențialul femeilor în literatură, căci adesea masculinitatea unui text nu este văzută ca pe ceva anormal, demn de subliniat într-o critică literară.
Însă feminitatea, subliniază Ioana Nicolaie, este un atipic contemporan ce poate fi fracționat în două mari categorii. Ca poetă, ori scrii suav, dulce, înecându-te în cuvinte fără conținut, atât de înflorite încât construiesc o grădină a clișeului, ori te încadrezi în arhetipul nebunei, de o agresivitate și dezmățare perfect feminină în masculinitatea sa. Puterea cuvântului ar trebui să fie aceeași, indiferent de cine îl emite sau îl receptează, după spusele Ioanei Nicolaie: „Eu scriu poezie, nu scriu doar pentru o fetiță, nu doar pentru o femeie, scriu pentru tineri, scriu pentru bunici, scriu pentru oricine!”
Având în vedere că au trecut 10 ani de la ultimul volum de poezie lansat de autoare, este firesc să ne întrebăm ce a „reaprins” inspirația scriitoarei atât de apreciată pentru romanele sale de proză din ultimii ani. Deși nu este tocmai un răspuns, volumul ”Noctiluca” vine, printre altele, ca o reacție firească la mediul contemporan aflat în continuă schimbare și chiar la scena politică, ce merge pe muchie de cuțit în anumite zone ale lumii. Bineînțeles, aici merită să fie menționat războiul devastator din Ucraina, care a marcat-o adânc pe autoare, după cum mărturisește chiar ea. Iată, dacă încă ne mai întrebăm, acesta este rolul poeziei în secolul XXI, pe lângă romanele care poate sunt mai ușor de digerat pentru mase. Nicio altă modalitate de a împleti sentiment în cuvinte nu este mai proaspătă decât versul ce taie în carnea sufletului și dezvăluie un interior pătat de întunericul exteriorului. Nicio altă reacție nu este mai imediată și naturală și nu se împletește mai bine cu realitatea peste care un contemplator nu poate trece, fie ea pandemie, război, regim politic opresiv sau o luptă mai intimă, ce o duci cu tine însuți.
Ioana Nicolae conține sentimentul într-o manieră deosebită:”Poezia este arta prin care poți reacționa cel mai acut și cel mai spontan la nedreptate, la atrocități. Poezia e ca și cum ți-ai dezvălui interiorul, ca și cum ai urla un secret, în timp ce în proză îți pui măști. Poeții sunt anonimii și eroii lumii culturale”.
Iată, este nevoie de o doză de curaj pentru a publica manuscrisele ce putrezesc în vreun folder, cu atât mai incomod fiind procesul dacă artistul s-a întins pe foaie, s-a lăsat la voia cititorului, disecat și analizat.
Mai apoi, întrebată cum își structurează romanele, scriitoarea face o incursiune în copilăria sa literară, pe vremea când, alături de alți tineri cu potențial creator, făcea eforturi pentru a fi publicată într-un timp în care era aproape imposibil să debutezi. Spre deosebire de prima ei lansare, a mărturisit autoarea, „Noctiluca” nu mai are caracter epic, poemele nu se mai bazează pe niciun fel de fir narativ, fiecare are un nucleu tematic aparte: dragostea, trecerea timpului, pierderea celor apropiați, ”acele lucruri pe care credem ca le-am înțeles în viață”. Și, pentru a gusta puțin din buchetul de emoție al Ioanei Nicolaie, aceasta ne-a lecturat două dintre poemele regăsite în carte, poeme despre urmele vieții asupra omului și lucruri mici cu impact mare. Atmosfera evenimentului te ducea cu gândul la reuniunea unor vechi prieteni, o adunare legată de curiozitate reciprocă și interesul pentru o artă unică și proprie, ce aparține fiecăruia dintre noi. S-a vorbit despre povestea ce doarme nescrisă în spatele minții noastre, ce se derulează în fiecare cursă de autobuz, în fiecare moment în care lăsăm gândul să zboare. Se împânzește cu mare elan în minte, pana când, nefiind eliberată din vasta închisoare, se stinge la fel ca entuziasmul pentru cine știe ce melodie dată la radio de prea multe ori. Mesajul Ioanei Nicolaie? Dacă nu ai timp acum, nu vei avea niciodată. Așa că tot ce e nescris e ca o floare de sezon: te încântă doar atât timp cât e altceva decât ceea ce ai mai văzut, după care moare fără ca măcar să doară.
Cum să conțin toată emoția și elanul lansării acesteia într-un text? Poate că nu pot, însă știu cu siguranță că „Noctiluca” poate, și încă înzecit. După ce am demolat în piese mici și mari mintea din spatele versurilor, nu ne rămâne decât sa le cunoaștem față în față, să dăm piept cu unele și să le îmbrățișăm pe altele. Fie ca lumina din „Noctiluca” să vă dezvăluie o nouă perspectivă asupra vieții, introspectivă și empatică deopotrivă!
Daria Maria Humă, clasa a X-a, elevă la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Prof. coord. Laura Huiban
Sursa foto: Biblioteca Județeană ”Costache Sturdza” Bacău
