25 noiembrie 2024
ContrasensCe va fi după război

Ce va fi după război

Am scris acum jumătate de an despre posibilele scenarii ale evoluției conflictului din Ucraina. Unul dintre acestea era, dacă vă amintiți, crearea unui coridor terestru către Ungaria, prin care se va putea acorda asistență militară Serbiei. Odată securizate cele două țări, influența rusă s-ar putea transmite prin metode soft-power în celelalte țări din regiune, printre care și România. Nu e de neglijat nici ipoteza behicată a unui cordona sanitar care să protejeze Rusia de orice altă amenințare occidentală. De fapt, cele două idei nu se exclud una pe alta și acesta ar putea fi viitorul.

Pentru că, iată, conform RIA Novosti, un expert militar rus a avut o intervenție interesantă în cadrul unui interviu. Vladimir Eranosian, expert al Biroului rus de analiză militaropolitică, a spus următoarele:



«După sfârșitul Operațiunii Militare Speciale, Occidentul nu va mai putea lupta cu noi. Nu are o armată instruită, nu va acumula resursele necesare, nu are planuri de război cu Rusia. Are doar fragmente de speculații și presupuneri. Acești trei factori fac improbabil războiul cu NATO. Este clar că Statele Unite îi pot împinge pe europeni să facă pași nebuni. Dar pe frontul economic și diplomatic avem specialiști care vor încerca să-i împiedice să facă acest lucru.

Și Operațiunea Militară Specială va duce la procese care vor duce la o scindare în Uniunea Europeană și NATO. Dacă străpungem un coridor de uscat către Ungaria, atunci Serbia va fi magnetizată pe această axă. Și poate fi urmată de Slovacia și România, unde au loc procese foarte interesante. Europa de Est va începe să se desprindă de vechea Europă, care va fi grav deprimată din cauza situației economice. La urma urmei, Europa nu este învinsă numai pe frontul de est, ci și în sudul global (nu este atât de simplu cu China).

În ceea ce privește statele baltice, politicienii săi pro-americani își pot pierde posturile. Ei vor fi înlocuiți cu alți oameni care vor dori un statut neutru pentru țările lor, fără a participa la niciun bloc militaropolitic. Bunul simț va prevala».

Declaratia este interesantă fie și numai pentru faptul că aduce o confirmare a unor discuții prezente deja în spațiul public.

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014