În continuarea eforturilor de a educa tinerii în privința drepturilor și responsabilităților lor legale, Casa Corpului Didactic (CCD Bacău) a organizat, și în acest an școlar, o serie de ateliere de lucru pentru elevi în cadrul campaniei de educație juridică.
Vineri, 10 noiembrie, elevii și cadrele didactice din Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău au avut privilegiul de a fi ghidați în această incitantă incursiune în lumea legii de către domnul avocat Radu Gabriel Patriche, membru al Baroului Bacău.
La aceste ateliere de lucru au participat 49 de liceeni și 4 profesori, toți dornici să învețe mai multe despre aspectele legate de drepturi, responsabilități și comportamente legale.
Activitățile desfășurate au acoperit o gamă largă de subiecte legate de educația juridică a adolescenților, cum ar fi influența grupului, comportamentele sociale și antisociale, drepturile și obligațiile tinerilor, regimul pedepselor, limita fragilă dintre legalitate și infracționalitate, tipologia și consecințele viciilor, precum și modul de comunicare cu adulții.
Această inițiativă face parte din Proiectul „Prevenirea și combaterea delincvenței juvenile” și este susținută de Centrul Regional de Resurse pentru Educație Civică și Centrul American Corner, ambele din cadrul CCD Bacău.
Scopul proiectului este de a oferi cunoștințe solide și orientare tinerilor în ceea ce privește aspectele legale ale vieții lor, contribuind astfel la reducerea delincvenței juvenile și la dezvoltarea unei societăți mai conștiente și responsabile.