• În Japonia, acum opt ani, o gară dintr-un cătun în care locuiau doar 36 de persoane a fost menținută funcțională doar pentru un singur pasager. Autoritățile au pus un tren la dispoziție pentru o elevă care trebuia să facă naveta zilnic, vreme de 35 de minute, pentru a merge la școală. După ce navetista a finalizat cursurile liceale, gara a fost închisă. A, să nu uit: în Japonia, singurii care nu trebuie să se încline în fața împăratului sunt profesorii. Împăratul știe că fără un sistem educațional sănătos n-ar exista nici împărați.
• În România, recent, ministrul Educației, Ligia Deca, a deplâns faptul că este criticată în mediul online, inclusiv de către profesori, acuzând din acest motiv o posibilă depresie care ar putea-o lovi crunt: „Dacă n-apucă colegii mei să le șteargă [criticile; n. n., I. F.], mă încarc negativ!” Firește, pentru ca nu cumva activitatea ministerului să fie afectată, au fost implementate proceduri speciale: ,,Sigur, colegii mei de la Comunicare se ocupă să șteargă astfel de lucruri”. Înțelegem, desigur, că treaba aceasta cu ștersul este o preocupare fundamentală a Ministerului Educației, o chestiune de securitate mentală a domeniului, altfel instituția nu ar avea în organigramă și Compartimentul Antidepresiv. Mai pricepem și că, dată fiind importanța acestei activități, ștergătorii acelor ziceri neprietenoase care ar putea afecta naturelul sensibil al doamnei ministru sunt mult mai bine plătiți decât ștergătorii de parbrize de la semafoarele străzilor patriei.
• În țările cu sisteme de învățământ sănătoase, ținta educațională este aceea de a-i învăța pe copii să fie persoane fericite, să-i respecte pe alţii şi pe ei înşişi, să devină buni cetățeni. Elevii nu se bat pe note și au voie să greșească. Dacă România ar renunța la ștergătorii ministeriali antidepresivi și la miniștri precum Ligia Deca, probabil că am putea visa și noi la așa ceva.
