Un cetățean needucat și cu tendințe putiniste ar putea să susțină că toate bombele sunt la fel. Această idee poate să circule numai în mințile simple ale celor care nu se informează doar din surse oficiale; cetățenii serioși, responsabili, cu conștiință civică și care nu apleacă urechea la tot felul de conspirații știu că, în realitate, bombele se clasifică în două mari categorii: bombe rele și bombe bune.
Bombele rele sunt cele folosite de ruși, chinezi, palestinieni și alte popoare care nu se adapă din adevărurile occidentale cu privire la lume și viață. Aceste bombe sunt rele pentru că ucid numai populație civilă, copii și femei, în primul rând, de aceea orice cetățean responsabil trebuie să ia atitudine față de această stare de lucruri.
Bombele bune sunt, evident, cele folosite de democrațiile occidentale – SUA, UE, Israel – pentru a pedepsi teroriștii și, în general, pe toți cei care au o altă părere decât cea aprobată oficial de Occident. Aceste bombe bune nu omoară copii și femei ci numai teroriști. Dacă vedeți la televizor, pe posturile care nu sunt pe lista aprobată în mod oficial, că mor și femei și copii, să știți că, de fapt, aceia erau teroriști. Deci este ok, au fost uciși de bombele noastre bune.
Este irelevant că, pentru fapte mai puțin groaznice și victime incomensurabil mai puține decât cele provocate de Israel în ultimele săptămâni, Iugoslavia a fost bombardată aproape 100 de zile în 1999. Iugoslavia nu era de partea binelui, deci a meritat ceea ce i s-a întâmplat. La fel, e irelevant că Rusia e acuzată că a lovit ținte civile și, pentru asta, se consideră că e vinovată de crime de război; știm cu toții că Rusia e rea, nu ca Israelul care a ucis în câteva zile peste 3000 de copii în Gaza.
Vedeți, spunem Gaza și nu Palestina, pentru că „Palestina” nu este un termen aprobat oficial. Desigur, e la fel de irelevant faptul că există atâtea rezoluții ONU care cer crearea unui stat palestinian și care definesc Israelul drept „stat agresor”.
Rezoluțiile ONU sunt și ele unele bune, altele rele. Cele bune sunt cele care servesc intereselor occidentale; cele care nu, sunt, evident, rele și nu trebuie respectate.
Vi se pare că spun prostii? Asta pentru că ați păcătuit și v-ați informat din surse care nu sunt oficiale. Oameni ca voi trebuie să fie pedepsiți și învățați să se supună directivelor, să gândească doar cu aprobare și doar ceea ce li se spune în mod oficial.
Altfel sunteți niște cetățeni răi care ar trebui ținuți închiși în lagăre de reeducare până învață să nu se mai sfideze cetățenii buni…