E un adevăr știut și foarte vechi, dar felul în care o spune, repetând-o de câteva ori, un personaj dintr-un film cu care m-am delectat recent, te cucerește prin simplitate și umor. Mă refer la „Exorcistul papei”, în care Russell Crowe, în rolul titular, este simpatic, mucalit, pontos, neezitând să se ia peste picior. E un preot modern, atipic, se deplasează cu o Vespa, e mare amator de cafea și are asupra lui o sticluță de whisky, din care mai trage, din când în când, câte o dușcă revigoratoare. În fine, e un bonom rotofei, cu o sclipire ghidușă în ochi, și care prețuiește bunurile vieții normale, firești, în timp ce se luptă cu demonii.
Cât de bune sunt cărțile am văzut și la Festivalul Național de Teatru de anul acesta, când, în câteva zile, am asistat la un adevărat maraton al noilor apariții editoriale. Deși teatrul (ca și poezia) nu prea are cititori (puținii oameni care mai au obiceiul lecturii preferând romanele) sunt tot mai multe edituri care scot cărți de comentarii, eseuri, critică și cercetare teatrală, monografii de artiști, dramaturgie. Numesc Fundația Culturală „Camil Petrescu”, Editura Junimea, Nemira, Editura Muzeului Literaturii Române, Tracus Arte, Editura Triton, la care, de curând, a apărut o antologie (alcătuită de Filiala București- Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor) de 12 piese scurte ale unor autori contemporani. Am asistat la prezentări deloc formale, însoțite de dialoguri, confesiuni, mărturii, intervenții binevenite și ale unor participanți din public, totul într-o atmosferă plăcută, destinsă, favorabilă dialogului. Și din care nu au lipsit nici vorbele de duh, însoțind unele evocări calde, sentimentale.
M-am întors de la București cu multe cărți interesante, în care de abia aștept să mă cufund, dar acasă, pe noptieră, mă aștepta cuminte una la care mă voi opri acum. Este vorba despre „Temeiuri în acvaforte” a lui Marius Manta (apărută la Editura Babel), însoțită de prefața jurnalistului Ștefan Radu, coleg de redacție și prieten (așa cum suntem toți din echipa revistei „Ateneu”, o adevărată familie de spirit foarte unită), care, pe un ton foarte direct și personal, a surprins esențialul. Și anume faptul că Marius are idei și principii solide, un program estetic urmărit cu perseverență, astfel că textele publicate în „Ateneu”, în rubricile pe care le susține de câțiva ani, alcătuiesc un corp unitar, solid, „un edificiu ideatic pentru principiile și valorile în care crede”. Criticul îi apare ca un „gravor de idei”, scrisul său fiind un „exercițiu de asumare morală și intelectuală”.
Sunt multe de spus despre omul Marius Manta, despre decența, bunătatea inimii, echilibrul, măsura, personalitatea lui luminoasă, ferită de excese, de orgoliu, de vanitate. Despre finețea analizelor sale și firescul acțiunii unui profesionist serios, temeinic, care nu ține să epateze prin jonglerii intelectualiste, stilistice, prin teorii sclipicioase și interpretări forțate în care se lansează unii confrați de-ai săi, egolatri, obsedați de afirmarea de sine și de succes. Dimpotrivă, el este modest, atras de spiritualitate, de taina textelor sacre, de sensurile existenței care nu se arată la o primă vedere, fiind iubitor de profunzimi. Calm, nepripit, cu atenția îndreptată spre celălalt, pentru o limpede deslușire a ceea ce citește, vede, ascultă, Marius nu este instalat în certitudini, având destule îndoieli, neliniști. Fertile, din fericire, fiindcă din incursiunile sale în varii domenii ale artei, din căutările sale se ivesc pagini cu observații pătrunzătoare, subtile, cu surprize asociative și atractive divagații care deschid noi perspective asupra operelor. Curiozitatea intelectuală vie, „culturozitatea” sa, deschidere spre cât mai multe teritorii ale artei, ale cunoașterii, pe lângă literatură el având un constant interes pentru artele vizuale, muzică, film, teatru, mi-l apropie foarte mult. Avem de multe ori păreri asemănătoare, pentru că lectura și frecventarea artelor sunt pentru noi o deprindere organică, o nevoie reală, permanentă.
Ne bucurăm sincer, toți ateneiștii, de reușita lui Marius, un dublă, pentru că numele lui apare și pe o altă carte recentă, „Cuvântul și carele de foc”, scrisă împreună cu Ion Fercu, și pe care de abia aștept să o parcurg, fiindcă, nu m-am îndoit niciodată, cărțile sunt bune.