Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.
În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), pe site-ul www.turism-bacau.ro.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 1, Anul X, Duminică, 10 iunie 1912.
Din sumarul acestui număr: Se deschide sezonul balnear 1912, o dată cu împlinirea a zece ani de la apariția ziarului, primul și principalul promotor al stațiunii; planuri de viitor pentru administrația Slănicului; epidemiile ,,importate” în special de la ruși, nu pătrund în stațiune; igiena stomacului; localitățile balneare și climaterice din țară; încă un mare nume al medicinei românești acordă consultații la Slănic-Moldova; pe lângă reprezentațiile de teatru, în stațiune vor avea loc și spectacole ale trupei Teatrului de Operetă de la București, condusă la acea vreme de maestrul Alecu Bărcănescu.
Primul număr al ziarului din 1912 anunță deschiderea noului sezon estival așteptat de majoritatea vilegiaturiștilor care au optat și în acest an pentru stațiunea Slănic-Moldova: ,,După cum poeții așteaptă cu nerăbdare sosirea primăverii, care deschide noi orizonturi de visare și inspirație, tot astfel, suferinzii, clienții obișnuiți ai stațiunii balneare așteaptă lunile de vară, pentru a-și putea îndeplini, la rândul lor, marele vis, acela de a petrece cât mai mult timp în stațiune, pentru a se trata și a se recrea, departe de praful, căldura și zgomotul marilor orașe”. Însă, mai spune ziarul, apare și acum același impediment menționat și cu alte ocazii, respectiv sezonalitatea scurtă a stațiunilor românești, în comparație cu cele din străinătate, care au un caracter permanent, exemplul cel mai elocvent fiind dat de stațiunea Karlsbad (actuala Karlovy Vary), atât de asemănătoare cu Slănicul Moldovei: ,,Aici stă și explicația faptului că suferinzii așteaptă atât de mult apropierea sezonului balnear, pentru a se putea refugia în stațiunile indicate și a putea urma cura prescrisă. De aici rezultă și faptul că mai multe localități balneare sunt reduse la un sezon din cale afară de scurt, la un timp prea limitat pentru cură și anume, cele câteva săptămâni de vară”. Mai departe se arată că Slănicul Moldovei poate constitui o excepție de la această regulă, întrucât este printre puținele stațiuni din țară care întrunește toate condițiile de cazare, tratament, refacere și divertisment, nu doar în sezon, ci pe tot parcursul anului: Într-adevăr, Slănicul nu este numai admirabila stațiune balneară renumită pentru apele ei alcaline fără pereche în țară-la drept vorbind este unica din acest punct de vedere-dar mai este înzestrat de natură cu o risipă de calități atrăgătoare. Hidroterapia, mai mult ca excelentă, cheamă aici pe nenumărații clienți ai bolii atât de modern, care se cheamă neurastenia. Pentru toți aceștia, fie ei suferinzi sau simpli vizitatori, apa nu este totul. Ei vin să găsească farmecul unei șederi atât de plăcute, mulțumită celor mai variate distracții. Iar în orele necesare odihnei au repausul în tovărășia cu adevărat mângâietoare a codrilor seculari și a izvoarelor limpezi, cu necontenitul geamăt pe care îl îngână tremurul frunzelor”. Și, concluzia de final: ,,De aceea, în comparație cu alte stațiuni balneare, Slănicul din Moldova oferă priveliștea rară de a fi populat în număr mare în timpul întregului sezon de vară, motiv pentru care și-a dobândit pe drept cuvânt reputația și faima de care se bucură, prestigiul de a fi prima dintre toate stațiunile climaterice și balneare ale țării. Toate succesele și îmbunătățirile realizate se vor adăuga la cartea voluminoasă în ani a Slănicului, ceea ce va întări încă o dată aureola sa de Suveran nedisputat și neîntrecut, Coroana băilor românești”.
O dată cu deschiderea sezonului, ziarul mai anunță și aniversarea a zece ani de la apariția primului său număr, la 28 iunie 1897. Trebuie să menționez și faptul că anul 2022 a marcat împlinirea a 125 de ani de la apariția acestui ziar, primul care a apărut într-o stațiune din România, an în care s-a demarat acest inedit și unic proiect, repectiv serialul care îi este dedicat și prezentat în premieră într-o publicație online, ziarul ,,Deșteptarea”, dar și pe site-ul de turism al SPJPTCAS Bacău, www.turism-bacau.ro.
Întrucât vizitatorii stațiunii nu sunt în fecare sezon aceiași, redactorul-șef al ziarului, Moise Miereanu, reia în acest nou număr, articolul ,,Zece ani de atunci…”, în care povestește momentul în care a apărut ideea înființării ziarului, precum și sprijinul primit din partea epitropului de atunci, Athanasie Gheorghiu: ,,De la început încă, propunerea mea fu primită cu cea mai măgulitoare bunăvoință. Dl. Athanasie Gheorghiu înțelese importnața unui ziar al Slănicului și promise toată încurajarea… Mulțumit de frumosul sprijin ce l-am câțtigat, mă pusei pe lucru…
Azi sunt zece ani de atunci… `Curierul Slănicului` este o parte vie din imensa bogăție a Slănicului. El și-a creat o viață proprie. Și unica încercare a unui ziar balnear n-a dat greș!
Și dacă azi nu mai poate contesta nimeni serviciile `Curierului`, găsim de a noastră datorie de a mulțumi dlui Athanasie Gheorghiu, fostul epitrop al Casei `Sf. Spiridon`, fără de ajutorul căruia, desigur că încercarea noastră n-ar fi ajuns la rezultatul strălucit de astăzi! Astfel, cu numărul de față, `Curierul Slănicului` intră în al 10-lea an de existență. Încrezător că și în sezonul acesta, vizitatorii Slănicului vor face ziarului nostru o primire caldă, salutăm deschiderea noului sezon al băilor, ca și pe vizitatorii care și-au anunțat sosirea aici. Ziarul va apărea săptămânal, în fiecare duminică, până la sfârșitul lunii august și tot la prețul de 10 bani”.
În articolul ,,Întrezăriri în viitor” se vorbește despre progresul și înflorirea Slănicului din ultimii 10 – 15 ani, dar și despre ce se întrevede în viitorul apropiat, punându-se un accent mai mare pe rolul infrastructurii, ca și condiție de bază a dezvoltării și modernizării stațiunii, ceea ce implicit va conduce și la creșterea fluxului de turiști. Se amintește aici, cât de izolat era Slănicul din cauza lispei unor drumuri și șosele bune și ce schimbare în bine s-a petrecut după construirea noii șosele și a unor poduri mai mult decât necesare. Și că, datorită stării foarte bune în care se află și a modului în care este întreținută (cu toate spațiile aferente, n. a.) ,,ar putea susține și o linie ferată”. De fapt, ziarul reiterează ideea că o linie ferată ar însemna enorm pentru viitorul Slănicului: ,,Cu noi mijloace de comunicație și în special prin făurirea unei linii ferate, Slănicul va deveni cu mult mai accesibil diferiților vizitatori și progresul stațiunii se va măsura zilnic. Prin înmulțirea numărului de vizitatori, hoteluri noi se vor clădi. Clădirile acestea vor împestrița în chip pitoresc sălbăticia naturală minunată care colorează Slănicul. În legătură cu aceasta e vorbă că o companie ungurească a decis construirea unei linii ferate peste munți, pentru transportul lemnului. Dacă lucrul se va adeveri, o linie ferată românească pusă în legătură cu cea ungurească ar da posibilitate Slănicului să devină o stațiune balneară internațională. Perspective minunate se întrezăresc și-i numai o chestiune de timp până când vor fi înfăptuite. Nu-i vorba despre visuri imposibile izvorâte dintr-o iubire exagerată a Slănicului, ci sunt idealuri de realizat, întemeiate pe o cunoaștere profundă a valorilor pe care le ascunde această stațiune”.
Din păcate, calea ferată a rămas doar o mare neîmplinire, sau poate că, la cum evoluează astăzi transportul feroviar românesc, mai bine că nu s-a mai realizat…
Problema pandemiilor care s-au răpândit în lume și la începutul secolului XX, în special cea de holeră (care au culminat ulterior cu tifosul exantemic și gripa spaniolă), au băgat în sperieți comunitățile umane. Îngrijorarea față de aceste fenomene nefaste s-a manifestat și în presa scrisă, astfel că și în acest ziar au fost trase semnale de alarmă pe această temă, însă cu mențiunea că la Slănic-Moldova, datorită aerului curat și răcoritor, ca și a apei sănătoase, lispită de bacilli, bolile infecțioase nu duc o viață bună: ,,Epidemiile se țin lanț. Vecinătatea cu Rusia ne-a cauzat deseori, momente de restriște din punct de vedere sanitar. Orașele sun bântuite de bacilii tuturor bolilor infecțioase și molipsitoare. Apele trebuie filtrate, bălțile asanate, cartierele dezinfectate… și lumea aleargă îngrijorată în zilele călduroase de vară, în căutarea aerului curat și răcoritor, a apelor lipsite de bacilli și a atmosferei dătătoare de sănătate și viață. În această privință, Slănicul are o putere magică. Bacilii și tot soiul de boli infecțioase nu duc viață bună aici. Bacilii pier în valurile de ozon care plutesc în văzduh. Microbii nu se pot dezvolta în apele cristaline care izvorăsc din munți. La Slănic, toți care au avut norocul să-l viziteze sau să se trateze s-au putut convige de un mare adevăr, precum că, la Slănic nu sunt epidemii și la Slănic și traiul este ieftin”.
În articolul ,,Igiena stomacului” se spune, pe drept cuvânt, că acesta este cheia sănătății, pentru că, ,,prin hrana zilnică ce o introducem în el susținem funcționarea tuturor organelor noastre” și că se cuvine a cunoaște și a respecta regulile de igienă, tocmai pentru ca stomacul să-și poată îndeplini importanta sa menire: ,,Hrana trebuie să fie întotdeauna bine aleasă, să fie curată, proaspătă și bine pregătită, după toate cerințele culinare. Înainte de a o înghiți, ea trebuie să fie bine mestecată în gură. Să nu încărcăm niciodat stomacul cu mâncăruri grele, multe și repede înghițite, să nu mâncăm cu lăcomie, căci suferințele sale nu vor întârzia de a se arăta. Când stomacul nu poate mistui (digera) cu ușurință, îl vom ajuta cu apele alcaline ca cele de la Slănic.
După masă, o mică plimbare este foarte indicată și așa cum spunea un fiziolog, omul mistuie mai mult cu picioarele, decât cu stomacul”. Reguli care sunt valabile și astăzi, dar tot mai puțin respectate, Deh, stresul, programul etc…
Despre darurile pe care le-a făcut natura stațiunilor din țara noastră se vorbește în articolul ,,Localitățile noastre balneare și climaterice”, care poate fi și un îndemn adresat tuturor, pentru a le vizita, a se trata și a se relaxa: ,,În stațiunile noastre găsim trei factori principali care contribuie din plin la tratarea multor boli: aerul curat și îmbătător de bun, lumina surâzătoare și îmbătătoare a soarelui, apa proaspătă și înzestrată cu puteri vii, nesecate. Nu trebuie uitat însă, că și clima dulce sau tare, de la camp sau de la munte ori mare, ca și regimul alimentar rational, exercițiile fizice regulate, repausul corpului și al spiritului, joacă, fără îndoială, un rol însemnat în viața și sănătatea omului; mai ales când e vorba de vindecarea bolilor, ele devin niște ajutoare puternice, uneori salvatoare. România, ca nicio altă țară, se bucură de această deosebită favoare a naturii, de a ne prezenta o mulțime de frumoase și mândre localități, unde se găsesc vărsate, în tot belșugul și splendoarea lor, un aer bun, o lumină dulce și ape minerale excelente. Iar în fruntea acestora se află Slănicul Moldovei”.
În acest nou sezon, ziarul anunță că un alt renumit medic va oferi consultații de otorinolaringologie (ORL), la Stabilimentul de inhalații și aer comprimat (Inhalatorul) din stațiune. Este vorba despre prof. dr. Nicolae Meţianu (1881 – 1965), personalitate medicală recunoscută pentru știința și competența sa, care a reușit să impună otorinolaringologia ca specialitate medico-chirurgicală după modele europene. A fost șef al Catedrei de ORL a Facultății de Medicină din Cluj-Napoca și doctor docent la Clinica de Otorinolaringologie din cadrul Facultății de Medicină din București. A mai fost și președinte al Clubului Sportiv ,,Universitatea” din Cluj-Napoca, pe vremea când președintele de onoare era un alt nume celebru al medicinei românești, prof. dr. Iuliu Hațieganu, primul profesor de clinică medicală și primul decan al Facultății de Medicină din Cluj (1919), fondator al școlii clujene de medicină internă. Medicul și profesorul Nicolae Mețianu a inițiat, alături de alți colegi din străinătate, înființarea societății medicale ,,Societas ORL Latina”, care a avut loc la Lyon, în anul 1929. Scopul acestei societăți este realizarea unei conexiuni între școlile de otorinolaringologie din lumea latină și alinierea științifică la nivelul de progres al țărilor anglo-saxone. Conform statutului său, Congresul ,,Societas ORL Latina” se desfășoară din doi în doi ani într-o țară latină. Nicoale Mețianu a făcut parte dintr-o familie cu nume sonore, cel mai important reprezentant al acesteia fiind preotul Ioan Mețianu. Acesta a fost Mitropolit al Transilvaniei și colaborator direct al lui Andrei Şaguna; a condus lucrările de înălţare a Catedralei Metropolitane din Sibiu și a apărat drepturile limbii materne în şcolile româneşti.
Și tot din acest număr al ziarului mai aflăm că pe lângă reprezentațiile de teatru vor avea loc în stațiune și spectacole ale trupei Teatrului de Operetă de la București, condusă la acea vreme de maestrul Alecu Bărcănescu, actor de teatru și film, artist liric, compozitor și dirijor. În 1912, acesta înființează împreună cu brăilenii Alexandru Macedonescu și Ionel Cigalea ,,Asociația lirică”, cu câţiva membri în board, iar singurul capital erau aptitudinile artistice ale lui Alexandru Bărcănescu, Constantin Tănase, G. Niculescu Basu, Robert Frank şi P. Ghimpeţeanu. Între 1914 – 1915, împreună cu marele acor Constantin Tănase pleacă într-o călătorie de studii în Austria, Franța, Germania. A cântat prima oară pe scena Ateneului, împreună cu Ion Băjenaru și Constantin Grigoriu, sub bagheta tatălui său, Constantin Bărcănescu, vestit tenor, prieten cu Mihai Eminescu, despre care se spunea că avea o voce unică. Alecu Bărcănescu a compus și muzică de scenă pentru piese de Iamandi, Lucreția Petrescu, Mircea Rădulescu, T. Mușatescu, Sorbu, A. Maniu, I. Pillat, Al. Kirițescu, Dragoș Protopopescu, V. Eftimiu, Iorga, Caragiale etc.
A jucat în filmele ,,Cei doi Bărcăneşti” (1917), ,,Vagabonzii de la Cărăbuş” (1927) și ,,Căsătoria” (1919).
Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)