23 decembrie 2024

Duminica a XXVIII-a din Timpul de Peste An (A)

Isus continuă și în această duminică seria parabolelor despre împărăția cerurilor, pe care o compară cu un ospăț de nunță (Mt 22,1-14), sau, în termenii zilelor noastre, cu o cină festivă, la care sunt invitați mai mulți oameni. Însă, din păcate, unii ignoră sau refuză invitația.
Pentru noi, oamenii, o masă nu este doar un moment în care mâncăm pentru a ne hrăni, ci este și o ocazie de socializare. Invitația la o masă festivă este o invitație la comuniune, la a fi împreună: cu familia, cu prietenii, cu colegii de muncă sau cu partenerii de afaceri. Și pot fi atâtea ocazii: o masă împreună cu membrii unui club de seniori, un picnic în familie, o petrecere cu angajații, o recepție de nuntă sau chiar praznicul care urmează adesea după o înmormântare.
Isus s-a folosit tot de un moment al mesei, Cina cea de Taină, pentru a înființa sacramentul Euharistiei, prin care Jertfa lui de pe Cruce să fie actualizată până la sfârșitul timpului.
Masa este cea care îi adună pe oameni împreună, care îi apropie mai mult pe unii de alții, cum se întâmplă de Crăciun, de Paște, la zilele de naștere sau celelalte aniversări.
La Sfânta Liturghie, masa euharistică este cea care ne adună pentru a fi împreună în jurul altarului și pentru a ne hrăni la acest ospăț ceresc.
Masa este un moment foarte important pentru oameni. De aceea, imaginea mesei sau a ospțului este folosită des în Sfânts Scriptură ca un simbol al împărăției cerurilor.
Isus folosește imaginea unui ospăț în Evanghelia acestei duminici pentru a arăta că acum toți oamenii sunt invitați în Împărăția lui Dumnezeu.
Însă noi, oamenii, avem posibilitatea de a alege: putem accepta, putem ignora sau putem refuza această invitație.
A refuza invitația înseamnă a ne deconecta de la sursa noastră de viață supranaturală. Dumnezeu nu ne impune mântuirea. Invitația ne este oferită tutror, dar acceptarea chemării depinde de noi.
Dumnezeul iubirii desăvârșite, tu i-ai invitat pe toți oamenii să ia parte la ospățul tău ceresc. Curăță din viața noastră tot păcatul și egoismul, pentru ca astfel să fim înveșmântați cu haina iubirii față de aproapele, inspirați de Fiul tău, Isus Cristos, Domnul nostru.

Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img