15 noiembrie 2024

Sfânta Cuvioasă Maica noastră Parascheva

Pe 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni își aduce aminte de Înviere parcă, redescoperind chipul sfințeniei prin icoana blândeții, a exercițiului de viață și de virtute, a celei ce este cunoscută drept Parascheva cea Sfântă. De 381 de ani moaștele-i sfinte, ce sunt adăpostite în Catedrala Mitropolitană din Iași, deslușite a fi izvor de bine­cu­vân­ta­re și de însă­nă­to­șire pentru toți cei care îndrăznesc a o cheama în rugăciune spre a fi mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu, binecuvintează smeriții pași ai pelerinilor, întărindu-le credința, însuflețindu-le strădaniile și dând alinare suferințelor, pentru a putea fi transformate în bune nădejdi de mântuire. Cuvioasa Maică Parascheva este cu­noscută în popor, mai cu seamă în Moldova, cu supranumele de „Sfânta Vineri”. Grecii o numesc „Paraskevi cea Nouă”, bulgarii – „Petka Târnovska”, sârbii – „Petka Belgradska”, iar rușii – „Praskovia” sau „Piatnița”. Ca un simbol al unității Ortodoxiei de pre­tutindeni, viața de după moarte a Sfintei Pa­­rascheva arată că sfin­țenia ridică din nea­mul său pe omul ajuns la asemănarea cu Dum­ne­zeu, făcându-l lumină de iu­bire și de apropiere între toți cei care măr­tu­ri­­sesc și viază întru aceeași credință. A fost pronie cerească că Dumnezeu S-a milostivit de Țara Moldovei, în anul 1641, prin Patriarhia de Constantinopol, ce a oferit domnitorului Vasile Lupu moaștele sfintei, care de atunci odihnesc întrega Moldovă, în schimbul ajutorului oferit la plata împovărătoarelor biruri față de Înalta Poartă. Dincolo de aceste coordonate, nu greșim a mărturisi că întâlnirea dintre Sfânta Parascheva și poporul român s-a petrecut cu mult înainte de aducerea cinstitelor moaște în pământul nostru străbun. Doar așa se poate explica de ce ctitoria voievodului Roman I Mușat din cetatea Romanului a primit hramul Sfintei, după cum ne încredințează un act semnat de fiul acestuia, Alexandru cel Bun.
La Moaștele Sfintei sosesc astăzi pelerini din toată lumea. Pentru a se rândui întru lumina Învierii. Căci pentru toți, viața Sfintei este semnul că Domnului Hristos a Înviat. Și dovada că ne-a fost dăruită, prin oamenii de genul ei, posibilitatea sfințeniei, deschizându-ni-se poteca spre Împărăția Cerurilor. Sfânta Cuvioasă Parascheva slujește tuturor ca pildă, arătând cum trebuie să ne pregătim pentru cele cerești, căci termenul „paraskevi” semnifică, în grecește, pregătirea, aranjarea, conștientizarea faptului că toți suntem pelerini pe acest pământ.

Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014