Un muzeu pentru mos Vasilas
Suntem in Izvorul Berheciului, aproape de marginea satului, in fata unei porti de lemn cu inflorituri si ne minunam de talentul si gustul artistului care a lucrat-o: e vopsita in verde si visiniu, impodobita cu motive vegetale si geometrice si, cu toate astea, nu pare incarcata, dimpotriva, are frumusetea fireasca a unei gradini de tara, in care au crescut de-a valma craite, gura-leului, cavaleri si dalii. Poarta a ramas marturie a talentului unui mester care nu mai este: “mos Vasilas“ sau “mos Mitica”, asa cum ii spun apropiatii. Strigam pe stapana casei, ca sa ne primeasca in mica imparatie a florilor de lemn. Batrana apare zambind, ne deschide cu sfiala si se bucura, mai ales ca suntem insotiti de “dom’ primar”, care vrea sa-i transforme casa in muzeu. “Poftiti, poftiti, intrati!”, iar noi ascultam, caci poftim a vedea bastoanele lui Dumitru Vasilas si jucariile de lemn, care au mai ramas, pentru ca multe au ajuns fie la cunostinte, fie la nepoti, “suveniruri” de la tataia. Ne trezim in curtea interioara pe care o formeaza o casa si o sura, in dreapta fiind un cotet si o magazie, toate cu dantelarii din lemn: gardutul cerdacului, stalpii, streasina, usile au flori – lalele, mai ales, dar si crini -, romburi, cercuri, sculptate sau decupate in scanduri. Pana si gaurile de aerisire ale podulului, care e inalt ca o mansarda, sunt elemente decorative.
Cand statea cu oile, cioplea!
Ma mira curatenia exemplara, stiind ca gazda noastra, Elena Vasilas, sotia mesterului pe care il evocam, are 82 de ani. In capatul aleii care duce spre casa se afla o portita din fier, fireste, tot cu flori si acolade: “E facuta cu nituri, ca pe vremuri, nimic nu e sudat”, ne explica Ion Ciuche, primarul din Iz. Berheciului. Sus, deasupra scarilor, mos Vasilas a montat un ceas de turn. Usa principala are un grilaj cu porumbei, crengute, frunze si flori. “Cum gasea un lemn mai uscat, scotea cutitul si cioplea, povesteste tusa Elena. Trebuia sa-l ajute si vremea!” Nu avea, intodeauna, timp sa sculpteze, sa taie, sa imbine. “Cand statea cu oile si cu vacile pe camp, lucra. In celelalte zile, aveam de cosit, de secerat! Si acum mai avem grau de cand era el… E sanatos, nu are gargarite”, spune Elena Vasilas. Vorbind despre cel care i-a fost tovaras de viata sase decenii, glasul ii tremura, iar bucuria si tristetea se amesteca intr-o emotie luminoasa, aproape mistica. In casa, totul e atins de talentul lui: ramele fotografiilor, ale oglinzilor, suporturile pentru flori, usile. “Si soba de teracota, tot de el e facuta, ne spune Magdalena Bostina, fiica stabilita in Bucuresti si venita sa-si vada mama. Era foarte priceput.”
Mos Vasilas desena cu ambele maini
Casa e construita de Dumitru Vasilas inainte de a se insura. Cand a terminat-o, a petit-o pe Elena si a adus-o aici. “Din tinerete era pasionat sa ciopleasca, afirma batrana. Ii placea mult sa migaleasca lemnul cu briceagul, cu barda, cu ce avea la indemana”, povesteste batrana, aratandu-ne casa si obiectele pe care le mai pastreaza. Ne aduce un baston de lemn a carui maciulie are forma unui cap de barbat. A facut zeci de bastoane, in viata lui. Mos Vasilas nu a fost doar un mester talentat, a fost si “un tata nemaipomenit, spune Magdalena. Ne invata de toate, cum sa vorbim, sa mancam, cum sa ne purtam! Cand prindea un pic de timp, cioplea in lemn sau desena. Ii placea foarte mult sa deseneze. Stateam, seara, in jurul lui si il priveam cum deseneaza cu ambele maini. Peste cateva zile ne trezeam ca a mai facut ceva. Orice mesterea: calesti, saniute, leagane sau alte jucarii din lemn!” Din pacate, multe s-au imprastiat. Ca sa nu se piarda toate, iar talentul sa treaca in uitare, primarul Ion Ciuche a luat o hotarare: “Cu sprijinul familiei, vom incerca sa adunam toate obiectele pe care le-a facut si sa infiintam un muzeu. Intai ne-am gandit sa le expunem in primarie, dar acum am vrea sa infiintam muzeul chiar in locul in care a trait si a lucrat mesterul popular Dumitru Vasilas.” Poate asa, poarta visinie si stalpii cu flori vor fi descoperite de alti vizitatori, peste vreo 20 de ani, cu la fel de mare incantare.
Silvia Patrascanu
