Lecturile sfinte din această duminică ne prezintă o imagine comună atât în Vechiul cât și în Noul Testament: cea a viei.
Atât profeții, cât și Isus au folosit imaginea viei pentru a descrie, pe de o parte, iubirea lui Dumnezeu față de poporul său, iar, pe de altă parte, nerecunoștința oamenilor față de Dumnezeu.
În prima lectură (Is 5,1-7) întâlnim poemul viei, care descrie modul în care Dumnezeu și-a arătat grija față de poporul său. Însă, deși s-a îngrijit cu atâta atenție, în loc de roade îmbelșugate, via a produs struguri sălbatici.
Cântarea profetului Isaia se încheie cu întrebarea: „Ce ar mai fi trebuit să fac pentru via mea și nu am făcut?”
Evanghelia (Mt 21,33-43) reia parabola lui Isaia din prima lectură și o dezvoltă. Dacă în prima lectură via este cea care se comportă rău, pentru că nu aduce roade, în Evanghelie viticultorii sunt cei care au un comportament greșit.
Când stăpânul își trimite servitorii să primească recolta, viticultorii se comportă rău cu ei: pe unii îi bat, pe alții îi alungă, pe alții îi ucid.
Iar când stăpânul îl trimite pe fiul său, viticultorii se hotărăsc să-l ucidă și să pună stăpânire pe vie.
Probabil Isus a vrut să arate în acest exemplu cum aviditatea și lăcomia pot lua mințile. Ascultătorii au înțeles foarte bine la cine și la ce se referea Isus în această parabolă. Stăpânul este Dumnezeu, via reprezintă poporul, slujitorii sunt profeții, iar fiul este Isus.
Prin această parabolă Isus a relatat propria sa istorie. El știa ce avea să-l aștepte peste puțin timp: pătimirea și moartea sa, și le-a cerut conducătorilor religioși ai poporului să-și exprime propria judecată: „Așadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face acelor viticultori?”
Cum se putea încheia această istorie? Într-un singur mod, așa cum spun ascultătorii: „Când va veni stăpânul, pe acei răi îi va ucide fără milă, iar via o va da în arendă altor viticultori, care îi vor da roadele la timpul cuvenit”.
În fața uciderii unui fiu, răzbunarea era fără îndoială concluzia cea mai logică. Dar cum se sfârșește în realitate? În mod complet diferit: nu prin răzbunare, ci prin transformarea urii în iubire. Crucea este dovada supremă a iubirii lui Cristos față de noi, oamenii. Cum vom răspunde acestei iubiri?
Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău
