De câteva zile am în minte un vers, „Toamna se apropie cu pași de animal sălbatic”. Așa e, după atâtea zile văratice, a stat la pândă, s-a apropiat tiptil și acum venit, îi simt răsuflarea rece dimineața devreme și când stă să pice seara. Era și timpul, m-am împăcat cu asta și mă mai bucur de miezul de zi când soarele încă ne mai încălzește. Mă plimb mai mult pe străzi, merg încet, mă răsfăț sub razele lui, și aș vrea să păstrez cât mai mult blânda lumină a acestor zile cărora le voi duce dorul. În drumul meu, mă opresc mereu în fața teatrului să mă uit la afișe, care sunt acum foarte mari și atractive. E în sărbătoare teatrul în această toamnă și, de fapt, ar trebui ca noua stagiune, în întregime, să stea sub semnul îndelungatei și frumoasei tradiții însumând 75 de ani de existență. Să ne ofere spectacole bune, actuale, cu viziuni regizorale inventive, proaspete, novatoare, și cu actori al căror joc să ne cucerească. Iar începutul stagiunii a fost unul promițător în acest sens. Am scris despre premiera cu „O poveste super fericită”, la care am simțit din plin energia și pofta de joc a unei echipe actoricești întinerite, cu multe nume noi, fete și băieți talentați, arătoși, cu farmec. Nu ai cum să nu vezi asta. Teatrul băcăuan este, în chipul cel mai clar, vizibil schimbat în bine. Cheamă regizori bine creditați, din tânăra generație, care montează interesante texte contemporane, și-a revigorat trupa, aducând actori foarte tineri, dornici să-și demonstreze aptitudinile și să fie distribuiți în cât mai multe spectacole. Și aș mai vrea să văd și caiete-program întocmite profesionist, pentru că ele sunt un document important, teatrul fiind o artă efemeră, după cum știm. De aceea, de memoria lui trebuie să ne îngrijim cu atenție, în mod constant.
Mie mi se pare normal ca lucrurile bune să fie încurajate, susținute. Dar răutatea, meschinăria, invidia și prostia, pentru mine vanitatea fiind o formă de prostie, sunt infinite, mereu ne izbim de ele, iar nemulțumiți de profesie, bombănitori care nu se pot desprinde de prejudecăți, sunt destui. Vorba ceea, cum zicea hâtrul Creangă, prostia e nemuritoare, și de ea te împiedici la tot pasul. Că-ţi vine să-ţi iei lumea-n cap, precum gospodarul din „Prostia omenească”. Mi-amintesc, cu plăcere și nostalgie, spectacolul foarte bun făcut, cu ani din urmă, de regretatul regizor Bogdan Ulmu la Teatrul de Animație băcăuan. Prostia nu e deloc amuzantă, ci primejdioasă, ducând la catastrofe. Ea trebuie demascată, pentru că prea mulți indivizi cu mintea otova, cu școala făcută pe sponci o fac pe deștepții, aruncă fumigene și înșală lumea. Pentru că-s șmecheri, asta da, la șmecherii și fanfaronade, la minciuni sfruntate se pricep, nu pot să le neg „talentele” în materie. Nenorocirea vine din faptul că mulți dintre acești farisei, farsori, mincinoși de duzină s-au strecurat, ei știu cum, ajungând în poziții înalte și au putere de decizie. Multe dintre ele contrazicând flagrant realitatea și trăgând țara din jos în tot mai jos.
Șmecheri sunt și moraliștii de duzină, care nu sunt interesați de adevăr, ci numai de ideile care le întăresc propriile convingeri. Genul de ipochimeni care sunt alergici la opinii contrare, valabil pentru ei fiind doar ce spun ei. Au câteva idei fixe, sărace, unilaterale, la care țin cu dinții și își fac cu ușurință și prozeliți, dintre aceia care au mult timp liber și stau tot timpul pe rețele, clămpănind aiurea. În spatele anonimatului, pe internet acționează legiunile acelea exact denumite de Umberto Eco. Când te uiți pe rețele, la ce comentarii sunt pe acolo, te cutremuri în fața dezlănțuirii minților odihnite, otrăvite de răutate, de ură. Și-mi zic că umanitatea e în mare suferință. E multă intoxicare, venind pe mai multe căi, și avem nevoie de măsuri serioase, urgente de igienă a minții.
Carmen MIHALACHE
