24 decembrie 2024

Ce impozite vrea să pună Guvernul?

Noile măsuri fiscale pregătite de Guvern prevăd, printre altele, impozitarea cu 70% a averilor ilicite, taxarea suplimentară a profitul băncilor, precum și impozitarea companiilor mari, cu 1% pe cifra de afaceri.

Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pe pachetul de măsuri fiscale, după luni de dezbateri și aprinse. „De astăzi, s-a terminat cu dubla măsură, s-a terminat cu privilegiile la stat, s-a terminat cu excepţiile peste excepţii din mediul privat şi mai ales – s-a terminat cu banii făcuţi uşor din evaziune fiscală”, este mesajul transmis de premierul PSD, Marcel Ciolacu. Proiectul de lege privind „oprirea risipei bugetare” va ținti, cu precădere, evaziunea fiscală și reașezarea sistemului fiscal pe baze echitabile. Vor fi instituite, așadar, măsuri fiscale, de la eliminarea scutirii de impozit pentru IT-işti, la creșeterea de accize, TVA şi impozitarea voucherelor de vacanţă, pentru anumite persoane.



Impozit 2% pe veniturile din dobânzi, taxe şi comisioane ale băncilor

Pachetul de măsuri prevede creşterea impozitării microîntreprinderilor, cu 1%, pentru cele care au o cifră de afaceri de până în 300.000 lei (60.000 euro), față de 500.000 lei cât era până acum, și cu 3% pentru cele care au afaceri mai mari de 300.000 de lei (până acum era 1%). Impactul bugetar preconizat va fi de 6 miliarde de lei, circa 700.000 de microîntreprinderi urmând a fi afectate. Totodată, după ce va fi aprobat proiectul de act normativ, companiile cu cifra de afaceri de 50 de milioane de euro vor plăti un impozit minim de 1%. Din cifra de afaceri luată în considerare se scad investiţiile, amortizarea, stocurile, accizele etc. Un amendament depus cu puţin timp înainte de vot propune un procent de 2% pentru 2 ani (2024-2025) aplicat veniturilor din dobânzi, taxe şi comisioane ale băncilor, urmând ca, din 2026, procentul să scadă la 1%. Din aceste venituri se scad diferenţele nefavorabile de curs valutar, diferenţa din deprecierea valorii titlurilor de stat, provizioanele pentru creditele neperformante. În acest caz, impactul bugetarul estimat este cuprins între 400 milioane de lei şi 2 miliarde de lei.

Impozit suplimentar pentru veniturile/bunurile de lux

Măsurile pregătite de guvernanți mai prevăd și creştea TVA, de la 9 la 19%, pentru berea fără alcool şi alimentele cu zahar adăugat al căror conţinut total de zahăr este de minimum 10g/100g produs. TVA-ul va creşte și în cazul vânzarilor de locuinţe noi, de la 5% la 9%, pentru apartamentele cu preţuri de până la 600.000 lei (120.000 euro). Impactul bugetar estimat este de 150 – 200 milioane de lei. Pachetul de măsuri fiscale mai conține și aplicarea unui impozit suplimentar în cazul veniturilor/bunurilor de lux. Este vorba despre persoanele fizice care deţin imobile cu o valoare mai mare 500.000 euro, acestea urmând a plăti un impozit suplimentar de 0,3% pe diferenţa dintre plafon şi valoarea proprietăţii. O taxă specială se va plăti și pentru maşinile mai scumpe de 75.000 euro. Impact bugetar calculat va fi de 300 500 milioane de lei. Proiectul de lege mai prevede eliminarea scutiri de impozit pe venit în IT (10%), însă doar pentru veniturile care depăşesc 10.000 lei brut. Totodată, se introduce CASS (10%) pentru angajaţii din construcţii, agricultură şi industria alimentară. În schimb, voucherele de vacanţă vor fi majorate la valoarea de 1.600 de lei, pentru cei cu venituri nete sub 8.000 lei, dar se va plăti contribuţie de asigurări de sănătate de 10% (CASS). Pachetul de măsuri fiscale mai anunță că veniturile persoanelor fizice a căror sursă nu poate fi dovedită se va impozita cu 70%.

Cresc accizele la ţigări şi alcool

Măsura se va aplica produselor care conţin tutun, destinate inhalării fără ardere, lichidelor cu sau fără nicotină, destinate inhalării fără ardere, produselor destinate inhalării fără ardere, care conţin înlocuitori de tutun, cu sau fără nicotină. În plus, de la 1 iulie 2024, sistemul e-Factura va deveni obligatoriu. În prezent, sistemul de facturare electronică se aplică în relaţia B2G (business to government) pentru bunurile cu risc fiscal ridicat.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img