Într-o lume în continuă schimbare, trecerea de la comunismul dinainte de 1990 la sistemul actual, numit „democratic”, pare la prima vedere o transformare fundamentală. Cu toate acestea, o analiză mai atentă dezvăluie unele paralele surprinzătoare între cele două epoci. Deși nu putem compara ideologiile de bază, se poate argumenta că ambele sisteme vin cu presiuni ideologice care ignoră realitatea și amenință diversitatea opiniei.
Comunismul dinainte de 1990 și sistemul actual „democratic” pot părea la prima vedere la poli opuși, dar există similitudini surprinzătoare atunci când vine vorba de presiunea ideologică. O caracteristică distinctivă a comunismului era impunerea ideologiei marxiste-leniniste ca dogmă oficială, cu sancțiuni severe pentru orice dizidență. Astăzi, deși nu există o ideologie oficială la fel de clar definită, observăm o presiune crescândă pentru conformitate ideologică.
În comunism, neconformitatea cu ideologia oficială atrăgea represiuni grave, de la pierderea locului de muncă până la persecuții politice. Astăzi, deși nu există lagăre de muncă sau gulaguri, există totuși o presiune crescândă asupra indivizilor de a adopta și de a promova anumite idei politice și sociale, precum cele asociate cu mișcarea „woke”. Dizidența poate duce la anularea socială, pierderea locului de muncă sau marginalizare.
În trecut, comuniștii luau privilegiile și drepturile celor care se opuneau regimului. Astăzi, există exemple de persoane care au fost private de locurile de muncă sau au avut conturile bancare blocate pentru că au exprimat opinii non-conformiste sau au fost critice la adresa ideilor dominante. Această tendință subminează principiul fundamental al democrației, care presupune respectarea libertății de exprimare.
În trecut, comuniștii etichetau opoziția ca „dușmani ai statului” și aplicau etichete denigratoare. Astăzi, opozanții ideilor dominante sunt adesea etichetați ca „extremiști”, „rasiști” sau „intoleranți”, ceea ce îi stigmatizează și îi izolează în societate.
Ironia sorții face ca inclusiv cei care solicită o analiză obiectivă a perioadei comuniste să fie puși la zid; vajnicii apărători ai dogmei anti-comuniste nu pot accepta că, poate, istoria a fost altfel. Este esențial să ne amintim că o abordare obiectivă a istoriei nu înseamnă negarea suferinței și a represiunii sub regimurile comuniste, ci mai degrabă înseamnă că trebuie să fim dispuși să ne întrebăm și să cercetăm în profunzime pentru a înțelege contextul și complexitatea evenimentelor istorice. Diferențierea între victimizare și analiză istorică nu ar trebui să fie o problemă. Acest lucru ne permite să învățăm din trecut și să evităm repetarea greșelilor, fără a ne lăsa pradă presiunilor ideologice care ar putea să distorsioneze adevărul istoric.
Deși comunismul dinainte de 1990 și sistemul actual au diferențe semnificative, nu putem ignora presiunea ideologică și tendințele totalitare care apar în ambele sisteme. Chiar dacă ideologiile de bază sunt diferite, ceea ce ne preocupă sunt modalitățile în care aceste sisteme încearcă să impună conformitatea ideologică și să reducă diversitatea opiniei. O democrație sănătoasă ar trebui să încurajeze dezbaterea și pluralismul de opinii, nu să pedepsească sau să anuleze opoziția.
