Duminică, 17 septembrie, la împlinirea a 142 de ani de la nașterea poetului George Bacovia, va fi inaugurată în Bacău o pictură murală ”Bacovia”, ce acoperă fațada laterală a unui bloc din strada Banca Națională, la câțiva pași de Casa Memorială ”George Bacovia”.
Lucrarea este un proiect Bac-Fest, inițiat de Biblioteca Județeană ”Costache Sturdza” Bacău, prin managerul Adria Jicu, și a fost realizat în colaborare cu ZIDART – Street Art Festival, cu sprijin financiar oferit de Consiliul Județean Bacău,
Anisia Maria MARDALE (clasa a IX-a), elevă la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, i-a luat un interviu artistului Bogdan Scutaru, autorul muralei #Bacovia, și a aflat mai multe despre proiect, dar și despre arta stradală și impactul său asupra locuitorilor unui oraș.
Momentul inaugurării, programat pentru duminică, 17 septembrie, ora 11.00, va fi urmat de conferința ”Rolul picturii murale în șlefuirea identității orașelor”, ce îl are ca invitat pe scriitorul Vasile Ernu, în încheierea ediției 2023 a evenimentului Bac. Fest – Festivalul ațional ”George Bacovia”.
”Am crescut în perioada în care grafitti era foarte la modă în underground”
Anisia Maria MARDALE: Spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre artistul Bogdan Scutaru și despre relația lui cu Bacăul.
Bogdan Scutaru: Artistul Bogdan Scutaru vine din Mărășești, am crescut în perioada în care grafitti era foarte la modă în underground, cumva, și eu, desenând deja, am prins microbul. Venind dintr-un oraș mic, mi-am permis să merg în foste fabrici și să desenez relaxat, fără să am pe cineva pe urmele mele, cum era treaba atunci cu grafitti, și, după aia, m-am mutat în Danemarca. Acolo, am început să fac pereți și mai mari, am migrat ușor, ușor spre realism, cumva ăsta e traseul meu scurt, din zona grafitti, cu un background de desen, spre Street Art.
Relația mea cu Bacăul e personală, sora mea e de aici, și vin în vizită destul de des, iar apoi, din 2021, m-am cunoscut cu cei de la ZidArt, am făcut un perete undeva vizavi de spital, și anul ăsta am făcut o lucrare comercială împreună, despre care nu pot să zic prea multe deocamdată, și a apărut apoi oportunitatea să fac peretele ăsta (#Bacovia, n.n.) în Bacău. Eu sunt deja de o săptămână aici, încep să-l învăț din ce în ce mai bine, am fost în tot orașul cumva, nu prea am avut timp, însă aș vrea să merg să văd și ceilalți pereți care s-au făcut. În principiu, asta e relația mea cu Bacăul, o dată, prin familie, și o dată, prin prietenii de la ZidArt.
”Sigur a fost un om, în spatele poetului, și voiam să îl descoperim”
Anisia Maria MARDALE: Care a fost relația ta, ca elev, cu poezia lui Bacovia?
Bogdan Scutaru: Sincer, a trecut cam mult timp ca să-mi aduc aminte prea multe, bineînțeles că aveam o preconcepție că Bacovia e trist și asta e, și, cumva, acum, a fost o chestie de genul ”ai assignment-ul ăsta și trebuie să descoperi cine a fost Bacovia”; și nu m-am uitat prea mult spre poezie, ci am încercat să mă uit și spre viața lui personală, fiindcă, cumva, și împreună cu echipa, am gândit că este sigur un om dincolo de poezie, de simbolism, de depresie, sigur a fost un om în spatele poetului, adică evident că a fost, și voiam să îl descoperim.
Anisia Maria MARDALE: Cum ți s-a părut ideea de a-l picta pe Bacovia, când ai primit propunerea? Ce te-a făcut să zici ”da”?
Bogdan Scutaru: Nu neapărat faptul că era Bacovia m-a făcut să spun “da”, ci un nou challenge, un nou perete, cred că asta e – mai mult pentru mine – important. Și cumva, eu pictând realist, îmi place partea asta de ilustrație, nah, un om real se încadrează în ideea asta de realism, poate reușim să integrăm simboluri, lucruri de astea.
Anisia Maria MARDALE: Cum a fost experiența colaborării cu cei de la ZidArt, pentru tine?
Bogdan Scutaru: Deja ne știm de trei ani, am făcut un proiect destul de lung deja în vara asta, am stat cinci săptămâni împreună, după cinci săptămâni deja ești aproape familie, nu mai e vorba de muncă. Cam la asta cred că se rezumă experiența cu ei. Suntem prieteni, am început să ne cunoaștem, și, din punctul meu de vedere, ca artist, e ușor de lucrat cu ei.
Anisia Maria MARDALE: Ce episod inedit, pozitiv sau negativ, poți relata de pe parcursul realizării acestui proiect de pictură murală, din Bacău? La #Bacovia mă refer.
Bogdan Scutaru: Pe partea pozitivă, evident mereu sunt oamenii care se opresc, sunt impresionați, te felicită, dar cred că ceea ce n-am mai avut până acum…sunt oameni care mulțumesc, adică una e să te felicite cineva, și alta e să îți mulțumească. Are o intensitate treaba asta. Iar negativ, deși n-aș spune chiar negative… dar sunt tot felul de întâmplări haioase, din partea publicului, care te scot un pic din concentrare și rutină, dar sunt haioase. Spre exemplu, reacții de genul “mie mi se pare că l-ai făcut prea frumos, sau mai tras la față, mai trist, mai așa…”. M-a abordat un bărbat care și-ar fi dorit să pictez o femeie, dacă se putea… (râde, n.n.), genul ăsta de chestii.
Anisia Maria MARDALE: Ce parere ai despre conceptul de Realitate-Augumentată, pe care l-ai inclus în desen? Ai mai lucrat cu el până acum?
Bogdan Scutaru: Personal, n-am mai lucrat cu Realitate-Augumentată, sunt nerăbdător să văd care e finalul, deocamdată doar am vorbit cu echipa, preview-uri, mi se pare foarte mișto, am mai văzut artiști lucrând cu treaba asta, și chiar, la un moment dat ,încercam și eu să-i dau de cap, dar e un pic mai mult decât nivelul meu de înțelegere și timpul pe care îl am să fac chestia asta.
”A fost o întâmplare sau a fost destinul”
Anisia Maria MARDALE: De ce ai ales, pe lânga arta murală, să faci și atuaje? Ce te atrage în această industrie?
Bogdan Scutaru: Asta a venit ca o întâmplare, acum doi ani jumate-trei, am făcut un perete interior destul de dificil, la un salon de tatuaje. Și fiindcă era dificil, a trebuit să stau aproape o lună acolo, și am început să îi cunosc pe băieți, eu cumva lucram noaptea, și cumva aveam timp comun, când terminau ei tura, eu mă apucam să desenez, și aveam un pic de spațiu între… am început să ne cunoaștem, și am încercat și eu… fiind într-un salon, aveam tot ce doream la dispoziție pentru asta. După aia, la un moment dat, au apărut și persoane care s-au oferit să le fac un tatuaj, și… cam așa am început. Cumva, a fost o întâmplare sau a fost destinul.
Anisia Maria MARDALE: Ce au in comun tatuajele cu pictura murală?
Bogdan Scutaru: Păi au la bază desenul, ambele, și cred că asta e cel mai important în orice fel de artă. Au în comun partea tehnică. Evident, au scopuri diferite, au public diferit, dar partea tehnică mi se pare apropiată.
Anisia Maria MARDALE: De ce ai ales să te muți în Danemarca?
Bogdan Scutaru: Iarăși o întâmplare, pentru că, la momentul la care am plecat eu, prin 2009-2010, se putea aplica relativ ușor la facultate. Eu am făcut chestia asta, și așa am plecat. Cumva, am rămas, mi-a plăcut, acum am familie acolo, soția și o fetiță. Mă rog, n-aș zice chiar o întâmplare, dar așa a fost să fie.
Anisia Maria MARDALE: Ți-ar plăcea să te întorci în România? De ce?
Bogdan Scutaru: Da, cred că mi-ar plăcea să mă mut înapoi în România, dar o schimbare atât de majoră mi-e un pic cam greu să o fac. Au început să fie oportunități și în România, n-ar fi asta o problemă, doar că ar însemna să mut toată viața, cumva să o iau de la capăt, în altă parte, și nu-i chiar cel mai ușor pas de făcut. În principiu, m-aș muta aici pentru familie și prieteni, dar, cumva, am deja acolo un rost, am și acolo prieteni, e destul de greu. Nu mi-e ușor să răspund la asta.
Anisia Maria MARDALE: Cand a devenit inițiala ta pasiune pentru grafitti un job?
Bogdan Scutaru: Chestia e că nu-i un job nici acum, dar a trecut de la amator la profesionist treptat. Mai degrabă așa aș descrie chestia asta.
Anisia Maria MARDALE: Te-ai perfectionat pe forțe proprii sau ai avut un mentor în ceea ce privește arta murală?
Bogdan Scutaru: Mentori au fost toți cei de la care m-am inspirat, de la care am încercat să învăț tehnica. Tot ce înseamnă desen, murală, la început au fost doar înțelegeri, chestii de bază, de desen, dar n-am avut un mentor fizic niciodată.
Anisia Maria MARDALE: Crezi ca Street Art-ul este mai dezvoltat în Danemarca decât în România? Prin ce se deosebesc?
Bogdan Scutaru: În Danemarca sunt mai puțini artiști de Street Art, în schimb se fac murale în toate orașele, de la mici la mari. Cumva, orașele mici tind să aibă câte o echipă de asta, cum e ZidArt, și să încerce să compenseze, au câte un festival, proiecte de acest gen. În schimb, orașele mari au deja artiști, și sunt doar artiștii ăia care fac lucruri, și atunci nu-i o chestie organizată. Fiecare artist, în dreptul lui, își vede de lucrări, nu e neapărat o muncă de echipă.
Anisia Maria MARDALE: Lucrările tale sunt realizate pe baza unei teme oferite de client? Ce teme se abordează?
Bogdan Scutaru: Da și nu. Am avut lucrări unde au fost teme specifice, apoi, și mai mult, cu elemente locale. Unele pot să fie cât mai stricte, brief-ul să fie foarte stufos, sau am lucrări la care oamenii, pentru că mă aleg pe mine, ca artist, zic vrem ceva de-al tău, ăsta-i peretele, go for it!
Anisia Maria MARDALE: Cum a fost experienta ta cu prima lucrare de amploare pe care ai realizat-o?
Bogdan Scutaru: Prima lucrare era, undeva în 2013, mai mare, și a fost un chin numai să scalez schița la dimensiune. După aia, cumva a mers ușor toată experiența, să lucrez pe nacelă, totul a fost nou cumva. De fapt asta a fost nou, nacela, și când bate vântul și se leagănă e cu totul altă experiență (râde, n.n.), deși sunt doar trei etaje, nu-i atât de mult, dar, nah. Așa, și dificultatea de a mări un desen, pe care l-ai conceput pe un A4, e și asta o altă provocare.
”Dacă am noroc și dacă peretele are noroc, prinde o viață proprie”
Anisia Maria MARDALE: Care este lucrarea de care ești cel mai mândru? Ce reprezintă?
Bogdan Scutaru: Am câteva lucrări, sau porțiuni de lucrări, de care sunt foarte mândru, pentru că au ieșit foarte bine tehnic. În rest, eu, odată ce am terminat lucrarea, mă despart de ea și, în general, dacă am noroc și dacă peretele are noroc, prinde o viață proprie. Oamenii îi dau nume, construiesc backstories despre ce se întâmplă acolo, și nu numai că prinde o viață proprie, prinde mai multe vieți proprii, fiindcă oamenii sunt diferiți și atașează diferse idei lucrării. Spre exemplu mie îmi place chestia asta, adică eu vreau să mă detașez, odată ce am terminat, eu mă detașez, și acum puteți să interveniți și să vă gândiți, puteți să faceți ce vreți.
Anisia Maria MARDALE: Pe parcursul carierei, ai mai abordat și alte genuri de pictură, în afara de cea murală? Ce te-a atras la pictura pe ziduri?
Bogdan Scutaru: Eu am mai făcut și acuarelă, și pictură în ulei. Pictura murală mi-e mai ușor să o public,deci, odată ce am făcut-o, e deja publică, nu trebuie să mă dau de trei ori peste cap, să vorbesc cu curatori de galerii, tot felul de chestii de astea. Iar celelalte îmi luau mai mult timp și, cumva, cel puțin pentru mine, nu a rentat, măcar până în momentul ăsta. Adică sunt și rațiuni economice la mijloc.
Anisia Maria MARDALE: Care este procesul prin care o idee ajunge la o pictura reală pe zid?
Bogdan Scutaru: Nu toate procesele sunt la fel, de exemplu, concret, cu Bacovia a însemnat ca eu să discut cu ceilalți, să facem un mic brainstorming, mai ales că sunt doi pereți și trebuie să funcționeze ca o singură compoziție, e ceva mai dificil. Apoi a trebuit să merg să iau fotografii cu Bacovia, să le scalez, să fie de dimensiune workable, apoi am făcut colorizare, am pictat peste, până să aduc imaginea aia, de undeva din anii 50, să arate ca un om real, pe care poți să-l vezi și să îl atingi. Deci ăsta a fost un proces total diferit. Dar, în comun cu alte proiecte cu care am lucrat, încerc diferite chestii, spre exemplu aici, pentru fundal, și aici o să fac partea asta de cub, cumva suprarealist, abstract, pe partea asta am mers prin încercări și ce-mi spune gut feeling că merge mai bine.
Anisia Maria MARDALE: Ai trecut vreodata printr-un blocaj artistic în care ai rămas fara inspirație? Ce te-a deblocat?
Bogdan Scutaru: Am trecut prin mai multe blocaje artistice și se întâmplă din când în când, dar din motive diferite. Câteodată, un somn bun ajută. De multe ori e vorba de burnout, și da, la un moment dat, nu mai poți. Asta-i chiar pentru oricine. Un somn bun, câteva zile de vacanță sunt foarte ok. Și, cam ăsta… cred că e un burnout artistic. Oricum, ideile vin când nu te aștepți. Câteodată, mai e și frica de deadline, care te împinge să faci lucruri… pe mine mă mai ajută noaptea și liniștea, ele sunt prietenul meu. Când s-a culcat toată lumea și eu știu că sunt singur, atunci parcă chiar pot să gândesc orice. Ziua mă simt mai restricționat de lume.
Anisia Maria MARDALE: Care sunt temele pe care le-ai abordat pana acum în lucrările tale?
Bogdan Scutaru: Au fost multe teme. Câteodată lucrez singur, câteodată lucrez cu companii, municipalități, tot felul de clienți. Sunt multe teme. Mie mi-e greu să mă uit la ceva ce fac eu și să găsesc firul roșu care trece prin toate.
Anisia Maria MARDALE: Cum a fost perioada pandemiei pentru tine?
Bogdan Scutaru: Am avut un pic de timp să stau cu fetița, se închiseseră creșele, ea era mică. Vreo lună jumătate am stat cu ea. Din păcate, am avut multe lucrări care n-au mai ajuns să fie, s-au retras super multe fonduri din zona de cultură în Danemarca. E evident, erau lucruri mai importante de făcut, practice, fiindcă am început să tatuez, asta a intrat oarecum și a umplut golul ăla de “și acum ce fac?” și, chiar și după pandemie, a durat puțin ca lucrurile să revină la normal, nici acum nu știu dacă e total, dacă ne-am revenit total, bineînțeles cu alte crize și războaie și tot așa.
Anisia Maria MARDALE: De unde te inspiri?
Bogdan Scutaru: Cumva, e diferit la fiecare proiect. Pe partea asta de brief încerc să mă documentez cât mai mult, când primesc un brief încerc să caut cât mai multe direcții în care poate să o ia proiectul, apoi sunt și chestii de zi cu zi pe care le observi. Mai ales când ai un proiect în spatele minții, în subconștient undeva, și tu faci ceva cotidian, mergi pe stradă, s-ar putea să vezi ceva care se leagă cu proiectul ăla și așa se așează.
Interviu realizat de Anisia Maria MARDALE (clasa a IX-a), elevă la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Prof. coord. Laura Huiban