„Gramatica, profesorul, elevul”
Este titlul notelor amare din mai 1973 ale lui Valerian Ciubotariu, care constată că „extrem de rar putem găsi elevi pasionaţi de studiul limbii”. Exemplul vine din zona limbilor clasice: „Câţi elevi sunt captivaţi de studiul limbii latine?”, iar concluzia e dureroasă: „Cred că răul porneşte mai ales de la profesor”. Recomandă articolul Mariei Gabrea „Lingvistica şi predarea gramaticii”, din „Limbă şi literatură” 4/1972.
„Teatrul şi cultivarea limbii”
Despre aceasta discută în iunie, referindu-se la contribuţiile lui Iancu Văcărescu, Vasile Alecsandri şi I.L. Caragiale. Sfatul tânărului universitar băcăuan (nu împlinise 30 de ani) e valabil oricând: „Suntem datori să păstrăm şi să perfecţionăm una dintre cele mai de preţ moşteniri, aceea care, poate, după pământul unde trăim, e cel mai intim legată de fiinţa noastră” – limba română.
„Avatarurile gramaticii” (iulie 1973)
Avem, de la romani, o gramatică impecabilă, pe care suntem obligaţi să o promovăm. În urmă cu 50 de ani, acest filolog lucid contestă orientările voit moderne: „În ciuda realizărilor structuraliste şi în ciuda revoluţiei – în parte, de fond, în parte numai de terminologie, propusă de cei ce fac gramatică generativă şi transformaţională –, gramatica rămâne o ştiinţă tradiţionalistă”. Azi, Valerian Ciubotariu ar fi contestat noua gramatică (din 2008), cam pe aceleaşi considerente.
„Lingvistica – ştiinţă-pilot” (august 1973)
Cronicar atent, universitarul băcăuan ne racordează la câmpul de idei expuse la Congresul al X-lea al Lingviştilor, circumscrise unui raport prezentat de Roman Jakobson, cu referiri la „corpul de doctrină al lui Ferdinand de Saussure”. (Am remarcat atenţia arătată de corectorul „Ateneu”-lui celor două semne ortografice din titlu: linia de pauză separă braţele enunţului, iar cratima semnalează un compus ad-hoc.)
„Scuturarea podoabelor” (sept. 1973)
Într-o lună importantă pentru băcăuani (4/17 septembrie 1881, naşterea lui George Bacovia; stil vechi, stil nou), „Cronica limbii” adoptă o ţintă stilistică, cu punct de plecare în istoria limbii române: „S-a spus despre Alecsandri că e creatorul limbii române literare, că lui Eminescu îi revine meritul de a realiza limba noastră poetică. Despre Bacovia, unul dintre poeţii noştri de primă mărime, nu se poate spune ceva asemănător. Bacovia se prezintă, în ansamblu, cam aşa cum se prezenta Eminescu în ultima perioadă a creaţiei sale, caracterizată de Tudor Vianu prin formula scuturarea podoabelor”. Valerian Ciubotariu exemplifică cu numeroase situaţii de expresivitate bacoviană la nivel fonetic în special, dar şi lexico-semantic ori gramatical.
Post-scriptum
A fost ultima prezenţă a universitarului băcăuan în coloanele „Ateneu”-lui. Pe prima pagină, într-o înşiruire de nume ale celor care semnează articole în interiorul revistei, unul este închis în chenar negru: VAL. CIUBOTARIU. (Uneori era omisă litera penultimă, dar familia păstrează finala corectă: -riu.) A rămas o amintire frumoasă.
