Un nou început pentru preșcolarii și școlarii Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău. Sala Teatrului de Vară „Radu Beligan” s-a animat, luni dimineață de la ora 10.00, de glasurile zglobii ale sutelor de elevi nerăbdători fie să înceapă viața de școlar, fie să se reîntâlnească, după binemeritata vacanță de vară, cu profesorii și colegii lor.
După o binecuvântare rostită de preotul Ioan Pleșcău, directoarea colegiului, profesoara Daniela Bîrzu, a dat startul unui frumos program pregătit de talentații elevi îndrumați de profesorii lor, dăruit din toată inima, tuturor celor aflați în sală: părinți, copii, profesori.
Directoarea Daniela Bîrzu a făcut o trecere în revistă a rezultatelor obținute de elevi în anul școlar trecut, după care a prezentat echipa pe care o are alături: prof. dr. Adriana Busuioc, director adjunct, prof. Alexandru Beldescu, consilier educativ, prof. Claudia Vasilache, președinta Asociației pentru Artă și Educație, inginerul de sistem, informatician Mihaela Imbir, departamentul Contabilitate, economistele Elena Coca (contabil șef) și Aura Diaconescu, administratorii de patrimoniu, inginerii Lili Turculeț (colegiu) și Gelu Bortoș (grădinițe), departamentul secretariat: Loredana Stanciu- secretar sef, Mihaela Ciosu și Nicoleta Paris- secretare, multumindu-le pentru frumoasa colaborare.
Alături de profesoarele Adriana Busuioc și Claudia Vasilache, directoarea le-a invitat pe scenă pe doamnele învățătoare ale claselor 0-IV, alături de copiii care au primit în dar baloane colorate. Au fost apoi prezentați profesorii diriginți ai claselor de gimnaziu și de liceu care și-au preluat clasele, conducerea școlii urându-le un nou an școlar cu sănătate și multe succese!
Prezentatorul evenimentului a fost profesorul Andrei Ciobanu care s-a ocupat, alături de profesorul Ionuț Gheorgheș, de alcătuirea programului artistic oferit cu multă dragoste tuturor celor prezenți.