Vineri, 8 septembrie 2023, a avut loc în sala mare a Teatrului Municipal ”Bacovia” premiera spectacolului ”O poveste SUPER fericită (despre cum e să fii SUPER trist)”. Un show foarte simpatic și foarte happy, în afară de partea în care depresia și-a făcut apariția.
Spectacolul a fost una dintre cele mai spectaculoase opere de artă pe care am avut ocazia să le văd jucate live. Se poate spune cu ușurință că o parte din Broadway a ajuns în Bacău. Cei care au făcut acest lucru posibil sunt actorii foarte happy ai teatrului; Eva Cosac, Minodora Broscoi, Bianca Babaşa, Alexandra Mădălina Mihai, Alexandru Bodron, Vlad Nicolici, Adrian lonescu, Marian Dumitru, alături de ceilalți membri ai echipei de creație: Regia: Horia Suru, muzica originală: Matthew Floyd Jones, traducerea: Bogdan Budes, scenografia: Raluca Alexandrescu, coregrafia: Sophie Duncan & John Ross, lighting design: Costi Baciu, grafica: Romulus Boicu, asistent regie: Sophie Duncan, aranjament, orchestrație și pregătire muzicală: Petre Ancuta și Happy Band: Ana Eliza Tală, Marc Gabriel, Dorin Ghiuță, Adrian Năstasă.
Pentru 60 de minute am intrat în lumea Sarei Toma. O fată a cărei poveste a început la Mcdonalds. Într-un fel. Mai mult sau puțin. Trebuie să mergeți voi și să descoperiți ce și cum. Timpul a trecut, iar Sara la ora unsprezece și zece minute, niciun minut în plus, niciun minut în minus a făcut 16 ani. Acum dacă ne uităm în buletinul pe care îl avea în posesie, numele, înfățișarea, vârsta, localitatea din care provenea erau puțin schimbate de realitate, dar până la urmă cei de la paza clubului nu se uitau foarte atent peste aceste detalii. Așa că nimeni și nimic nu stătea între ea și distracție. Putea să facă orice își dorea. A ajuns invitată pe scenă de artistul din trupa ei preferată. Și a fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața ei. În aceea seară, a fost observată de băiatul pe care avea crush, iar lucrurile au mers din ce în ce mai bine.
Asta până nu au mai mers. Doi ani mai târziu, pe întâi septembrie, la ora unsprăzece și zece minute, Sara a făcut 18 ani, iar dorința ei de a nu se mai ridica din pat devenea din ce în ce mai persistentă. A ajuns să nu-și mai dea examenele. A rămas în pat. Timpul a trecut, iar cuvântul cu ”d” plutea în atmosferă. Pentru prima oară în viața Sarei mama sa a realizat că ceva nu e bine. A încercat să o aducă realitate prin orice modalitate la care s-a putut gândi. Nu a funcționat.
Pe întâi septembrie, la ora unsprăzece și zece, doi ani mai târziu, Sara nu mai făcea nimic. Zăcea. Până s-a certat cu mama ei. În aceea seară s-a culcat pentru a se trezi a doua zi și a începe să își caute un job. Așa a dat peste managerul ei preferat din această lume, Carmen. Care avea un motto foarte bun. ”Faceți orice este necesar pentru a le lua banii”. 30 de lei pentru câini maidanezi. Fiți persistenți, isistenți, puțin agresivi dacă este necesar. Faza e următoarea, când ai depresie o să crezi că fiecare ”client” care îți spune pe stradă să pleci o face pentru că are ceva cu tine. După o primă zi oribilă de muncă și o întâlnire neprevăzută cu trecutul îndepărtat în care credea că poate schimba lumea, a decis că urma să meargă la o întâlnire a unui grup de sprijin.
Grupul a funcționat mai mult sau mai puțin, dar o persoană din acel loc i-a schimbat iremediabil viața cu o discuție și o țigară. Viața ei s-a schimbat considerabil în cel mai bun sens posibil. Lucrurile mergeau din ce în ce mai bine. Până în punctul în care depresia era undeva în depărtare, băgată într-un sertar al amintirilor.
Dar asta e faza cu depresia, nu dispare niciodată, nu în totalitate, ci doar cât să te facă să crezi asta. Ea revine când te aștepți mai puțin că o va face și nimeni nu o poate anihila. Nu singură/singur. Sara Toma a avut noroc pentru că a comunicat mai mult sau mai puțin forțat. Comunicarea a salvat-o! Depresia nu a dispărut complet, dar a învățat să trăiască cu ea. Unele zile au fost mai bune, alte mai puțin bune, dar a reușit să treacă peste ele.
Spectacolul a fost despre o poveste în sine. Povestea vieții Sarei Toma care, după un puternic episod depresiv, a învățat să trăiască din nou alături de cei din jurul ei, persoanele dragi care nu au renunțat niciodată la ea, chiar și atunci când le-a dat motive. Nu e o poveste fericită sau una tristă, pentru că depinde unde pui punct. Este o poveste despre viață și despre cum să trăiești! Un happy show! Cel mai simpatic show.
Un subiect ce nu este abordat suficient din păcate, a fost transformat într-un spectacol de la care mi-aș fi dorit să nu mai plec. 60 de minute la final au părut prea puține pentru că atmosfera din sala de teatru era una scoasă dintr-o utopie. Pentru o oră am fost la teatru, la club, la concert, toate printr-o ”simplă” vizită la teatru.
”O poveste SUPER fericită (despre cum e să fii SUPER trist)” este un spectacol plin de artificii, viață și zâmbete, de la cele sincere până la cele forțate, care din fericire au redevenit happy. Cum ar spune Carmen, ”data viitoare când ai nevoie de o pauză, cere un concediu!” Apoi comunică, pentru că propria viață e importantă. Fiecare dintre noi merită să trăiască, să aibă noi experiențe și să-și formeze amintiri. Perioadele proaste nu trebuie lăsate să ne definească.
Maria-Alexandra Vaman, membră a Cercului de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, 15 ani, clasa a IX-a, Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”
Prof. coord. Laura Huiban
Sursa foto: Teatrul Municipal ”Bacovia”
