26 decembrie 2024

Scăpa-vom, oare, de lichele?!

Niște figuri dubioase au apărut, într-o dimineață, pe scările de la intrarea în blocul unde locuiesc. Toți, tineri, aș zice, chiar foarte tineri. Suspectă mi s-a părut prezența lor, știind că nu fusese niciun festival în noaptea ce trecuse. În fine, unul dintre ei, tatuat în execes, ieșea din tipare, în rest, ceilalți, „simpli” adolescenți ce păreau a fi „scăpați de sub control”. Tustrei privesc spre un PET „de neam prost”, la vreo 2 litri și ceva, în care, probabil, ceva mai devreme, fusese o așa-zisă bere. Discută de-ale lor, stânjenindu-i într-un mod evident pe locatarii nevoiți să facă slalom printre ei. A doua zi, dimineața, nu-i mai văd, dar se simte mirosul înțepător de urină.

PET-ul zace pe jos, plin … cu apă, de la „pompa” din grădină. Ieri, noapte, pe la 3.00 – 4.00, niște „figuri” se certau, îndrugând ceva neinteligibil și chicotind cu niște glasuri voit „feminizate”, nederanjați de nimeni. Nici măcar de „patrulele” pe care le mai vedeam, dar ziua, cu un caiețel la subraț. Am sentimentul profund că toate personajele descrise aveau, neîndoielnic, prin vene, mai mult decât „banalul” alcool. În Capitală sau prin marile orașe, astfel de scene sunt nimicuri, știind, din media, despre grozăviile care au înfiorat o țară întreagă. Nu m-aștept la nimic bun, în perioada următoare, socotind că, la „umbra” crizelor de tot felul, „otrava albă” și-a făcut loc, nestingherită, printre noi.



De alfel, suntem un reper pe harta drogurilor, încă de pe timpul lui Iliescu (unii spun că și în regimul lui Ceaușescu). De prin ’94, se spunea, despre noi, că suntem „Turnul Babel al drogurilor”. Și fără ca măcar vreunul să miște un deget. Și-atunci, cum să nu te gândești, din ce în ce mai serios, că „rețeaua” s-ar fi putut extinde cu „ajutorul”, din interior, al autorităților. Grav este că fenomenul s-a accentuat incredibil de mult, mai ales, în perioada asta tulbure, când lumea, în special autoritățile, sunt „atente” la alte „urgențe”. Nu știu de ce, dar simt că și multipla crimă de la Vama Veche, provocată de o beizadea drogată, va trece, în scurt timp, în sertarul uitării. Prin Australia, șoferilor drogați, vitezomani, li se „topește” mașina, interzicându-le, pe viață, să mai conducă. Se vor termina, curând, dezbaterile politice de la noi, declarațiile – promisiuni, simpozioanele, campaniile de comunicare.

Tot. Chit că, de ochii lumii, vreo câțiva șefi din poliție au fost demiși din funcție. România este scăpată de sub control, asta e cert, cu tot cu Bacăul nostru. Să ne amintim de „prafurile” care circulă prin licee sau de traficanții și consumatorii prinși, în vară, la „zgomotul” de la Insulă. Nu mai am speranță că, măcar cât voi trăi, am să o văd curățată de traficanții, de corupții, de șmecherii de mucava, îmbogățiții fără justă cauză, hoții, trădătorii și alte lichele, care ne înveninează viețile. Căci, de n-ar fi fost ei, în mod cert nici „amețiții” n-ar mai fi stat ciorchine pe scările de la intrarea în blocuri.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img