La 22 august 1917, în satul Mărgineni, s-a născut o personalitate care avea să influențeze în mod semnificativ peisajul literar românesc – Alexandru Piru. Critic și istoric literar de prestigiu, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, el a lăsat o amprentă durabilă asupra cercetării și înțelegerii literaturii române.
Educația sa timpurie, în Bacău, și-a pus bazele într-o pasiune pentru literatură și cunoaștere care avea să îl călăuzească de-a lungul întregii sale vieți. Anii petrecuți la Liceul Național din Iași i-au consolidat fondul educațional, iar urmarea studiilor la Facultatea de Litere și Filosofie din Iași i-au oferit o platformă pentru a-și dezvolta abilitățile critice sub îndrumarea ilustrului G. Călinescu, care l-a recunoscut ca pe un viitor colaborator valoros.
Ascensiunea sa în lumea academică a fost solidificată odată cu începutul colaborării cu G. Călinescu și înființarea catedrei de istoria literaturii moderne la Universitatea din București. Aici, Piru a avut ocazia să-și împărtășească cunoștințele și perspectiva sa literară cu generații de studenți entuziaști. În paralel, a contribuit la publicații precum ziarul „Națiunea” și revista „Jurnalul literar”, sub conducerea lui Călinescu.
O bornă importantă în cariera sa a fost obținerea doctoratului în filologie cu o lucrare despre G. Ibrăileanu în 1947. Cu toate acestea, într-un context politic tumultos, în 1948, Alexandru Piru a fost înlăturat din învățământ și din viața publică din motive nejustificate, ceea ce l-a determinat să-și câștige existența în domenii neconexe literaturii.
Cu răbdare și tenacitate, a reușit să revină în învățământul superior în 1956, continuându-și cariera la Universitatea din București. De-a lungul anilor, a urcat treptele ierarhiei academice, ajungând profesor, doctor docent și șef al catedrei de literatură română. Cu umorul său sec și viziunea sa deschisă, a reușit să câștige simpatia studenților, făcându-l un mentor apreciat.
Contribuția sa la viața literară românească este incontestabilă. A colaborat cu diverse publicații importante precum „România literară”, „Luceafărul” și „Ramuri”, fiind chiar redactor-șef al revistei „Ramuri” între 1969 și 1974. Articolele sale, mai târziu reeditate în volume, se remarcă prin optimismul său bine conturat și prin ironia sa sobră, care, uneori, devine pungășioasă atunci când se referă la scriitorii contemporani.
Alexandru Piru și-a eternizat numele și prin lucrările sale literare, cum ar fi „Istoria literaturii române de la origini până la 1830” (publicată în 1977), „Istoria literaturii române” (publicată postum în 1994) și „Istorie a literaturii române vechi”, care a fost considerată a doua ca valoare după cea semnată de Nicolae Cartojan. De asemenea, lucrarea sa „Panorama deceniului literar românesc 1940-1950” (apărută în 1968) oferă o perspectivă complexă asupra acelei perioade tulburi din istoria literaturii române.
Alexandru Piru a părăsit această lume la 6 noiembrie 1993. Cu toate acestea, moștenirea sa continuă să trăiască prin scrierile sale și prin impactul său asupra cercetării literare. În 2006, a fost recunoscut post-mortem prin alegerea ca membru al prestigioasei Academii Române, confirmând astfel valoarea și influența sa de durată în domeniul literar.
