Pasionatul colecționar oneștean Dorel Bălăiță, dedicat exonumismaticii (colecționarea și studiul obiectelor similare monedelor, precum jetoanele și medaliile), a dat publicității a treia sa carte din acest domeniu: „Jetoane și fise din trecutul orașului Bacău” (Editura karta.ro, Onești, 2023). Lucrarea este o inedită viziune asupra istoriei orașului Bacău, „citită” pe jetoanele care au circulat de-a lungul vremii în această urbe și care sunt mărturii fidele și inedite ale unei asemenea istorii.
„Lumea jetoanelor, provenind de la mai vechi sau mai noi stabilimente industriale sau o simplă cafenea ori berărie – scrie autorul în prefața lucrării -, este una fascinantă, poate mult mai interesantă decât cea a monedelor oficiale din ultimele două-trei sute de ani unde, în general, este cunoscut tirajul și data emiterii, simbolistica reprezentată și unde doar erorile de batere sau vreo emisiune a unui entități statale cu o existență vremelnică mai pot crea surprize colecționarilor”.
În prima parte a cății sunt prezentate jetoanele și fisele care au fost identificate ca fiind emise pentru diferite scopuri, de la nu mai puțin de 12 astfel de emitenți. În catalog apar, astfel, Grupul de întreprinzători „AG”, Bazarul Porumbaru și fabrica Letea, berăriile Clasic și Grivel, Café Bursa lui Avram Țiperman, localul Café Continental al lui L. Leibovici, negustorul Costache Paloșianu, Grupul de Șantiere Moldova, Hotelul Central, Întreprinderea Comercială de Stat Restaurante și Cofetării, , Serviciul veterinar regional Bacău și Centrul Auto Opel și Skoda din Bacău – care au spălătorii auto unde folosesc jetoanele.
Volumul este completat cu date despre colecțiile de jetoane ale Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, dar și despre jetoanele emise de fosta Fabrică de Zahăr din Sascut și Fabrica de Postav din Buhuși.
Cartea este dedicată prinților autorului, Dorel Bălăiță fiind originar din orașul Bacău, dar și colecționarului și cercetătorului Erwin Schaffer (1939-2022), de asemenea originar din România, un mentor și un susținător al autorului acestui volum.
Dorel Bălăiță a semnat, anterior, și lucrările „Valea Trotușului. Jetoane” (2021) și „Arheologie industrială cu ajutorul jetoanelor” (2022), dar și 84 de articole și studii de specialitate în mai multe publicații.
„Jetoanele – mai spune autorul – reprezintă documente istorice autentice, cel puțin în domeniul cercetării istoriei locale sau al unei ramuri industriale, izvoare de informații suplimentare care oglindesc aspecte din viața economică și socială a unei comunități sau a unei entități economice care a jucat un anumit rol în istoria unei localități ori a unei regiuni”.