Sila care ne-a cuprins

I-am văzut pe miliardari lumii maimuțărindu-se, în văzul lumii, în joaca lor imatură „de-a cafteala”. Își permit, băieții, doar au bani, cu nemiluita, și pot face orice le fată mintea, cred ei. E posibil să fi fost o „manevră” menită să atragă atenția lumii asupra lor, mai mult decât până atunci. În felul ăsta, mai fac niște bani (setea lor de marafeți nimic nu o va ostoi, niciodată). Altfel, cum credeți că ar fi fost posibil să-i vedem bumbăcindu-se în arenă, ca oamenii de grotă, pe timpurile de început ale civilizației?! În orice caz, plictisitoare, de-a dreptul, încercarea lor de a se confrunta fizic, în văzul lumii. Mai interesant, aș zice, ar fi fost să vedem o încăierare, cu mâinile goale, între popor și politicieni.

Atunci să fi văzut încrâncenare! Atunci s-ar fi demonstrat cine este mai tare, dar mai ales ar fi simțit și indivizii ăștia ce înseamnă să te joci cu destinele oamenilor, de trei decenii și ceva. Furia poporului ar fi depășit nemulțumirea regizată, la București, prin 2018, de „haștagiști”, sau pe cea organizată împotriva lui Băsescu, pe timpul cruntei crize din 2012. Firește că este un joc imaginar pe care nu-l doresc să se materializeze, înțelegând că lucrurile pot fi tranșate și altfel. În fine. Am putea continua doar să ne imaginăm cum ar fi stat lucrurile, de pildă, dacă, ar fi fost puși, în arenă, edilii locali care, de aproape 20 de ani, au tot salivat la primărie, făcând, însă, ce le-a dictat interesul proriu, mai puțin cel general, al băcăuanilor.

Pentru că, de aproape două decenii, i-am văzut pe toți făcând taman ceea ce au criticat în campaniile electorale înainte de a fi aleși primari ai urbei. Minciuni ordinare, dar care, iată!, din păcate, au ținut Bacăul în loc, atât-amar de timp. Să fi primit, cu toții, măcar o palmă de la bătrânele orașului care s-au simțit înșelate de edili, cât e de mare Bacăul, negăsind măcar o umbrelă care să le țină pavază împotriva caniculei ucigătoare din vară, sau un loc destinat numai lor, unde să-și poată povesti viețile, la braț cu prietenele sau vecinele de scară. Căci de un revelion, pentru pensionari (și numai), finanțat din bani publici, chiar și cu ajutorul privaților „potenți” (folosind exemplul „vanghelioanelor”, de ce nu) nici că s-ar fi gândit vreunul, până acum. Să fi încasat băieții ăștia măcar o scatoalfă, nu mai mult, de la tinerii care și-au văzut visele de a avea, într-adevăr, un oraș destinat și lor, cu locuri unde șă-și poată petrece zilele plictisitoare de peste an.

Un aqua parc, vara, un megapatinoar, iarna, călătorii, tot anul, cu trenul de epocă, prin destinațiile mirifice de la noi sau trasee cu autocarele, prin județ, în comunele uitate de toți, dar care mai au multe de arătat. Poate nu știați, dar sunt copii care n-au văzut, în viața lor, cum arată, în realitate, o vacă, un animal de casă, nu știu de unde vine mâncare pe care le-o pun în farfurie părinții. Fie și banzine cu apă sărată, pentru oasele rablagite ale bunicilor noștri, căci de sare nu ducem lipsă, har Domnului. Lucruri simple, dar cu efect. De amble părți. Din păcate, n-ai cu cine, politicienii, mai vechi sau mai noi, au continuat să pună în practică vechile „obiceiuri”, angajând în posturile publice, neamuri și nemurele.

Sărmanele nemurele, unde-s eu, le-aduc pe ele. Ba, un partid întreg. Și nu doar la primărie, peste tot unde nu trebuie să dai socoteală pentru leafa primită de la stat. Au ajuns acolo chiar dacă sunt lipsiți de idei, nu au valoare, de niciun fel, fiind chitiți doar să ocupe un scaun, chiar și vremelnic, nefăcând nimic. În vreme ce adevăratele comori fac coadă la Șomaj sau la simulacrele de târguri de cariere, unde plictisiți, stau patronii, bătând darabana, în așteptarea unui „disperat” care să joace, pe bani puțini, pe ritmul impus de ei. Dar, așa cum am spus-o mai devreme, doar așa, jucându-ne imaginar, mai scăpăm de sila care ne-a cuprins față de aleșii de tot felul.