25 noiembrie 2024

Amintiri din vremea Pandaliei

Există unele lucruri pe care le uităm prea repede și nu e bine. Nu e bine pentru că, pe de o parte, riscăm să se repete iar, pe de altă parte, încă mai cred că nu e timpul pierdut pentru ca măcar unii dintre cei care au impus aberantele reguli să-și primească pedeapsa.

Bunăoară să ne amintim cum, la Sibiu, autoritățile au băgat oameni în carantină pentru că au fost lătrați de un câine. Un câine despre care au spus că are capacitatea de a depista viruși. Fără nici un fel de certificare – în cazul în care așa ceva ar fi posibil – mai multe persoane au fost închise pe motiv că ar fi purtătoare de virus, deși testul a ieșit negativ. Dar autoritățile n-au mai stat să se uite la test, au luat de bună semnalizarea câinilor. Măcar acum, după trei ani de la eveniment, realizați cât de absurdă a fost situația?



Vreți să vorbim despre șoferul de autobuz oprit de Poliția Locală și pus la pământ și, apoi, încătușat pentru că nu avea mască? Să vorbim de niște nenorociți care făceau un grătar și care au fost încătușați de patrula mixtă Poliție + Armată și apoi bătuți cu bâtele de forțele de ordine?

Putem vorbi de celebrul festival din Parcul Cancicov, păzit de Jandarmerie și la care nu au avut acces decât persoanele vaccinate. O tâmpenie monumentală, mai ales că ulterior avea să se afle că și vaccinații se pot îmbolnăvi.

Și pentru că am vorbit de vaccin, mai țineți minte cum ne spuneau că trebuie ținut la minus 80 de grade? Pentru ca apoi să fie primit cu onoruri militare în timp ce era transportat într-o mașină de livrat înghețată care nu putea să coboare temperatura sub minus 30 de grade. Iar, în final, era ținut în dulapuri la temperatura camerei, fie că era vară sau iarnă.

Mai țineți minte de bucureșteanul acela împușcat de polițiști pentru că nu a vrut să se oprească la somație? Era pe casa scărilor într-un bloc și nu avea mască. L-au împușcat în numele Științei.

Dar când, în plină situație de urgență, când deplasările erau limitate, s-au adunat românii să meargă în Germania, la cules sparanghel? N-aveau voie să iasă din sate, nu aveau voie să se adune la un loc, dar nu a contat, Berlinul avea nevoie de forță de muncă ieftină.

Dar pacienții care erau închiși cu săptămânile în spitale, deși nu mai aveau simptome, dar testele le ieșeau pozitive? Niște teste despre care însuși cel care le inventase spusese că nu pot fi folosite pentru depistarea virușilor și care, mai mult, puteau fi manipulate.

Putem vorbi și de pacienții care nu au mai fost primiți în spitale pentru că nu aveau test. De cei care au murit de la o fractură pentru că nu li s-a acordat ajutorul necesar. De cei care au murit pentru că nu au mai primit consultul și tratamentul necesar, pentru că ușile spitalelor li s-au închis în nas.

De morții înmormântați în pielea goală, de ușile încuiate ale cimitirelor, de vânătoarea de preoți care țineau slujbe, de Lumina adusă de polițiști și de Imnul național pus la megafoanele mașinilor de Poliție.

De miniștrii care fumau trabuc și beau whiskey în vreme ce românilor le era interzis să iasă din casă. De bătrânii care aveau voie doar la două ore de libertate pe zi. De magazinele cu programul redus. De rânjetele „eroilor” care-și înfundau banii în buzunare în vreme ce legau pacienții de paturi.

Putem să ne amintim de izoletele care costau cât o mașină nouă și care au dispărut după ce au fost cumpărate; de spitalele de carton nefolosite și de spitalul de 3 milioane de euro montat pe stadionul Letea și care nu a fost folosit nicio secundă. De instalația de făcut măști, cumpărată de Guvern cu un milion de euro și care n-a putut fi pusă în funcțiune, de ventilatoarele cumpărate de România și confiscate pe aeroport de Germania, de măștile și mănușile vândute cu suprapreț, de declarațiile pe propria răspundere pe care trebuia să le completăm ca să putem ieși din casă.

De milioanele de lei luate de firme care făceau chiloți sau vindeau băuturi alcoolice, dar au câștigat licitații pentru produse medicale, de refuzul autorităților medicale de a răspunde la întrebările presei, de spitalele care au luat foc, de pacienții care au murit pentru că au cedat componente ale instalațiilor de oxigen, fără să existe vreun vinovat și vreună pedeapsă. De cenzura impusă de directorii de spitale și de manipularea cifrelor organizată de un comitet secret numit de Guvern…

Astea și multe altele nu trebuie uitate. Niciodată!

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014