27 noiembrie 2024

Fă bine ca să fim bine!

Ajungem MARI caută 30 de voluntari care să le fie alături copiilor abandonați. Termenul limită pentru înscrieri este 1 octombrie

Ajungem MARI, cel mai mare program educațional pentru copiii instituționalizați din România, începe o nouă campanie de recrutare de voluntari care să vină în sprijinul celor 70 de copii din Bacău. Copiii au nevoie de 30 oameni buni care să le devină prieteni, modele, pe care să se bazeze în momente importante din viața lor.



Conform datelor Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, peste 42.000 de copii se aflau în sistemul de protecție specială la sfârșitul anului 2022. Dintre aceștia, aproximativ 12.000 de copii cresc în afara unui mediu familial, în instituții de stat: centre de plasament, căsuțe și apartamente de tip familial și au nevoie cel mai mult de ajutor.

Voluntarii schimbă cu pași mici lumea copiilor abandonați

Copiii din sistemul de protecție își trăiesc viața cu griji, frici și anxietate. Simt că nu au putere să meargă mai departe și să lupte cu traumele emoționale. Cu ajutorul unei rețele de voluntari în București și în 24 de județe din țară, Ajungem MARI vine în sprijinul copiilor pentru a le oferi șansa la un viitor mai bun.

De 9 ani, peste 10.000 de voluntari și-au dedicat 3 ore pe săptămână din timpul lor pentru a ajuta copiii instituționalizați să se integreze în societate, să aibă o viață mai bună. Îi ajută la teme, merg cu ei la muzeu, dau mai departe pasiunea lor, îi duc la antrenamente. Le oferă iubire, încredere și afecțiune.

„Am adunat în cei 9 ani peste 520.000 de ore de voluntariat pentru copiii din sistemul de protecție. Pentru noi, nu e doar un număr, ci șansa reală ca acești copii să aibă o viață mai bună. Am văzut copii care și-au descoperit pasiunea cu ajutorul voluntarilor, iar acum au transformat-o într-un job. Copii care au intrat la liceu sau la facultate cu note foarte bune, după ce fuseseră pe punctul de a nu trece clasa. Au învățat să aibă încredere în ei, doar pentru că cineva i-a ascultat, a stat de vorbă cu ei și i-a susținut. Avem copii care au ieșit din sistemul de protecție și au devenit ei înșiși voluntari. Pentru că au înțeles forța pe care o are acest „și tu poți” de a schimba viața unui copil mai puțin norocos. De la a fi abandonat la a fi parte dintr-o comunitate. Este datoria noastră să facem bine ca să fim bine.” – Vivianda Nicolae, Vicepreședinte Ajungem MARI.

 

„Avem atât de multe de învățat de la copiii din sistemul de protecție. Cum să împarți, cum să te bucuri de ceea ce primești, cum să spui „mulțumesc”, dar, cel mai important, cum să zâmbești. Chiar dacă nu provin din cel mai vesel mediu, nici pe departe, au cele mai frumoase zâmbete din lume.” – Denisa Agafiței, voluntar Ajungem MARI.

Ce trebuie să ştii dacă vrei să devii voluntar Ajungem MARI

Copiii au mare nevoie de implicare și stabilitate. E important ca voluntarii care se alătură programului să rămână cu ei o perioadă mai îndelungată, să nu dispară brusc din vieţile lor și să fie abandonați din nou.

Orice modul de voluntariat dedicat copiilor şi tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie – centre de plasament, centre de zi, centre în regim de urgenţă, apartamente de tip familial – durează 8 luni, din 15 noiembrie 2023 până în 30 iunie 2024.

Voluntarii ar urma să-și petreacă 3 ore pe săptămână cu copiii, în format fizic, oferindu-le ajutor la teme, meditații, șansa la o viață normală și viitor. Copiii au nevoie de pregătire școlară, consiliere vocațională, excursii, și mai presus de orice, de un prieten.

Vârsta minimă de recrutare este de 16 ani, fără limită superioară de vârstă. Voluntarii Ajungem MARI sunt în general adulți, studenți sau liceeni care au în comun dorinţa de a ajuta copiii abandonați. Ei devin pentru copii nu doar profesori și prieteni mai mari, ci și modele în viață, pentru că vrem ca tinerii și copiii noștri să se simtă acceptaţi şi încurajați mereu.

Cum te înscrii în familia de voluntari Ajungem MARI

Oricine își dorește să se alăture poate aplica în programul de voluntariat până pe 1 octombrie pe https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/.

Voluntarii vor trece printr-un proces iniţial de selecţie şi pregătire necesar pentru toţi cei care ajung să lucreze cu copiii instituţionalizaţi. Nu se dau teste de cultură generală, dar sunt etape menite să ajute în procesul de selecție a oamenilor potriviţi, care înţeleg angajamentul și sunt decişi să le fie alături copiilor pe termen lung. La finalul modului, voluntarii pot alege să continue munca alături de copiii instituționalizați.

Despre Ajungem MARI

Ajungem MARI este cel mai mare program naţional care susţine pe termen lung educaţia copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi şi din medii defavorizate. Sunt peste 3.000 de copii sprijiniţi de voluntarii organizaţiei, în Bucureşti şi 24 de judeţe din ţară. Mai multe informații despre organizație și proiectele desfășurate puteți citi pe www.ajungemmari.ro.

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014