La proba timpului rezista doar cei mai buni. Cei pentru care viitorul inseamna mult mai mult decât supravietuirea in ziua de mâine, afacerea de saptamâna viitoare, profitul de peste o luna sau alegerile care vin la anul. Noi am vazut unde altii au inchis ochii de frica. Noi am vorbit când cei mai multi au amutit coplesiti de parada puterii. Noi nu ne-am vândut când falsii luptatori pentru dreptate au batut palma cu murdara palma a interesului. Fustele si precupetii chiar le-au facut ordinare campanii electorale rusinoase celor pe care i-au acuzat, devenind mai apoi consultanti pe fata, desi se prezentau ziaristi impecabili. Noi am sperat si am oferit speranta când in jur nu exista decât o aparenta fundatura a sperantelor. Avem ochii deschisi, spunem raspicat, speram sincer si refuzam compromisul! De aceea suntem vii si puternici, in timp ce altii au devenit istorie. Una trista, purtând pecetea ratarii ca presa. DESTEPTAREA nu a fost un ziar perfect in 23 de ani, dar niciodata nu a fost las, niciodata nu a abdicat de la credintele care se nutresc de la spiritul primei editii: libertatea nu se negociaza si drepturile cetateanului sunt mai presus de orice autoritate. Toate criticile le acceptam de la cititorii nostri, insa nu primim lectii de la fariseii incompetenti care n-au fost in stare sa ofere o alternativa la DESTEPTAREA. Ne asumam greseala fara niciun interes venita din dorinta sincera de a proteja Bacaul in fata nedreptatii, minciunii, coruptiei. Ne asumam si consecventa patronatului, in frunte cu Dumitru Sechelariu, ca Bacaul merita ceva mai bun decât ceea ce este si ofera astazi acest loc, de opt ani incoace. Bunul-simt elementar spune ca se poate o administratie in folosul cetateanului. Este de noritate ca profiturile politico-financiare locale dupa 2009 au devenit cauze penale ale DNA, dovezile din alte locuri ale României spun ca se poate investi cinstit in folosul oamenilor. Bacauanii cred asta, deci avem toate motivele sa fim in continuare singurii ziaristi capabili sa reprezinte vocea comunitatii. Spunea un tip destept si trecut prin multe ca viata nu este o proba de 100 metri plat, ci una de maraton.
Iar 23 de ani in care DESTEPTAREA a aparut neintrerupt este justificarea esentiala. Existi numai daca oferi sincer si profesionist un produs de calitate pentru care oamenii platesc stiind ca nu sunt inselati. Le plângem de mila celor care sunt ingropati in iluzia niciodata implinita ca patronul va plati salariile dintr-o afacere rezolvata printr-o licitatie de deszapezire sau cu un pod comandat firmei primului-ministru. Chiar merita unii care scriu la foile care-l lauda pe actualul primar sa nu-si primeasca salariul cu lunile! Acesta este semnul de slabiciune fatala – presa inseamna onestitate. Ne oferim luxul de a oferi o lectie gratuita: ziarul devine o afacere doar daca este vocea oamenilor care il citesc. Si care-l cumpara! Chiar daca un primar inchide chioscurile unde se vinde ziarul care il critica. Noi suntem si ziarul oamenilor de afaceri bacauani care nu depind de bunul-plac al unui primar, patroni onesti alungati din Bacau de multi ani! DESTEPTAREA are tiraj, restul nu exista! Este o realitate de care suntem mândri dupa 23 de ani!
Nelu Brosteanu
De ce am ramas in presa
Ma uitam pe Albumul editat cu ocazia aniversarii a 20 de ani de aparitie neintrerupta a ziarului DESTEPTAREA: Istoria ziarului – Istoria Bacaului. Am publicat pe o pagina de final pe toti cei care au semnat in ziarul nostru timp de 20 de ani. Multi fosti colegi si-au ales alte drumuri in viata, dupa gustul, talentul si inima fiecaruia, dupa oportunitatile deschise. Am lasat o lacrima pentru toti cei care au plecat, insa ziarul a avut curajul si taria sa se regenereze. Ma bucur când aud ca o duc bine si au reusit. De am ramas sa lucrez in presa? Va asteptati sa auziti vorbe mari, sa apelez la citate si proverbe, pentru a-mi justifica decizia. Nu, am ramas in presa, in presa scrisa si tiparita, pentru ca mi-a placut. Imi place aceasta meserie, o iubesc asa cum mi-am iubit prima mea jucarie. Nu voi spune ca de mic copil mi-am dorit sa devin gazetar, eu am vrut, elev la gimnaziu fiind, sa devin inginer agronom. Era vremea colectivizarii. Am intrat in presa mai târziu, fata de multi alti gazetari si, cred, am vrut sa recuperez. Am vrut si am sperat, ca multi alti ziaristi, ca voi schimba un pic lumea, ca o voi face mai buna, mai frumoasa. Sunt convins ca nu am sperat degeaba. In cei 23 de ani de când imi pun semnatura in paginile ziarului DESTEPTAREA nu mi-a fost rusine de vreo propozitie sau fraza semnata. Am construit, dupa puterile si stiinta mea, echipe de gazetari, ziare, am orgoliul de a spune ca am format gazetari si sunt incredintat ca mai am inca multe de spus. “Daca la plante si la animale viata continua prin repetarea valabilului, la om si la popoare, viata nu poate continua decât prin continua creatie. Cine nu creste de fapt descreste. Cine nu învinge de fapt este învins.” (Calin Georgescu – Pentru un ideal comun). Gazetaria este o munca de echipa. Nu scrii niciodata pentru tine. Scrii pentru oamenii care cred in adevar. Pot fi suspectat ca sunt conservator (nu strica nimanui un pic de prudenta), ca nu am avut curajul sa ma apuc de altceva, dar n-am simtit nevoia, eu m-am simtit bine in redactie, pe teren, alaturi de oameni, am scris si voi scrie despre frumusetea vietii, dar mai ales despre urâtenia ei. Nu m-am gândit la esec, cu toate ca am avut motive sa-mi iau lumea in cap. Am strâns din dinti, am deschis ferestrele si am mers mai departe. Cred in proiectul DESTEPTAREA si in gândul bun al patronatului. De ce nu am plecat din presa? Imi place sa fiu acolo unde fierbe viata, imi place sa vad oameni bucurosi, multumiti dupa ce i-am ascultat necazul sau bucuria. Ma bucur ca un copil atunci când primesc un telefon de multumire sau de apreciere de la un cititor. Ma bucur in fiecare zi când vad o noua editie, la care am contribuit si eu, pe piata, in mâna cititorului. Cred cu tarie in rolul presei tiparite. Ma bucur, si am fost martor, la sarbatorile noastre simple: 500 de editii, 1000, 5000 sau 6000 de editii. Cel mai mult m-am bucurat când am reusit sa mai depasim un obstacol. Si nu au fost putine. Nu avem numai prieteni, ziarul nu este o carte de rugaciuni. Am fost prima putere in stat o saptamâna, am fost a patra putere in stat. Nu stiu pe ce loc mai suntem, important este ca suntem. Mai este nevoie de presa. Mai este nevoie de ziaristi. Multe trenuri nu vin la timp si multi câini mai latra la luna.
Gheorghe Baltatescu
…SI A FOST ZIUA SOLSTITIULUI
La 22 decembrie 2012, cotidianul „DESTEPTAREA” implineste 23 de ani de la fondarea sa. Vârsta tânara, daca ma gândesc la existenta noatra, a oamenilor; vârsta matura pentru un ziar care, zi de zi, aducând populatiei informatii, reflectând viata complexa a unei comunitati cum e judetul Bacau, s-a autodefinit din mers, devenind tot mai cautat, tot mai citit. „Desteptarea” s-a transformat, in acest rastimp, intr-un autentic formator de opinie publica, insasi istoria judetului din acesti ani confundându-se cu istoria importantului cotidian bacauan. Era intr-o vineri, a anului 1989, când am hotarât – decizie extrem de riscanta, care ne-ar fi putut costa vietile sau, in cel mai bun caz, libertatea – sa scoatem acest ziar. O mâna de ziaristi care, in acele ceasuri, nici nu ne-am gândit ca, schimbarea, din mers, a pasului, coincidea cu Zilele Solstitiului de Iarna. Dupa cum, in dimineata zilei de 22 decembrie puteam admira ursidele – acel curent meteoric ce vine o data cu Solstitiul de iarna, stele cazatoare de dincolo de ceruri – o astfel de stea a fost insasi aceasta publicatie care s-a incapatinat sa lumineze tot mai puternic intr-un intuneric ce se destrama o data cu istoria ce avea sa schimbe destinele României. Ziua Solstitiului e Ziua triumfului Luminii asupra intunericului. In multe tari, momentele sunt sarbatorite printr-o traditie milenara. Am citit ca in Germania, de pilda, se obisnuiete ca arbori uriasi sa fie aprinsi, ca simbol al luminii si caldurii in intunericul iernii, ziua reincepând sa creasca, pe nesimtite, dar statornic… „Desteptarea” a adus Lumina libertatii, si ce-i mai scump, oare, pentru om, decât Libertatea?
Am trait din plin acele zile si nopti care ne-au marcat existenta. Nu, n-a fost nici simplu si nici usor. Au fost momente de curaj nebanuit pentru noi, ca o flacara izbucnita dupa ce, multa vreme, a mocnit; au fost si clipe de teama, de emotii, de spaima uneori… Dar am tinut, cum se spune, „cu dintii” de ceea ce am scos, atunci, pe gurile rotativei. Toti care scrisesem noul ziar am stat, pâna când s-a facut ziua, in preajma vechii masini de tiparit. Utilajul acela colosal, care trezea un respect aparte atunci cind te aflai in preajma lui, ca o locomotiva in plin avânt, imi revine mereu si mereu in ochii memoriei si nu-l voi uita vreodata… Câte nopti de „cap limpede” nu le-am daruit eu rotativei, dragei mele rotative si, implicit, presei! Iar atunci când masinistul de srviciu – fie el batrânul Stefan Cochior, ori mult mai tânarul Vasile Cimpoiesu – apasa butonul de pornire si când, intr-un uruit, la inceput domol, apoi tot mai accelerat, „isi lua zborul”, traiam clipe de adevarata maretie sufleteasca. Si, mai ales atunci când primele ziare „Desteptarea” au iesit, bucuria a fost cu atât mai puternica… Da, numarul 1…, si apoi celelalte, la rând, in tiraje uluitoare… Modest, doar in patru pagini, ziarul a triumfat, din prima lui clipa de viata, in intreg judetul Bacau: de la Buhusi la Podu Turcului, de la Filipesti la Urechesti, de la Onesti la Oituz sau Comanesti sau Moinesti… Ziarul era un fapt de constiinta, intunericul se destrama tot mai mult cu lumina izvorâta din paginile sale. Iar acele note, informatii, reportaje… erau insesi trairile noastre conectate la entuziasmul popular al timpului… Prin „Desteptarea” vorbea insasi populatia judetului Bacau! „Desteptarea” devenise o casa a tuturor…
Eugen Verman
DESTEPTAREA reprezinta, pentru mine, primii pasi facuti in plan profesional, inseamna oameni care m-au ajutat sa fac diferenta intre lumea ideala pe care mi-o imaginam ca tânara absolventa de facultate si lumea reala pe care am cunoscut-o, cum nu se poate mai bine, zi de zi pe teren.
Desteptarea mai inseamna pentru mine un sprijin primit intr-un moment din viata când imi era foarte greu, un moment in care am gasit oameni care sa ma primeasca cu bratele deschise si sa ma ajute sa ma ridic atunci când dupa primii pasi credeam ca ma prabusisem.
La Desteptarea am plâns, am râs, m-am bucurat alaturi de colegii mei si am reusit sa imi croiesc drum in viata.
Va multumesc pentru ca la ceas aniversar v-ati gândit si la mine si, de asemenea, pentru ca mi-ati dat posibilitatea ca, in mod public, sa va transmit gândurile mele de apreciere, sa va urez din suflet “La multi ani!”, multi si buni!
Cu drag, Alina Iftode
Desteptarea este de 23 de ani parte integranta a Bacaului LIBER de comunism. Ma leaga personal de Desteptarea o sumedenie de gânduri si amintiri. Am invatat la Desteptarea sa lucrez cu si pentru oameni, sa deschid usi ferecate, sa critic constructiv, sa incerc sa identific solutii. Se stie ca pe fiecare drum pe care mergi in viata, pasii iti poarta amprenta drumurilor anterioare. Experienta administrativa si manageriala de la Desteptarea anilor când drumul meu trecea pe acolo imi este folositoare pe calea administrativa si politica a carierei mele.
E prilej astazi sa felicit pe toti cei care din 1989 au pus suflet, munca si respect la ziarul a carui istorie se confunda cu Bacaul: Desteptarea. Tuturor, dar si cititorilor Desteptarii, La Multi Ani!
Dorian Constantin Pocovnicu, subprefectul judetului Bacau
„Multumesc, Desteptarea!”
Nu este greu sa deschid sipetul tainic din suflet plin cu lucruri pretioase. Mai recurg la acest gest, uneori, când ma simt descurajata sau doar dornica de o reincarcare energetica. Ma napadesc dulci amintiri, presarate din belsug cu tinerete, energie si spirit cu adevarat gazetaresc. Am intrat in echipa „Desteptarii” in 1999, dupa mai multe tatonari in presa audio, video si chiar scrisa a vremii, iar timp de zece ani nu am mai rupt acest cordon ombilical. Indiferent de câti ani vor mai trece, in orice moment al vietii mele pot spune cu mâna pe inima ca deceniul petrecut la principalul cotidian bacauan este de nepretuit. Am fost un colectiv puternic, o echipa pe cinste, care stiam sa punem umarul la treaba, dar si sa ne distram, ori de câte ori prindeam ocazia. Si aveam grija sa se intâmple cât mai des posibil! Pe de alta parte, era suficient sa iti lasi imaginatia si vointa sa lucreze, pentru a fi sprijinit neconditionat, de toata lumea. Am reusit sa divulg mafia pietei, infiltrându-ma printre rromii „producatori” ca un banal vânzator de cartofi, am intrat in miez de noapte in canale, dupa aurolaci, m-am furisat printre cersetorii care-si fac veacul pe lânga biserici, am patruns in casa unui fals prezicator, am sarit cu parapanta, m-am catarat pe gheata, cot la cot cu alpinistii profesionisti, am dezvaluit secretele ascunse ale vietasilor din Penitenciar, am ajuns in Argentina, pe cel mai inalt vârf al Anzilor Cordilieri – Aconcagua.
Cu regret, acum nu mai sunt la „Desteptarea”, dar sufletul meu e inca acolo. E greu sa renunti la o parte din inima ta si, odata, tot sub influenta spiritului Craciunului, am marturisit ca una dintre dorintele mele arzatoare este sa ramân pentru totdeauna in presa. Drumurile destinului sunt insa intortocheate, iar in urma cu patru ani am lasat jurnalismul, pentru un domeniu tot cu foarte multe provocari: invatamântul. Deseori le povestesc elevilor mei ce inseamna presa, cât de grea este munca de jurnalist, ce eforturi si sacrificii implica, dar si cât de frumoasa e aceasta meserie. Multumesc sortii ca mi-a dat ocazia sa traiesc zece ani din viata incredibili, multumesc fostilor mei colegi, toti oameni unul si unul si, nu in ultimul rând, multumesc „Desteptarea”.
La multi ani!
Prof. Lili Adochitei
Puterea ziaristului (incepator): Am mutat de unul singur Agentia CFR!
Era prin ’99 (1999!), poate 2000, venisem de putin timp la Desteptarea, aveam vreo 22-23 de ani. Aveam, evident, domenii de mare raspundere, printre care Agentia CFR. Ma cheama domnul Baltatescu, redactor-sef, in birou, sa imi dea ceva de lucru. “Codrin, de mâine Agentia CFR va avea alt sediu, uite un numar de telefon, suna urgent si fa o stire mica, o punem pe prima pagina, fara poza”. Prima pagina. Stirea mea, pe prima pagina, semnata C.P. Sau, daca am noroc, chiar C. Pop.
Iau hârtia, sun la numarul respectiv, fac documentare ca la carte prin telefon, aflu ca, de mâine, agentia CFR se muta pe strada Republicii, iau si orarul de lucru cu publicul, alte detalii, am informatii complete. Imi ia 10 minute sa o scriu (scriam repede si bine inca din primele minute ale carierei), nu prea am inspiratie la titlu, dar ma gândesc ca pe prima pagina nu e loc de titluri lungi, asa ca scriu “Agentia CFR se muta”. Clar, concis, numai bine. Dau stirea pe discheta SGR-ului, totul bine, termin ziua.
A doua zi, stire pe prima pagina: “Agentia CFR se muta la capatul orasului”. “Bun titlu”, zic, “chiar mai bun decât al meu”. Ajung la redactie, sunt chemat la redactorul-sef: “Ce-ai facut?”. Eu, nevinovat, habar n-aveam, totul mi se parea ok. “Unde se muta Agentia CFR, Codrine ?”. “Pe Republicii, nea Gelu!”. “Pe care Republicii, in ce oras ?”. “In Bac…” …ooops… Imi trece o idee ciudata rau prin minte… nu cumva… Simt ca n-am aer, dar continui, nesigur: “Hmmm… Ba… Bacau?”. Nea Gelu da din cap a dezaprobare: “Nuuu!!! Agentia din Onesti se muta pe strada Republicii din Onesti, iar noi am scris pe prima pagina ca se muta agentia din Bacau, pe Republicii. Ce sa caute Agentia CFR acolo, Codrin?!”. Chiar asa, buna intrebare. Totul e limpede acum. Cum sa se mute agentia din centru, tocmai pe Republicii, la capatul orasului? Transpir. Ce rusine! Plus 5%, adica minus 5 la suta, vad deja referatul. Daca-mi da 5 la suta sau alta sanctiune, jur ca nu fac scandal, o merit. Totusi. “Stiti, pe biletul cu numarul de telefon nu scria ca e agentia din Onesti, dumneavoastra nu mi-ati spus ca e vorba de Onesti si, culmea, sefa agentiei, cu care am vorbit, nu mi-a mentionat nici macar o data ca e vorba de Onesti. Curat ghinion, domnu’ Baltatescu! Am gresit, dar e si ghinion”. Nea Gelu imi spune sa scriu o erata, o scriu si astept sanctiunea. Care n-a mai venit, am scapat doar cu dojana redactorului-sef si glumele colegilor, care s-au distrat pe seama mea. Neplacut, dar se putea si mai rau: eu macar n-am anuntat sfârsitul lumii…
La multi ani, Desteptarea!
Giany Codrin Pop – reporterliber.ro
