Omul a transformat natura în folosul său. Se pare că a făcut-o cam abuziv, necontrolat, pentru că încep să se vadă efectele acestor intervenții. În prezent, cel mai mult se bate moneda pe încălzirea globală, iar cea mai acuzată este industrializarea. Dar nici agricultura nu scapă de critici, iar zootehnia pare de departe oaia neagră a acestui vast domeniu de activitate: fermele de vaci sunt primele acuzate, pentru că, chipurile, vaca ar emana gaze nocive.
Tehnologizarea este o altă cauză pusă deseori la zid, pentru ceea ce face din ființa umană, care se pare că va deveni în curând sclava ei. Iar îndemnul clasic „Înapoi la natură!” pare singura soluție. Dar, până unde și cum să ne întoarcem din cale?
Unii ne amintesc o altă vorbă veche, preluată din scripturi: „Din pământ ne naștem, în pământ ne întoarcem”. Nu e în toate cazurile așa, pentru că unii aleg incinerarea, blamată, evident, de preoți.
Din 2019, însă, cel puțin în Statele Unite poți deveni, după, moarte chiar pământ fertil, după ce corpul tău este supus unui proces „tehnologic” de a-l transforma în compost. Washington a devenit primul stat american în care a fost legalizat „compostul uman”. Iar autorizarea „reducției organice naturale” a fost definită, oficial, drept „conversia, accelerată sau în mediu închis, a rămășițelor umane în humus”.
Cu ani în urmă, la un curs de ziaristică practică, un cunoscut gazetar ne învăța cum se alcătuiesc rubricile de știri, gen „Faptul divers”, care să atragă cei mai mulți cititori. Una dintre știrile deja publicate vorbea de norocul pe care l-a avut un om care a căzut de la etaj și nu a pățit nimic. De ce? Pentru că a căzut chiar într-o căruță care transporta pământ de flori și tocmai atunci trecea pe sub balconul său. Acel humus proaspăt, afânat, la primit în brațele sale ca o mamă iubitoare.
Dacă în căruță ar fi fost numai telefoane și tablete, alta ar fi fost soarta omului!