Direcția de Sănătate Publică Bacău, ca soldatul japonez care încă mai luptă la 30 de ani după încheierea războiului
Direcția de Sănătate Publică Bacău încă mai calculează incidența COVID la 14 zile în județ și recomandă, în continuare, purtarea măștii în locuri aglomerate, chiar dacă marea majoritate a populației a uitat de „pandemie”.
Conform DSP, incidența în județ este de 0,04 la mie (0,004 la sută), iar există comune, cum ar fi Ardeoani, în care incidența ajunge până la 0,86 la mie (0,086 la sută). În perioada 24-30.07, s-au înregistrat în județ 16 cazuri noi de COVID, confirmate din 32 de probe recoltate, iar în spital se aflau trei pacienți internați cu acest diagnostic.
DSP recomandă evitarea locurilor aglomerate, atât în spații închise cât și deschise, purtarea măștii de protecție în spațiile închise și cele aglomerate, continuarea vaccinării și testarea la apariția primului simptom asociat COVID-19.
La nivelul județului Bacău, sunt avizate 9 centre de evaluare la care se pot adresa pacienții care consideră că au simptome asociate COVID, cum ar fi febra, tusea, oboseala, pierderea mirosului sau a gustului, dureri în gât, dureri de cap și dureri musculare.
Persoanele cu simptomatologie specifică COVID-19, testate pozitiv, vor contacta medicul de familie sau DSP Bacău (în cazul pacienților fără medic de familie).
În urma evaluării clinice, medicul de familie va decide monitorizarea la domiciliu a pacienților fără factori de risc care au manifestări clinice ușoare/medii de COVID-19 și care nu necesită oxigenoterapie.
Pacienții care au cel puțin 2 factori de risc, care au manifestări clinice ușoare/medii și care nu necesită oxigenoterapie, vor fi evaluați în centrele de evaluare și tratament antiviral menționate mai sus, în timp ce pacienții care prezintă forme medii/grave ale infecției SARS-CoV-2, decompensare a bolii de fond și cei care necesită oxigenoterapie vor fi internați în unitățile sanitare cu paturi.