22 noiembrie 2024

Sărăcia și prostia

Giani Orlando, gălăgiosul personaj din „Las Fierbinți”, cu venele pe gât umflate ca furtunul de irigat grădina, e atât de puturos și de sărac încât abia găsește bani pentru niște pufuleți. E masa principală din zi. Știi ce zic? Prima și ultima. Mâine, s-ar putea ca nici măcar pufuleți să nu mai aibă de pus la „ghiozdan”.

Dar parcă ne dispare rânjetul de pe față când ne uităm la ce nori negri se apropie, amenințând să ne transforme pe mulți dintre noi în jalnicul personaj fierbințean evocat. Căci, poate nu știți, dar ne aflăm în fața unei crize bugetare, nu din import, aidoma celei din 2009, ci generată de incompetența politicienilor care ne conduc. Aș zice a unei părți din gașca celor care vremelnic se află la cârmă, dacă luăm în calcul „rotativa” care tocmai s-a produs.



Adicătelea, cei care, până mai ieri, risipeau cu nemiluta banii strânși cu greu din taxele românilor. Iar acum, de-ndată ce UE ne-a amenințat, la modul cel mai serios, cu retezarea fondurilor europene, onor guvernanții s-au gândit să facă pe Hagi Tudose, anunțând tăieri, reduceri și economii în domeniul bugetar (concomitent cu creșteri de taxe, impozite sau accize, defavorabile companiilor și cetățenilor). Când mai simplu ar fi fost să drămuiască din start cheltuielile în funcție de venituri. Baiul e că nu vor face economii în portofelele proprii (chit că s-au plimbat cu metroul și cu economy class, în cel mai ipocrit mod, sperând să impresioneze „populimea” cu populismele lor).

De altfel, nici măcar reformarea pensiilor speciale nu a fost rezolvată (de parcă n-am fi știut că totul s-ar fi oprit la CCR). Prin urmare, m-aștept să dispară multe posturi de lefegii, în niciun caz cele de secretari de stat sau de consilieri din cabinetele miniștrilor, ale autorităților locale etc. Poate se termină și cu sistemul discriminatoriu de impozitare, renunțându-se la facilitățile fiscale din IT, construcții și agricultură (dacă s-o mai întâmpla și asta).

Aștept și taxarea banilor scoși din țară de multinaționale. Iar, între timp, și o eventuală creștere a salariului minim, pe considerentul că măsura va putea aduce la buget impozite și contribuții mai mari.

Este o metodă veche prin care se pot aduna mai mulți bani la cufărul fără fund al statului. Dar, pentru asta e nevoie de știință, dar mai ales de putință. Altfel, rămânem ancorați în sărăcia și în prostia din „Las Fierbinți”. Bă, ești prost? Chiar și-așa.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014