Renato Nica (SCM Bacău) a cucerit medalia de bronz a categoriei 54 kg din cadrul Campionatelor Europene de Juniori de la Ploiești! Dată fiind concurența extraordinară și faptul că merita cel puțin medalia de argint, credem că este un rezultat extraordinar. Iar Bacăul se bucură în mod special și de bronzul lui Nicolas Boncu, component al Centrului Național Olimpic de Pregătire a Juniorilor Bacău, condus tot de Relu Auraș. Dar, să le luăm pe rând.
De la anonimat, la consacrare
Renato Nica a fost „crescut” de Relu Auraș, iar la scurt timp după ce ales mănușile, în urma unei pregătiri asidue și competente, performanțele au apărut pentru el. Mai întâi, pe plan național, la niveluri din ce în ce mai ridicate, obținând convocarea la loturile reprezentative juvenile, iar apoi devenind titular indiscutabil.
La Ploiești, Renato Nica a boxat cu furoarea unui campion, în primele tururi, până la ajungerea în semifinale. Acolo a avut ca adversar un sportiv din spațiul ex-sovietic, ce reprezenta Germania. În fața impetuozității și vitezei băcăuanului, tactica acestuia s-a bazat doar pe țineri. Arbitrul a fost de partea lui, permițându-i toate obstrucțiile. Doar în urma reacțiilor vehemente ale publicului, conducătorul meciului l-a sancționat pe german cu un avertisment, ca să nu sfideze total evidența. Dar cărțile erau făcute. Punctajul încropit de arbitri era egal, însă la preferință cei cinci judecători l-au dat câștigător pe neamț, cu o decizie de 3-2. Evident, nu putem decât să acceptăm verdictul de arbitraj, dar nu ne lăsăm păcăliți. Știm că boxerul nostru a fost mai bun și îl felicităm. Să nu se descurajeze, pentru că viitorul este al lui!
Viitorul sună bine
Din aceste Europene, rămânem cu un Renato Nica intrat în circuitul internațional, cu o medalie și o experiență de neprețuit. El va porni cu un statul mai înalt la Mondiale și la FOTE, în anii următori.
Pentru Relu Auraș, este încă o medalie alături de alte zeci de titlui și medalii europene sau mondiale la toate nivelurile, spre o sută, într-un palmares inegalabil în boxul românesc. Cei mai mulți antrenori n-au nici măcar o medalie internațională!
Pentru SCM Bacău este încă o medalie continentală, a cărei devenire a fost urmărită pas cu pas de directorul Ion Șarban, care a ținut permanent legătura cu Renato și cu antrenorul Relu Auraș. Șarban, el însuși antrenor de greco-romane și formator de campioni și medaliați, știe să aprecieze la justa valoare o medalie obținută într-un sport de luptă, un sport olimpic de tradiție și prestigiu cum este boxul. Previzibil, după întoarcerea lui Relu Auraș, clubul pe care îl conduce își rotunjește acum performanțele și prin box, după medaliile obținute anterior la lupte greco-romane și atletism în acest an frumos pentru SCM, 2023!