Într-o conferință de presă, prefectul Lucian Bogdănel pune tunurile pe cei trei primari care au condus Bacăul în ultimele mandate, făcându-i răspunzători de marele eșec al proiectului de modernizare a Insulei de Agrement care încă mai produce prejudicii bugetului municipiului, la 4 ani de la pierderea finanțării europene de 7,9 milioane de lei.
Potrivit prefectului Lucian Bogdănel, primăria Bacău încă mai are de tras ponoase după eșecul răsunător privind modernizarea Insulei de Agrement, aceasta fiind obligată să achite Ministerului Dezvoltării circa 820.000 de lei (în jur de 160.000 de euro). Suma reprezintă dobânzi de întârziere pentru sumele trase de către primăria Bacău din finanțarea de 7,9 milioane de lei și nerestituite la timp statului.
„Cu acești bani, s-ar fi putut pune în siguranță majoritatea locurilor de joacă pentru copii”
Mai exact, suma primită de la stat a fost restituită abia în luna octombrie 2019, și nu în iunie, timp în care au curs dobânzi de întârziere de 0,1 la sută pentru fiecare zi de întârziere, totalizând 820.000 de lei. A fost nevoie, însă, și de un proces în instanță inițiat de Ministerul Dezvoltării, pe care primăria l-a pierdut deifinitiv în luna ianuarie a acestui an. Potrivit prefectului Lucian Bogdănel, în tot timpul scurs de la emiterea deciziei instanței și până în prezent, primăria nu doar că nu a acționat în niciun fel pe acest subiect, ci dimpotrivă, a promovat în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetară, în care se regăsește și suma de 820.000 de lei. „Cu acești bani, de exemplu, s-ar fi putut pune în siguranță majoritatea locurilor de joacă din municipiul Bacău, pentru că știm că primăria are restanțe majore la acest capitol. Cred că această sumă este, de fapt, simbolul falimentului celor trei administrații – Stavarache, Necula, Viziteu – care doar au mimat că vor să termine proiectul de la insula de agrement. Totodată, este și simbolul harababurii și al habarnismului care domnește în administrația Viziteu”, a declarat prefectul Bogdănel.
„Tripleta falimentară Stavarache, Necula, Viziteu”
Potrivit prefectului Lucian Bogdănel, subiectul Insulei de Agrement este o telenovelă care pare că nu se mai termină și care provoacă, în continuare, prejudicii bugetului municipalității, acuzând „tripleta falimentară Stavarache, Necula, Viziteu”, toți cei trei primari din ultimele mandate fiind implicați în dezastrul privind acest obiectiv așteptat de băcăuani. „Datorăm tandemului Romeo Stavarache – Ciprian Piștea (în prezent admnistrator public la Primăria Bacău), un proiect lacunar, deficitar care a antrenat o mulțime de probleme la implementare, culminând cu neatingerea termenului de finalizare a Insulei și restituirea celor 7,9 milioane de lei. De numele fostului primar Cosmin Necula se leagă pierderea finanțării. Deși ar fi fost timp pentru redresarea proiectului, s-a preferat «băltirea» într-un stadiu de birocrație interminabilă, dar și lansarea într-o aventură juridică, un proces despre care se știa că va fi pierdut. (…) Actualul primar a știut din ianuarie 2023 că primăria a pierdut acest proces, dar a tăcut mâlc, încercând, în schimb, să pună «pe șest» rectificarea bugetară care este astăzi (ieri. n.r.) în discuție în CL, doar-doar această sumă va trece neobservată”, a subliniat prefectul Lucian Bogdănel.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.