Rezidența Tescani, inițiată de artistul vizual Ovidiu Ungureanu, a devenit o prezență constantă și extrem de îndrăgită la conacul Rosetteștilor. An de an, o adevărată efervescență creatoare poposește la Tescani, reunind artiști plastici din țară și din străinătate.
Este o comuniune de inspirație, un dialog care trece dincolo de granițele privind stilul, limba sau vârsta. Prin urmare, avem tot dreptul de a spera la o nouă întrunire fascinantă, la schimb de idei și umor, la creație și re-creație, la figurativ și non-figurativ.
Pentru că Rezidența este un melanj fabulos, un loc dincolo de cutume unde contrariile se îmbină, se combină, clădesc și re-clădesc opere noi, cadre noi, imagini noi. Iar la final, cu siguranță, vor fi pe la Tescani și oameni noi…sau mai bine zis oameni înnoiți de participarea la un eveniment imposibil de ratat.
Anul acesta artiștii din rezidență au pregătit și trei surprize: expoziția de pictură „Vămile văzduhului”, a artistului plastic Valeriu Șușnea (în galeria Ilie Boca), expoziția de ceramică „Volumetriqua” sub semnătura lui Ovidiu Ionescu (în incinta capelei de pe domeniu) și lansarea albumului de artă „Rezidența Tescani 2021 – 2022”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.