CALEA LIMBII ROMÂNE. „Eu cred că în pană de motive pentru a depune contestaţii, unii critică realizarea gramaticală a proiectului” (Cătălin Cîrnu, RRA, despre mersul greoi al planurilor de realizare a unei autostrăzi).
O FEREASTRĂ FONETICĂ. „Câte silabe are cuvântul geam?” La întrebarea pusă de Europa FM a răspuns Edi, vigilentul profesor din Târgu Ocna care a intuit că nu e vorba de silabe (una), ci de sunete (trei). Am mai aflat ceva: străbunicul lui Edi a fost primar al oraşului.
STÂNGA ŞI DREAPTA… Un post TV anunţă că doamna ministru al Educaţiei a introdus în licee o disciplină nouă: gramatica limbii române. Inspectoarea şcolară pentru limba şi literatura română dintr-un judeţ din sud-vestul ţării, abordată, ne spune că „limba română se face numai în liceele pedagogice, fiind vorba de învăţământ vocaţional, dar e bine să se predea şi la alte tipuri de licee”. Sancta simplicitas! Ce bine ar fi să aibă dreptate, numai că am intrat în al doilea deceniu de austeritate lingvistică în pregătirea viitorilor educatori.
ECOURI GREVISTE. • „Dacă-i ascultaţi pe absolvenţii noştri, vă veţi minuna cât sunt de agramaţi” (declaraţia unui lider de sindicat). • „S-a făcut un calcul: cel mult 25% din personalul didactic îşi face datoria la catedră” (un expert în educaţie).
INTRĂ CLASA A CINCEA? Nu, nu e vorba despre un grup de elevi, ci despre unul singur, care a absolvit ciclul primar. Deci nu clasa intră, ci şcolarul. E greu de priceput cum poate fi sacrificată prepoziţia (corect: Intră în clasa a cincea), dar mai greu e de admis că am auzit-o în discursul unui înalt oficial din Ministerul Educaţiei.
DIN VORBĂ ÎN VORBĂ. „Există şi mijloace de comunicare nonvorbală”, ne vesteşte un post de radio. Nici măcar etimologic nu se potrivesc cele două cuvinte evocate: verbal e din latinescul verbalis (derivat al lui verbum „cuvânt”), iar vorbă e din slavonul dvoriba. Aşa ne-am făcut cu încă un caz de etimologie populară.
ACORD LA ÎNTÂMPLARE. „Primul accident pe noul pod Brăila – Galaţi: un autoturism a lovit o altă maşină a cărui şofer a oprit pentru a face poze” (TVR). Regulile gramaticale sunt la fel de severe ca regulile de circulaţie: pronumele relativ care se acordă, prin încrucişare, cu substantivul maşină şi va căpăta forma cărei, iar articolul posesiv-genitival a nu se va mai putea raporta la acelaşi substantiv (aici, feminin), ci la altul, şofer, şi va primi genul (masculin) şi numărul (singular) ale acestuia: al.
RUDE APROPIATE. „Fiecare, oricine, cineva şi nimeni sunt pronume nehotărâte”, susţine prezentatorul rubricii radiofonice de educaţie religioasă. Da, dar eticheta nu e valabilă pentru ultimul exemplu: nimeni este pronume negativ, ca şi nimic (un fel de nimeni pentru obiecte). Pronumele nehotărâte şi cele negative sunt înrudite, dar nu trebuie confundate.
PLUS ŞI MINUS. „La învăţătoare avem doisprezece posturi titularizabile” (purtătorul de cuvânt al unui inspectorat şcolar). Din exces de zel lingvistic, femininul a devenit suveran (respectivul funcţionar public nu ar spune niciodată doamna director, ci doamna directoare), dar bietul douăsprezece a mai primit o lovitură…
UN I, DOI I. „Cavalerii se vor lupta în *săbi [o silabă] şi *lăncii” [două silabe]. Cititorul de la radio avea un singur i la primul cuvânt şi doi i la celălalt. Pluralele sunt însă lănci (o silabă) şi săbii (două silabe).