Iar am ajuns să vorbim ca personajele caragialiene toropite de căldura verilor de altădată. „Căldură mare, monșer!”, spuneau pitoreștile personaje, iar noi, spectatorii lor, ne distram avan.
După unii, a venit vremea să ne plângem și noi acum de arșița care face viața grea. Pentru că nici vara, precum nici iarna, nu mai e ce a fost. Și, parafrazând un cunoscut „clasic în viață”, am ajuns să spunem „Vara nu-i ca iarna!”.
Dar, vor deveni verile chiar atât de speriat? Vorbim de „încălzirea globală”, provocată chiar de activitățile oamenilor, iar ieri și astăzi, 25-26 iulie, în România s-au emis consecutiv, pentru prima oară, două coduri roșii pentru zona de sud a țării, unde este posibil să consemnăm valori la umbră de 40 până la 42 °C. Dar, și în toate zonele de câmpie și de podiș vorbim de un disconfort termic accentuat.
Parcă niciodată nu a fost atât de îndelungată perioada cu astfel de manifestări climaterice, cu fenomene de instabilitate agresive.
În țara noastră, însă, au mai fost perioade dificile. Cele mai dure valuri de căldură au fost în 1916, 1946, 1951, 1987, 2000, 2007, 2012 și 2015, depășindu-se la multe stații meteo valoarea de +40 de grade. La Giurgiu și Turnu Măgurele au fost mai mult de 100 de zile cu maxime de peste +30 de grade în 2012, un an care a doborât multe recorduri de căldură. Primul record național de temperatură cunoscut a fost +42,8 grade, în vara lui 1896, la Giurgiu, record care a rezistat 20 de ani, când a fost depășit cu o zecime de grad. Trei decenii mai târziu, recordul avea să fie preluat de Strehaia, cu o temperatură de +43,5 grade, înregistrată în luna septembrie 1946, an extrem de secetos. În 2007, valul de căldură din iulie a fost unul dintre cele mai serioase, iar în câteva locuri au fost zece zile consecutive cu maxime de peste +35 de grade. S-au înregistrat +44,3 de grade la Calafat, cea mai mare temperatură înregistrată în țară în ultimii 56 de ani. Și tot așa.
Căldură mare, monșer!
