27 decembrie 2024

Noi ajutoare financiare pentru crescătorii de animale afectați de războiul din Ucraina

Până pe 9 august, crescătorii de bovine pot transmite cereri către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Bacău, pentru a primi ajutoare financiare de la stat. Sumele se plătesc în contul pierderilor cauzate de creşterea preţurilor la furaje, energie electrică şi gaze naturale.

Crescătorii de animale din județ pot primi un ajutor de la stat pentru susținerea activității, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Practic, este o continuare a sprijinului de 73 de euro pe cap de bovină, inițiat în 2022, în scopul compensării pierderilor generate de creşterea preţurilor la furaje, energie electrică şi gaze naturale, odată cu războiul de la graniță. Măsura apare după ce o mare parte a ajutorului de stat a rămas nefolosit, întrucât mulți crescători de animale nu s-au încadrat în condițiile cerute de stat (de ex., existența a  5 vaci, în gospodăriile din zona montană, și 10, la cele de la șes).



Banii rămași nefolosiți anul trecut se împart între crescătorii de vaci

Așadar, în această sesiune, sunt redistribuite sumele rămase necheltuite din bugetul alocat inițial. Prin urmare, potențialii beneficiari trebuie ca, până la data de 9 august 2023, inclusiv, să depună cereri de solicitare la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). „Inițial, în județul Bacău, au fost depuse 86 de cereri de solicitare a ajutorului de stat, valoarea autorizată la plată și virată în contul beneficiarilor fiind de 603.332,65 lei aferentă unui efectiv de 1.670  capete bovine”, a precizat Ionuț Trofin, directorul executiv al centrului județean APIA Bacău.

 

Dublu față de sprijinul de anul trecut

Dacă toate cererile depuse vor fi eligibile, crescătorii ar putea să primească un sprijin de aproximativ 148 euro/cap de vacă, mai mult decât dublu față de valoarea inițială. Plata ajutorului de stat se va face până la data de 31 decembrie 2023. Beneficiarii sunt crescătorii de animale care dețin permanent bovine înscrise în Baza Națională de Date (BND), în calitate de proprietar de animale și/sau proprietar de exploatație, respectiv persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, persoanele juridice și societățile agricole. Împreună cu cererea, printre altele, trebuie transmisă și declarația pe propria răspundere că, la data de 24 februarie 2022, beneficiarul nu se afla în reorganizare, lichidare sau faliment. De reținut și că, înainte de depunerea cererii, solicitanții care nu dețin cod unic de înregistrare în Registrul Unic de Identificare al APIA (RUI), trebuie să solicite acest lucru, prin depunerea unui formular.

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img