Nimic nu mai fac românii fără telefon. Fără cel smart, deștept, care știe să facă multe chestii, mai multe chiar și decât posesorii lor. „Cărămida” care, în urmă cu 20 de ani fascina lumea, a devenit un dispozitiv (util, n-aș nega asta) care, din păcate, a ajuns să ne controleze viețile, la propriu. El știe tot, unde ești, pe unde-ai fost, câte kile ai, câți pași ai făcut, ce-ai mâncat … Și poate face și mai multe, nu doar să ne lege de familie, prieteni, colegi și … lumea toată. E nelipsit din viața noastră. Dependență totală. Se trezește omul și, țac!, întinde mâna căutând telefonul prin cearceaful șifonat, strâns spre marginea patului.
Cu ochii împăienjeniți, atinge ecranul „vânând” mesajele care i-au apărut cât timp creierul s-a scufundat într-o binemeritată odihnă. Navigând pe rețeaua de socializare, observă îmbufnat că Popescu s-a dus la mare, cu tot clanul. „Și n-a zis nimic, cărpănosul. Ce nație de om …!”.
Ioneștii se tot plimbă prin UE, în vreme ce Vasileștii par încremeniți între betoanele blocului. „Săracii!!!” Pleacă omul spre baie, înșfăcâd „smart-ul”, cine știe? poate mai primește ceva care să-i trezească interesul, cât timp încearcă să scape de transpirația de peste noapte, sub binecuvântata apă trimisă, în cascadă, prin para dușului. Prin spuma gelului de duș, observă ecranul aprins al telefonului. Un mesaj îl anunță ceva, cel mai probabil, neînsemnat, o „ofertă” de la supermarket „de doar 300 de lei”. După un sfert de oră, caută frenetic ceva frugal care să-i potolească războiul din mațe, firește, în toată călătoria fiind „lipit” de-a dreptul de invazivul telefon.
Apoi, își așează ibricul pentru cafea, singura care-l (mai) poate aduce în simțiri. Pentru scurt timp, căci odată turnată cafeaua în cana-i pesonalizată cu „cel mai bun soț” (așezată strategic, încât să surpindă în fundal și răsăritul de soare), imortalizează (folosind telefonul) aburii ieșind domol din spuma maronie. Începe o nouă zi, în care telefonul va fi „personajul” central. Cu el își sună părinții (prin apel video), copilul plecat la facultate, de la el află ce-au mai făcut rușii la vecinii ucrainieni, de ce se mănează roșiile, cât va ține canicula. Se enervează citind despre tupeul ungurului aflat în vizită la Tușnad, care tot latră cu ochii la Putin. Strecoară printre dinți o înjurătură de mamă.
Îl irită și „zeciuiala nunților”, propusă de controversatul preot de la Mănăstirea Vlădiceni. Mai află cine a mai murit, cine s-a însurat sau a divorțat, cât costă aia, cât cealaltă … Nimicuri. Cât China. Și viața trece, netrăită, parcă. De-ar fi să lase, uitat în sertar, dreptunghiul de tehnologie, respirând cu nesaț clipele vieții și gustând din cozonacul pe care fiecare l-am primit, la venirea pe lume, unii mai mult, alții mai puțin. Să încetăm să ne pozăm mâncarea din farfurie, înainte de a o savura, sau să „urcăm” pe net ipostazele din vacanțe, înainte de a primi binecuvântarea loisirului.
Nici măcar când ai nevoie de o rețetă, să nu mai întinzi mâna spre telefon. E de-ajuns să începi să prepari mâncarea, cu gândul la anii copilăriei, la bunica bătrână care știa de toate, fără ajutorul tehnologiei. O fi bună ea, dar cu măsură, astfel încât să nu ne mai conducă viața, ci noi să ne fim stăpânii.
