Pentru prima oară din 1998, competiția ITF dotată cu premii în valoare de 25.000 dolari plus ospitalitate a avut acoperit întreg tabloul de 64 din calificări
Ediția a 22-a a Trofeului Dedeman & Simba Invest la tenis a fost luată cu asalt încă din calificări. Pentru prima oară din 1998, atunci când a avut loc ediția de debut a tradiționalului turneu ITF găzduit de terenurile SCM Bacău, competiția a avut acoperit întreg tabloul de 64 din calificările la simplu. Mai mult, anul acesta au fost și tenismeni lăsați pe din afară.
„Nu ne-am mai confruntat cu o o asemenea afluență de la prima ediție, derulată în urmă cu 25 de ani. E ceva extraordinar. Ne pare rău că nu am putut satisface dorința de participare a tuturor celor care s-au înscris în calificări, dar pe de altă parte ne putem mândri că Trofeul Dedeman & Simba Invest se bucură de o asemenea apreciere din partea jucătorilor de tenis veniți din toate colțurile lumii”, a declarat organizatorul competiției sponsorizate de Compania Dedeman și Simba Invest și dotate cu premii în valoare de 25.000 dolari plus ospitalitate, Mihai Ciuntea.
În calificări s-au regăsit și doi foarte tineri jucători băcăuani, Răzvan Doboșeru (SCM) și Isidor Gavriliu (CSȘ), ambii eliminați în primul tur de adversari mult mai experimentați. Doboșeru a fost învins de conaționalul său, Răzvan Paisvant, cu 6-0, 6-0, în timp ce Gavriliu a cedat duminică, în fața italianului Carlo Cataldi cu 6-2, 6-0. În ciuda înfrângerilor- scontate, de altfel- cele două speranțe ale tenisului băcăuan rămân cu satisfacția că au putut intra într-un astfel de circuit, ceea ce constituie, fără nicio îndoială, un plus de experiență.
Calificările se vor încheia astăzi, tot astăzi debutând și jocurile de pe tabloul principal de 32. După retragerea câștigătorului de anul trecut, americanul Oliver Crawford, a spus „pas”, pe ultima sută de metri, și finalistul din 2022, tunisianul Moez Echargui. Și totuși, la ediția de anul acesta este prezent un tenismen care a mai ridicat trofeul băcăuan deasupra capului. Este vorba de favoritul nr. 1, argentinianul Hernan Casanova. Poziționat al 259-lea în clasamentul ATP, Casanova s-a impus la Bacău în proba de dublu în 2018. De data aceasta, el dorește să aibă câștig de cauză și la simplu.
Nu-i va fi ușor în condițiile în care pe tablou figurează adversari valoroși, precum compatrioții săi, Juan Pablo Paz (aflat pentru a patra oară în Bacău, unde a jucat și o finală, pierdută în 2016, în fața lui Dima) și Lorenzo Joaquin Rodriguez, francezii Corentin Denolly și Quentin Folliot, ucraineanul Oleg Prihodko, italianul Luca Giacomini și românii Filip Cristian Jianu (nr. 312 mondial), Marius Copil (nr. 353) sau Cezar Crețu (nr. 405). Plus ce mai vine din calificări. Și, la ce bătaie a fost pentru un loc în calificări, este clar că vom avea concurență mare și în continuare.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.