În această perioadă copiii și tinerii aflați în vacanță participă la ateliere organizate de polițiști în cadrul școlilor de vară organizate de parohiile din județ.
Astfel, în această săptămână, polițiștii de prevenire din cadrul I.P.J. Bacău, alături de colegii lor de la Serviciul Rutier, Biroul Siguranță Școlară, Biroul pentru Protecția Animalelor, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău și ai Agenției Naționale împotriva traficului de persoane – Centrul Regional Bacău au fost prezenți în mijlocul copiilor, purtând discuții despre cum să fie mereu în siguranță și despre cum să nu fie implicați în diverse categorii de infracțiuni.
Cei peste 200 copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 18 ani, participanți la activitățile școlilor de vară ale Parohiei ”Buna Vestire” Bacău, Parohiei Brad, Berești Bistrița, Parohiei Trebeș sau Parohiei Șerbănești au adresat poliţiştilor întrebări despre activitatea pe care acesta o desfăşoară şi modalitatea în care sunt prinşi infractorii.
Ulterior, copiii au fost împărţiţi pe laboratoare astfel încât fiecare grupă să poată vedea materialele pregătite special de poliţişti pentru ei.
Poliţiştii Serviciului Rutier au transmis mesaje cu caracter preventiv cu ajutorul Laboratorului de siguranță rutieră, privind traversarea corectă şi respectarea semnelor de circulaţie, unde, cum şi de la ce vârstă pot merge cu bicicleta sau trotineta electrică, semnificaţia indicatoarelor rutiere.
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii și Biroul de Siguranță Școlară au prezentat elevilor materiale cu caracter preventiv, având ca teme prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, siguranţa pe internet, traficul de persoane, consumul de alcool, tutun sau droguri, măsuri de prevenire a tâlhăriilor și furturilor, consecinţele nerespectării acestora și implicațiile legale. Discuțiile interactive purtate de polițiști au vizat în special violența, modul de sancționare a acesteia și identificarea celor mai eficiente măsuri pentru adoptarea unui comportament non-conflictual și evitarea agresiuniilor de orice fel.
Reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău și ai Agenției Naționale Împotriva traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, au transmis mesaje preventive pe linia prevenirii consumului de droguri, dar și modalități de a avea un stil de viață sănătos și informații importante privind prevenirea traficului de persoane, riscuri care pot apărea în viața de zi cu zi sau în mediul on-line.
În următoarea perioadă, polițiștii, împreună cu celelalte structuri teritoriale ale M.A.I. vor fi prezenți în mijlocul copiilor, în cadrul școlilor de vară, a taberelor școlare sau în diverse locuri publice pentru o vacanță în siguranță.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.