În stațiunea Slănic-Moldova, are loc, în perioada 20 – 23 iulie, tradiționala manifestare anuală ,,Zilele orașului Slănic-Moldova”. Pe lângă programul artistic pe care autoritățile locale îl vor oferi vizitatorilor și locuitorilor stațiunii, un alt important eveniment internațional va avea loc, în perioada 20 – 22 iulie.
Este vorba despre cea de-a doua ediție a Simpozionului Internațional,,Viitorul românesc în spațiul comunității europene”, care se va desfășura în Sala ,,Amfiteatru” din incinta hotelului ,,Panoramic”, reuniune la care vor participa parlamentari și primari din România și Republica Moldova, printre invitați numărându-se și președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu. Principalul scop al întrunirii îl constituie promovarea valorilor comune și conturarea unei viziuni europene pentru viitor, prin identificarea unor noi oportunități de cooperare și dezvolatare ce pot fi promovate în vederea implementării, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și în relațiile cu țările candidate la statutul de membru al UE.
,,Printr-o astfel de manifestare ne propunem să dezvoltăm și mai mult relațiile dintre România și Republica Moldova, astfel încât să fim și mai uniți în cadrul Comunității Europene, să fim o voce comună. Cu această ocazie vom aborda și o serie probleme deosebit de importante, prioritare, pentru creșterea calității vieții oamenilor din comunitățile noastre, care să faciliteze posibilitatea de interacțiune, de acțiune comună, planuri care vizează viitorul românilor, viitorul românesc.
Ne dorim cu toții ca acest moment să fie unul care să consolideze dezvoltarea sănătoasă și sustenabilă a relațiilor dintre noi”, a declarat primarul stațiunii, Gheorghe Baciu, care este și copreședinte al Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova (CALRRM).
În cele trei zile prilejuite de sărbătoarea stațiunii Slănic-Moldova, nu vor lipsi spectacole de muzică ușoară și populară, printre care se va număra și ediția a XXXI-a Festivalul Județean de Folclor și Târgul Meșterilor Populari, care va avea loc în zilele de 22 și 23 iulie, în organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău și Primăria Slănic-Moldova. Totodată, în ziua de 20 iulie, se sărbătorește și hramul Bisericii ,,Sfântul Ilie”, patronul spiritual al stațiunii, dată la care se împlinesc 222 de ani de la descoperirea primului izvor mineral, în 1801. Cu această ocazie, primăria localității a realizat o ediție specială a ,,Curierului Slănicului Moldova”, primul ziar care a apărut într-o stațiune din România, mai întâi în anul 1897, apoi între 1903 – 1916 și 1932.
Și tot în aceste zile, în cadrul Festivalului Fanfarelor, care se desfășoară în perioada 3 iunie – 15 octombrie, la care participă formații ale fanfarelor din Republica Moldova, va concerta Fanfara ,,Universul” din satul Vadul lui Isac, raionul Cahul, condusă cu măiestrie, de maestrul Clemente Zgardan. Spre încântarea publicului prezent, fanfara va interpreta partituri celebre din diverse genuri muzicale specifice fanfarelor: marș, polcă, vals, folclor românesc, program ce va fi presărat și cu diverse alte surprize muzicale. Festivalul Fanfarelor este organizat de Primăria Slănic-Moldova, cu sprijinul hotelului ,,Venus”.
Toate manifestările cultural-artistice din aceste zile se vor desfășura pe scena amplasată în Parcul Central al stațiunii, iar intrarea este liberă.
Romulus-Dan BUSNEA
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.