30 noiembrie 2024

Nereguli în cascadă, sancționate de Protecția Consumatorilor, la zeci de azile din județ

Peste 100 de centre rezidențiale destinate bătrânilor, persoanelor cu dizabilități și copiilor au fost controlate de comisarii Protecției Consumatorilor Bacău. În urma verificărilor, au ieșit la iveală numeroase nereguli, aspru sancționate de instituția de control.

Săptămâna trecută, comisarii băcăuani ai Protecției Consumatorilor au luat la control toate centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale pentru persoanele adulte cu dizabilități și cele destinate copiilor din tot județul. Acțiunile de control au fost derulate la ordinul prefectului județului, și intervin ca urmare a scandalului azilelor groazei de la nivel național. Astfel, peste 100 de astfel de așezăminte au fost puricate de Protecția Consumatorilor, în urma verificărilor fiind descoperite numeroase nereguli, unele foarte grave.



Produse expirate și jigăreală la tot pasul

Mai exact, comisarii băcăuani au descoperit produse expirate sau fără data limită de consum, care în niciun caz nu puteau fi folosite pentru consumul uman, produse depozitate în condiții improprii sau cu ambalaje de pe care lipseau informații despre produs, precum și neconcordanțe între foaia zilnică de alimente și meniul afișat sau cântare fără verificare metrologică.

În plus, au fost găsite spații neigienizate, grupuri sanitare pline de mucegai, precum și echipamente nesigure în cadrul unui spațiu de joacă. Totodată, în camerele rezidenților, au fost depistate saltele pătate, fără cearșafuri și fără protecție, instalații electrice nesigure, cu risc major de electrocutare, obiecte sanitare sparte care prezentau un pericol iminent de tăiere a utilizatorului etc. În aceste condiții specialiștii Protecției Consumatorilor au fost nevoiți să aplice amenzi totalizând 171.000 lei și 58 avertismente.

În plus, s-a luat măsura opririi definitive de la utilizare a unor produse alimentare în valoare de 1.741 lei. Totodată, unitățile la care au fost identificate neconformități (prezența mucegaiului, rugină, spații neigienizate etc) au primit un termen în care sunt obligate să le remedieze, în caz contrar riscând amneda, inclusiv închiderea așezământului.

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -