Administrația Națională a Penitenciarelor, prin reprezentanții săi, manifestă o preocupare constantă pentru dezvoltarea unor colaborări utile atât comunității cât și persoanelor private de libertate, având ca scop facilitarea reintegrării persoanelor private de libertate și prevenirea riscului de excluziune socială.
Având în vedere acest deziderat, evidențiem colaborarea internațională menținută încă din anul 2017 la nivelul Penitenciarului Bacău de către comisar șef de poliție penitenciară Mădălina Mătăsaru (psiholog) și inspector principal de poliție penitenciară Ștefana Silișteanu (asistent social) cu parteneri din Italia, care utilizează îmbinarea unor elemente de clownterapie și terapie ocupațională ca un instrument în vederea creșterii inteligenței emoționale și a empatiei în rândul persoanelor private de libertate tineri.
Anul acesta, timp de o săptămână, în perioada 10 -14 iulie, voluntarii din cadrul Asociației “VIP – Red Nose” Italia, au derulat activități terapeutice cu 20 persoane private de libertate tineri (cu vârste cuprinse între 18 și 21 ani) custodiați în regim semideschis. În cadrul activității “Terapie prin zâmbet”, prin intermediul jocului, tinerii deținuți au avut oportunitatea de a-și recunoaște, a-și conștientiza, a explora și gestiona diferite emoții, acest lucru contribuind la îmbunătățirea abilităților de comunicare. Pe parcursul celor 4 întâlniri cu grupul de lucru, voluntarii au discutat despre importanța schimbării, a consecvenței și a perseverenței.
La finalul săptămânii, în data de 14 iulie, 50 persoane private de libertate tineri au participat la spectacolul “Emoții fără granițe” susținut de către cei 8 voluntari (Borsero Marco, Rossazza Mina Chiara, Catucci Gerarda, Dell’Anna Barbara, Gazineo Antonio, Mason Alessandro, Scarpin Giorgia și Solinas Carlo), aceștia având o reprezentație artistică prin elemente de teatru și acrobație specifice clownterapiei. În cadrul întâlnirii a fost transmis mesajul de a fi “visători curajoși” și de a îndrăzni să își realizeze aspirațiile.
Clownterapia, numită și terapia zâmbetului, reprezintă aplicarea tehnicilor de clown pentru a îmbunătăți starea de spirit a persoanelor. Este implementată de persoane aparținând unor organisme private (asociații, cooperative, fundații etc.) care aleg clownul ca stare de conștiință pentru a intra într-o relație cu persoane aflate în dificultate și sunt special instruiți să opereze în sectorul sănătății sociale, prin tehnici derivate din improvizația teatrală, din arta clownului, din prestidigitație, din teatru.