În decurs de doar două sezoane, Sepsi Sfântu-Gheorghe a câștigat nu mai puțin de patru trofee. După cele două Cupe ale României, Sepsi a făcut „dubla” și în ceea ce privește Supercupa.
Astfel, sâmbătă seara, covăsnenii și-au adjudecat Supercupa României 2023, după ce au învins campioana Farul Constanța cu scorul de 1-0. În succesul celor de la Sepsi se poate distinge și o tușă băcăuană, asigurată de Bogdan Oteliță. Format la FCM Bacău, sub comanda lui Cornel Elisei, jucătorul băcăuan în vârstă de 20 de ani (va împlini 21 luna viitoare) a evoluat și la Aerostar, înainte de a ajunge la Buzău, de unde a fost achiziționat vara aceasta de Sepsi.
În victoria cu Farul, din Supercupă, Oteliță a jucat ca titular ca fundaș de bandă timp de 69 de minute. El a fost înlocuit ulterior de Darius Oroian.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.