Premierul român tocmai a solicitat Germaniei să-și mute soldații și armamentul pe teritoriul țării, pentru a ne apăra de ruși. Exact același pretext a fost folosit în 1940, când România a invitat Misiunea Militară Germană pe teritoriul național. Ce a urmat, știe toată lumea.
Nu se discută și nu se va discuta problema staționării trupelor străine pe teritoriul României. Cei mai puțini la minte sunt ferm convinși că acestea, indiferent că sunt americane, germane, franceze sau canadiene, sunt pentru a ne apăra. Este interesant că obiectivul major al României după cel de-al Doilea Război Mondial a fost să scape de trupele sovietice care ne „apărau” la acea vreme. Conducerea țării a reușit să determine sovieticii să-și retragă trupele din țara noastră, și România a fost singura țară din blocul sovietic care, în 1989, nu mai avea baze militare rusești.
Între timp, doctrina militară s-a schimbat. De la „războiul întregului popor”, cum suna doctrina comunistă, s-a trecut la o armată care s-a dorit a fi profesionistă, dar care, în ziua de azi, se confruntă cu grave probleme de dotare și personal. Ca urmare, au fost „invitate” trupele NATO să ne apere.
România este o țară greu de apărat dinspre Nord-Est, Est și Sud. Dacă rușii își pun mintea să ne invadeze, o vor face fără să ne putem apăra. La această concluzie au ajuns și comuniștii, care au acceptat că, cel puțin în prima fază, Estul și Sudul țării vor fi cucerite rapid, urmând să ducă o luptă de rezistență în trecatorile Carpaților. Dar, pentru a face costurile ocupației cât mai mari, s-au creat Gărzi Patriotice, care trebuiau să opereze ca trupe de partizani în spatele frontului. Acesta era „războiul întregului popor”.
O astfel de doctrină este imposibilă astăzi. În primul și cel mai important rând, niciun hegemon nu ar accepta să pregătească militar o colonie. Riscurile ar fi evidente. Să nu uităm că principalul lucru pe care l-au cerut turcii la începutul domniilor fanariote a fost dizolvarea armatelor naționale ale Moldovei și Valahiei. Astăzi e aproximativ la fel.
În al doilea rând, hegemonul poate șantaja oricând colonia cu retragerea suportului militar. Nu că ar conta foarte mult sprijinul; ne putem aminti cum în 1944, înainte de ofensiva Iași-Chișinău, germanii au retras diviziile blindate de pe frontul românesc și le-au trimis în Polonia. Știau că nu pot opri ofensiva sovietică în câmpie și deja decidaseră să sacrifice Moldova și să continue apărarea pe crestele Carpaților.
Prin urmare, mi se pare destul de clar că trupele străine de pe teritoriul românesc sunt, de fapt, trupe de ocupație, menite să se asigure că autoritățile impuse la București execută întocmai și la timp ceea ce li se ordonă. Să nu uităm nici că aceste trupe se bucură de impunitate absolută: pot să facă orice fără să se teamă de legea românească. Ultimul caz cunoscut este cel al chelnerului bătut de un locotenent american împotriva căruia nu s-a luat absolut nicio măsură, întrucât există un tratat semnat de România prin care trupele americane nu se supun legislației românești.
