30 noiembrie 2024

Campanie împotriva apelurilor false sau abuzive la 112 – VIDEO

Campania implică organizarea unor activități preventive, ce au ca obiectiv principal creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la importanța utilizării responsabile a numărului de urgență 112. Beneficiarii acestor activități sunt atât minori, cât și adulți, campania desfășurându-se până la finele lunii august. 

Apelurile false/abuzive prin SNUAU 112 sunt de natură să aducă prejudicii foarte grave la nivelul societății și tulburări ale siguranței publice, atât prin natura și amploarea forțelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare și contracarare, cât și prin stările de temere generate în rândul cetățenilor (atât cei direct afectați – minori, adulți aparținători, cât și populația generală, prin mediatizarea ridicată a cazurilor, de exemplu a cazurilor de alerte false cu dispozitive explozive). 



Polițiștii au desfășurat în această săptămână astfel de activități de informare și prevenire, la școlile de vară organizate la Parohia Ortodoxă Ruși-Valea Mare, din comuna Roșiori și la Parohia Ortodoxă Luncani, din comuna Mărgineni. Activitățile au fost desfășurate în sistem integrat, la acestea participând atât polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroul Siguranță Școlară, Serviciul Rutier, Postul de Poliție Rurală Roșiori, cât și reprezentanți ai partenerilor Inspctoratului de Poliție Județean Bacău: Agenția Națională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Maior Constantin Ene” Bacău.               

Polițiștii au abordat problema apelurilor false sau abuzive la 112 într-o manieră jucăușă, adaptată vârstei copiilor, astfel încât aceștia să înțeleagă care sunt situațiile în care este necesar să sune la numărul unic pentru urgențe, dar și care sunt consecințele în cazul în care apelează acest serviciu în contexte care nu reprezintă urgențe reale. Cei mici au dat exemple de circumstanțe în care numărul unic pentru urgențe poate fi apelat și au primit de la polițiști fișe de lucru și recomandări.               

Polițiștii reamintesc tuturor cetățenilor: 

Alertarea falsă a autorităților se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 de lei sau prestarea de 200-400 de ore de activități în folosul comunității;

Apelarea abuzivă a numărului unic de urgențe poate fi sancționată cu amendă între 1.000 și 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunității;

Apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viața unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor!



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -

Abonare