Reunire de un festivism sobru, auster chiar, în sala de ședințe a Primăriei Blăgești: a fost marcată terminarea proiectului de cadastrare integrală și gratuită a UAT Blăgești, proiect decis în 2016 și executat efectiv în ultimii trei ani. A fost, pentru această parte a țării, un drum de pionierat, dificil, cu piedici numeroase, dar care a fost abordat cu multă insistență de toți factorii administrativi implicați: Prefectură, Consiliu Județean, Primăria Blăgești, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară – filiala Bacău, Geo Silva – firma care a executat măsurătorile și planurile, Oficiul de Cadastru Bacău.
Un plan cadastral, în timpurile noastre, este de importanță primordială, deoarece niciun proiect economic sau administrativ nu poate demara fără el. De asemenea, la nivelul omului de rând, cărțile de cadastru sunt absolut necesare în dezvoltarea afacerilor și în situații de vânzare-cumpărare sau moștenire – atât de prezente în viața de zi cu zi.
Programul general de cadastrare a UAT-urilor din județul Bacău se desfășoară sub egida sugestivă și ușor glumeață „Ai parte, ai carte (cadastrală)”
Foștii și actualii au făcut echipă bună
Din capul locului, trebuie spus că la Blăgești au fost prezenți cei care au început proiectul acesta de cadastrare, fostul prefect Valentin Ivancea și fosta directoare a ANCPI Bacău – Cristina Breahnă-Pravăț, alături de cei care l-au terminat – actualul prefect, Lucian Bogdănel, și actuala directoare a ANCPI Mona Aronescu. Dar cele mai multe felicitări le-au primit primarul Laurențiu Munteanu și executantul lucrărilor de cadastrare, ing. Ciprian Săvescu.
Deschizând luările de cuvânt, primarul Laurențiu Munteanu a subliniat importanța cadastrării comunei Blăgești: „Este o realizare care rămâne pentru eternitate și ne va încadra în normalitate. Cadastrul ne va fi extrem de folositor nouă, blăgeștenilor, atunci când vom întocmi proiecte de importanță obștească sau particulară. Foarte important, știind exact ce teren avem, vom putea să îndeplinim mai ușor formalitățile prealabile cerute de finanțatori și executanți și să respectăm legea în cele mai mici detalii. Vă mulțumim pentru sprijinul permanent și competent pe care ni l-ați dat timp de trei ani în realizarea acestui cadastru general, domnule prefect Lucian Bogdănel, domnule președinte al CJ Valentin Ivancea, doamnă Cristina Breahnă-Pravăț – care ca director al Oficiului Bacău al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară ați semnat contractul pentru cadastrul general al comunei Blăgești, doamnă Mona Aronescu – care ați preluat proiectul din partea ANCPI și domnule Ciprian Săvescu – care ați realizat cadastrarea”.
Au urmat luări ce cuvânt cu multe expuneri tehnice și de natură administrativ-juridică. Am reținut, din expunerea Monei Aronescu, că Blăgeștiul este prima UAT, dintr-o serie de 27, care vor fi cadastrate gratuit de către UE, prin Programul Operațional Regional (POR) – axa 2015-2023. „Pe țeavă” sunt acum Răcăciuni, Sascut și Oituz, executant fiind aceeași Geo Silva.
Cristina Breahnă-Pravăț i-a elogiat pe colaboratorii cu care a demarat proiectul și pe cei care l-au finalizat, dar mai ales pe primarul Munteanu – datorită căruia treaba a mers strună în Blăgești, și pe ing. Săvescu. Referitor la ultimul, care a făcut permanent naveta Iași-Bacău-Blăgești, dna. senator consideră că munca și competența i-au fost plătite insuficient, dar… așa au fost vremurile, cu distorsiunile economice introduse de Covid și de criza economică post-pandemie.
Subiectul a fost dezvoltat și mai în amănunt de fostul prefect Valentin Ivancea, care a relevat piedicile pe care proiectul le-a întâmpinat pe teren și le-a mulțumit ante-vorbitorilor pentru că au scos în evidență rolul pe care el însuși l-a avut în accelerarea accentuată a proiectului. De la 20-30 de aprobări necesare, într-o ședință a CJ, la 200, e ceva! Și a amintit de piedicile pe care le-a avut la Centură și la planurile autostrăzii A7, tocmai din cauza lipsei cărților de cadastru.
Actualul prefect, Lucian Bogdănel, a subliniat încă o dată importanța deosebită a cadastrării, prin aceea că niciun proiect nu mai poate fi demarat fără carte de cadastru, deoarece toate instituțiile o cer. ”Un proiect bine început, pe care noi l-am putut duce la bun-sfârșit”. De asemenea, planul general de cadastru va soluționa multe dispute juridice, referitoare la suprapuneri de proprietăți, la mărimea unor suprafețe și câte și mai câte.
Ciprian Săvescu a subliniat că nu dorit să facă lucrările – cadastru pentru aproape 13.000 de obiective -, fără a-i lua în considerare pe cei fără titluri de proprietate: „Au rămas 700 de hectare pentru care nu s-au acordat titluri și cărțile de cadastru aferente, sarcină care cade în seama Primăriei Blăgești. Pentru mine, au contat atât cantitatea, cât și calitatea”, a spus inginerul ieșean.
Și, pentru că fusese uitat un pion important al proiectului, dl. Sorin Tănase, de la Oficiul de Cadastru, cel care realizează efectiv cărțile de cadastru pe baza lucrărilor Geo Silva, acestuia i-a fost solicitat cuvântul, iar dl. Tănase a relevat anvergura și dificultatea acestui proiect de debut în Bacău, cu multitudinea de situații ivite, de la un obiectiv la altul. ”Au rămas erori «istorice», dar care acum pot fi îndreptate. Avem proceduri, avem planuri clare, care vor înlătura orice dubiu. Felicitări, dlui. Săvescu, dlui. Primar, tuturor!”.
Puterea de exemplu
Dincolo de cifre, rămâne certitudinea că Blăgeștiul este din nou fruntea în județul Bacău. Iar așa cum spunea Valentin Ivancea, ”Laurențiu Munteanu ar trebui să fie un exemplu pentru toți ceilalți primari. Și eu cred că va fi, efectiv, un exemplu urmat”. Consecvența cu care primarul blăgeștean lansează și urmărește proiectele derulate în comuna sa, aplecarea spre amănunte și verificările continui sunt cheia succesului în toate proiectele, inclusiv în acesta de cadastru, unul de pionierat, la care nimeni nu se pricepea, dar din care toți cei implicați au învățat foarte multe.
Marius FUNDULEA
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.