Într-un peisaj minunat, la conacul Polizu din satul Maxut, s-a desfășurat prima ediție a festivalului florilor de cântec si strai popular „Maria Șalaru” realizată acasă la ea, în Delenii Iașului.
Alături de celelalte 15 ediții „Bobocel de la Bacău” și trei ediții „Festivalul florilor”și acest festival și-a îndeplinit menirea de a ridica pe scara valorilor, tineri care bat la porțile afirmării, tineri formați de neobosita lor profesoară, Maria Șalaru. Peste 150 de artiști au luat parte la acest eveniment, copii, tineri, amatori și profesioniști, soliști vocali și instrumentiști grupuri vocale, Orchestra „Barbu Lautaru” și soliștii Viorica Furtuna,Stela Melnic, Valeriu Ceban și Anastasia Vulpe din Moldova de dincolo de Prut.
Aceștia s-au întâlnit pentru a sărbători Ziua Internațională a Iei cu Ștefan Deaconita, Ghiorghiță Rotaru, Ioan Chirilă, Claudia Martinică, Remus Fandarac, Carmen Macovei, Adrian Olaru, Elisabeta Unguru, Mădălina Petrache, Teodora Panaite, Lenuța Filip Cucu, Doina și Ciprian Petroaie și Bianca Rotaru, grupurile vocale „Muguri de stejar”, „Spic de grâu” (însoțit ca de fiecare dată de primarul Costache Popa) grupurile vocale „Boboceii” si „Floricica” ai Școlii Populare de Arte și Meserii Bacău.
A fost un spectacol plin de culoare, muzică, dans și voie bună, care a durat 6 ore și a fost prezentat de Maria Salaru si Bogdan Matei. Tot spectacolul a fost filmat, iar iubitorii de muzica populară, vor putea să-l vadă în emisiunea „Popas de cânt și joc” la Favorit Tv. în luna iulie.
„Multa muncă, implicare și mult suflet am depus împreună cu echipa mea de părinți ai elevilor mei, ca de altfel în tot ce facem pentru perpetuarea valorilor spirituale ale neamului nostru, prin glasurile gingașe ale copiilor. În fiecare an organizez un festival, în care evoluează elevii mei de la clasa de canto muzică folclorică, din cadrul Școlii Populare de Arte si Meserii din Bacău.
Aceștia au astfel, posibilitatea de a-și etala atât costumele populare, cât si glasul atent șlefuit de mine, prin cantecele populare învățate pe parcursul unui an școlar. Este o încununare a rezultatelor obținute de ei la festivaluri si concursuri de gen din țară, iar eu le ofer în funcție de acestea, diplome, medalii si trofee. Sper să nu fie înțeleasă aceasta decizie a mea de a-mi scrie numele pe această lucrare, ca o lipsa de modestie…
De peste 30 de ani ard ca o lumânare, care luminează calea copiilor, a tuturor celor care iubesc folclorul, pentru a ajunge, de ce nu, artiști interpreți de valoare ai cântului popular, așa cum se întâmplă deja cu multi dintre foștii mei elevi, dar scopul principal este acela ca ei să crească în armonie cu cântecele si tradițiile moștenite de la strămoși, să fie însă și părtași la noile mele creații muzicale, pe temelia acelora învățate de mine de la mama, de la tata si rapsozii satului meu. Cred că așa este corect, ca un artist sa se bucure de un asemenea respect cât acesta este în viata și nu după…
În acest festival aduc în atenția publicului trei noi lucrări, ale mele, cântece frumoase inspirate din folclor, cu versuri compuse de mine, iar ”Cămașa de lumina-cămașa lui Hristos”care a devenit imn al festivalului ” Iia Românească în fiecare casă”, organizat de Prea Sfinția Sa Antonie – episcopul de Balți, este o sensibilă îngemănare între muzica mea si versurile talentatului poet român patriot, Ionel Simota. Orchestrația si acompaniamentul este asigurat de Orchestra ”Barbu Lautaru” dirijata de Mihai Verhovețchi.
Celelalte doua cântece se numesc ”Zii bădița cu vioara”, inspirat din repertoriul lui Ion Drăgoi si ”Hora moldovenilor”în care și Bacăul se regăsește. Pe toate trei le-am cântat deasemnea alături de elevii mei la ”Hramul Bacăului”, iar băcăuanii s-au bucurat de un inedit itinerariu folcloric pe plaiuri moldovene. Versurile si muzica sunt compuse de mine, acompaniament, aceeași orchestră din municipiul Bălți. Așadar am mai adăugat trei nestemate în lada de zestre pe care o voi lăsa elevilor mei, și celor care vor dori să le asculte, și să se bucure de ele , spre nemurire….” – Maria Șalaru-profesoară la Școală Populara de Arte și Meserii „I.G.Destelnica” Bacău.