N-am știut decât după ce-am început să evadez din copilărie că Sânchetru (sic!) este, de fapt, Sfântul Petru, purtătorul cheilor raiului. Consătenii mei însă așa-i spuneau: Sânchetru. La Sân-Chetru, în familia mea era mereu mare animație. Cu noaptea în cap, în jurul orelor 2-3, tata pornea la un drum de 28 de km, în căruță, către iarmarocul / bâlciul / povestea fabuloasă a Sânchetrului de Bacău.
Sosea acasă seara târziu, obosit, bine-dispus, cu slobozenie la istorisiri fantastice despre circari, scamatori și scrâncioburi, cu bucuria mărturisită a profitului reușit din afaceri cu o văcuță, un purcel, un berbecuț poznaș care avea să bucure oi multe… Mă „tortura” frumos până când scotea din buzunar un nou Hopa-Mitică. Mă bucuram de parcă primeam cea mai frumoasă jucărie din lume. Într-o dimineață de Sân-Chetru a murit tata. Mama a sintetizat cu lacrima: „De ani și ani, la ora asta, când și-a dat duhul, pleca la Bacău, către Sân-Chetru. Acum a plecat către celălalt Sân-Chetru… Mereu către Sân-Chetru”…
Copil, mi-am dorit mereu să ajung la un Sân-Chetru de Bacău. Dar n-am ajuns niciodată. După moartea tatei am vrut să-mi rămână în memorie doar istoriile fabuloase ale acelui Sân-Chetru romantic pe care tata le depăna ca o altfel de Seherezadă cuceritoare.
Astăzi, Sân-Chetru este dor de tata, dor de fabulos…
Abia evadat din adolescență, eu, ortodoxul, i-am povestit regretatului / grozavului preot catolic Ciceu, din Frumoasa, despre „Sânchetrul meu”, cel din istorisirile tatei: înghițitori de flăcări și săbii, Vasilică și Mărioara, omul cu limbă de bou, femeia-șarpe, pitici care-i snopesc în scatoalce pe uriași, scârțâitul carelor care asediau din toate părțile Bacăul… Apoi, preotul mi-a depănat seducător istoria Sfântului Petru.
Ultima dată mi-a spus: „Sf. Petru a răvășit tulburător / minunat istoria Credinței”. Peste vreo cincisprezece ani am vrut să-l revăd. Voiam să-mi dezvolte această sinteză. M-a întâmpinat un alt preot: „Trebuie să fii cel îndrăgostit de Sânchetru. Te-a așteptat mult. Voia să-ți mai povestească despre Sf. Petru. N-a mai putut aștepta… Spunea mereu că tatăl tău, aflat mereu în drum către Sân-Chetru, a ajuns, cu siguranță, la el. Nu se poate ca una așa călător să nu-și atingă ținta. Așa credea el…” Dor, dor, dor. Dor și credință de Sân-Chetru…
Ion Fercu
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro - Liderul presei băcăuane
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
