O parte din cei 300 de absolvenți ai promoției 2023 de la Universitatea „George Bacovia” din Bacău și-au dat întâlnire în Aula Moldova a Universității pentru Cursul Festiv. La evenimentul care a avut loc vineri, 23 iunie, le-au fost aproape absolvenților membri ai familiei, prieteni dar și profesori.
Atmosfera a fost una fierbinte și plină de emoții, chiar dacă majoritatea absolvenților au o experiență bogată de viață.
„La finalizarea acestui capitol important din viața și educația voastră sunt multe lucruri care-mi trec prin minte: orele cu voi, discuțiile noastre din pauze, acreditările și reacreditările, conferințele sau proiectele realizate împreună. Ceea ce contează acum este să extragem lecțiile importante, valorile și principiile care s-au așezat în interiorul nostru ca un fundament și care ne vor ghida mai departe. Finalul studiilor universitare oferă posibilități noi și, uneori, surprinzătoare, fie că vă axații acum pe carieră sau pe continuarea studiilor. Nu sunt aici să vă dau sfaturi! Cu siguranță v-ați gândit la viitorul vostru.
Aveți o mulțime de proiecte și oportunități! Vă încurajez să sperați, să aveți vise mărețe, să vă urmați inima și intuiția, căci așa cum spunea Steve Jobs la ceremonia de absolvire a studenților Universității din Stanford (2005): „… trebuie să aveți curajul să vă urmați inima și intuiția. Ele știu deja ce vă doriți cu adevărat să deveniți. Toate celelalte lucruri sunt secundare.” Vă doresc succes și vă asigur că, mereu, Universitatea „George Bacovia” va fi un partener serios pentru voi toți. Drumul nu se termină aici! Viitorul este deschis! Mult succes tuturor!”
Conf. univ. Dr. Andrei Octavian Paraschivescu, Rectorul Universității „George Bacovia” din Bacău
„Dragi absolvenți, vă transmit cele mai sincere felicitări cu ocazia absolvirii. Ați parcurs cu succes o etapă importantă a vieții voastre academice, iar acest lucru merită toată admirația și respectul nostru. Ați învățat, v-ați dezvoltat și ați dobândit competențe esențiale care vă vor ghida în carieră și în viață și sunteți pregătiți să începeți călătoria profesională. În numele întregului corp profesoral, vă asigur că suntem mândri de voi și de realizările voastre. Sunteți viitorul nostru, iar succesul vostru reprezintă o confirmare a excelenței educaționale pe care o promovăm în cadrul Universității „George Bacovia”. Vă încurajez să vă mențineți curiozitatea și dorința de a învăța în continuare. Lumea se schimbă rapid, iar capacitatea voastră de a vă adapta și de a învăța în mod constant vă va oferi avantajul necesar pentru a vă distinge și a atinge noi culmi. Fiți mereu perseverenți, dedicați și conduși de valorile voastre. Felicitări din nou pentru această realizare extraordinară! Vă doresc sănătate, fericire și succes în toate planurile voastre viitoare.”
Lect. univ. Dr. Violeta Urban, Decanul Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative
Șefii de promoție au fost nominalizați pe specializări (fiecare specializare a avut un șef de promoție), astfel:
– Specializarea Drept – Copoț Alina
– Specializarea Economia Comerțului, turismului și serviciilor – Stărparu Radu Ștefan
– Specializarea Management – Baltag Pavel
– Specializarea Administrație publică – Vacaru Anica
– Master Managementul instituțiilor din administrația publică – Budău Mihai Adrian
– Master Managementul afacerilor – Crețu Ionela Andreea
– Master Științe penale și criminalistică – Genes Mihaela
– Master Carieră judiciară – Jitaru Ioana Alexandra